Dormeam... Eram linistita si invelita pana la mijloc.
Era genul acela de noapte profunda, in care nimic nu se mai aude pentru ca toti dorm.
Mda... Toti, mai putin Lizzi care alearga noaptea prin casa, se joaca cu globuletele din pomul de Craciun, si mai alearga, si se mai joaca... pana il darama.
Am auzit deodata:
Buf!
Deschid ochiii incet, somnoroasa fiind, si ma uit la pomul pe care m-am straduit sa il aranjez cat mai frumos... Ma intorc pe partea cealalta zambind si spunandu-mi:
Bradut rasturnat! Si anul asta...nu stiu cum reuseste in fiecare an! Sau poate ca asta e distractia ei de Craciun?!
Adorm inapoi. Doar nu era sa ma ridic din patul moale si cald...si maine e o zi!
[o sa revin cu poze]
miercuri, 29 decembrie 2010
luni, 27 decembrie 2010
Sin titulo, solo sentimiento
Ninge incet, cu fulgi mici, dar ninge frumos. Barbia mi-e lipita de geam; privesc in sus cum norii cad usor. Am aburit geamul... Offf! Imi amintesc de o inimioara facuta mai devreme, dar n-o mai gasesc. Incerc sa aburesc toata partea asta din geam, devenind din ce in ce mai trista.
Zaresc un "A" si un "R" incadrate intr-o inimioara... Uite-o!
Aici era!
Si e atat de bine sa te simti scufundat pana la gat in paginile unei carti bune -"O pagina de dragoste" de Emile Zola-, intr-o zi friguroasa in timp ce stai langa caloriferul incins si mai privesti din cand in cand fulgii.Cred ca ne trebuie atat de putin pentru a fi fericiti! Unii se tem de acel putin, insa eu il primesc bucuroasa.
Sunt fericita!, imi spun in gand...
Ah! si ce frumos se vad copacii.
duminică, 26 decembrie 2010
Urari de iarna...
Stiu ca am intarziat un pic, dar poate, totusi, imi veti primi in casa urarile.
Descreteste-ti fruntea un pic, uita de toate si zambeste! Strange-i la piept pe toti cei dragi, mangaie-ti pisica, mai pune un globulet in bradul gata aranjat de ieri, si canta colinde! Deschide-ti sufletul si lasa caldura sarbatorilor de iarna sa te invaluie ca un vis frumos. Pentru ca-i Craciun...si odata cu el aduce lumina, pace, bucurie, zapada, viata, daruire, iertare, zambet, sarbatoare.
Craciun fericit!
Si colindul meu preferat... doresc a-l imparti cu voi! :)
Descreteste-ti fruntea un pic, uita de toate si zambeste! Strange-i la piept pe toti cei dragi, mangaie-ti pisica, mai pune un globulet in bradul gata aranjat de ieri, si canta colinde! Deschide-ti sufletul si lasa caldura sarbatorilor de iarna sa te invaluie ca un vis frumos. Pentru ca-i Craciun...si odata cu el aduce lumina, pace, bucurie, zapada, viata, daruire, iertare, zambet, sarbatoare.
Craciun fericit!
Si colindul meu preferat... doresc a-l imparti cu voi! :)
joi, 16 decembrie 2010
Let it snow!
Oh...s-au intamplat asa mult in ultima perioada.
Sfarsitul saptamanii care tocmai a trecut s-a incheiat asa frumos... printre aplauze, flori, felicitari si multe imbratisari la piesa "Omul cu o singura apripa".
Apoi, saptamana a inceput dragut de tot : cu multe urari, si multi pupiiiici; de data asta dati, nu primiti.
Marti am dat ultima teza si am putut in sfarsit sa respir linistita... A fost teza la romana (care ma asteptam sa fie ingrozitor de grea) unde cred ca o sa iau o nota bunicica.
Ieri a fost ziua in care toata lumea a fost mai copilaroasa decat de obicei... sau cel putin eu si colegii mei de clasa.
Iar azi...azi absentez la prima ora (fizica) pentru a scrie acest post. In fond, ce-i mai important: ora de fizica sau placerea mea de-a scrie?!
... si desi nu ninge (Offf!), eu cant! :)
"Let it snow! Let it snow! Let it snow!..."
Sfarsitul saptamanii care tocmai a trecut s-a incheiat asa frumos... printre aplauze, flori, felicitari si multe imbratisari la piesa "Omul cu o singura apripa".
Apoi, saptamana a inceput dragut de tot : cu multe urari, si multi pupiiiici; de data asta dati, nu primiti.
Marti am dat ultima teza si am putut in sfarsit sa respir linistita... A fost teza la romana (care ma asteptam sa fie ingrozitor de grea) unde cred ca o sa iau o nota bunicica.
Ieri a fost ziua in care toata lumea a fost mai copilaroasa decat de obicei... sau cel putin eu si colegii mei de clasa.
Iar azi...azi absentez la prima ora (fizica) pentru a scrie acest post. In fond, ce-i mai important: ora de fizica sau placerea mea de-a scrie?!
... si desi nu ninge (Offf!), eu cant! :)
"Let it snow! Let it snow! Let it snow!..."
sâmbătă, 11 decembrie 2010
Omul cu o singura aripa
Sambata m-am trezit de dimineata, sau ma rog, nu chiar dis-de-dimineta... Pe la vreo 9 asa. (atunci e dimineata pentru mine).
M-am imbracat repede, mi-am luat ghiozdanelul gata pregatit de seara si-am plecat.
Bineinteles ca am intarziat putin, doar asa imi sta in fire... Stiu, e urat de tot sa intarzii mereu, daaar, voi scrie altadata despre asta.
Cum spuneam, am intarziat cam vreo 10 minute la Nottara. ( Dar mi-a luat cam 7 minute sa gasesc intrarea actorilor, deci nu sunt eu de vina! )
Dar ce legatura asta cu omul cu o singura aripa?
"Omul cu o singura aripa" e o piesa extrem de frumoasa, emotionanta, si universal-adevarata.
E vorba de un copil care se naste diferit de toti ceilalti. Peste tot se vorbea doar de asta, in ziare, la televizor, oriunde...pana si chelnaritele restaurantelor avea ca subiect principal de discutie tot asta.
El se naste cu o aripa in locul bratului drept. Moasa copilului e incapabila de a-si reveni dupa acel soc, de a scoate din pantecele mamei un copil diferit.
Mama sa e disperata si gata sa faca orice; ajunge chiar sa o roage pe doctorita sa ii amputeze bratul copilului. Doctorinta insa, nu face asta, si vine cu o solutie mai buna: aceea de a se muta din oras...
Intr-o noapte, un ord, un cocosat si un lepros vin la casa copilului cu o singura aripa, pentru ca "In Biblie scrie ca se va naste un om inaripat care va vindeca lepra si orice alta boala.". Dar el nu mai era aici, deja plecase...
Copilul cu o singura aripa devine omul cu o singura aripa. El ajunge la un circ, unde toti si-au batut joc de el, apoi la o sala de dans, unde patroana salii se indragostete de el.
Trece prin multe...
Dupa ce el pleaca de la femeia care l-a iubit, motivul plecarii fiind acela ca nu mai era in siguranta acolo, e dat in urmarire de politia secreta a Frantei... De ce?! Pentru simplul fapt ca el era diferit.
In tot timpul asta, apare de mai multe ori o femeie care il cauta disperata pe omul cu o singura aripa... Cine e ea? Poate o sa aflati mai tarziu...
Singur, trist, si fara bani, el isi incearca norocul la o prostituata. Chiar daca era diferit, era tot barbat, nu?!
Cum spunea, el trece prin mult... Astfel, ajunge batranul cu o singura aripa ; sta alaturi de niste vagabonti care, si ei, il privesc tot ca pe o ciudatenie, considerand ca le-a fost trimis de la Dumnezeu. Uita. Uita tot... Devine un batran care nu are nimic, care nici macar nu-si mai aduce aminte cate aripi a avut : "Una sau doua. Nu stiu..."
Povestea se termina atunci cand el, asa: batran si aproape senil, isi intalneste jumatatea. Femeia care il tot cauta pe el...v-o amintiti?! Ei, bine, ea era femeia care se nascuse cu o aripa in locul bratului stang.
Ei formeaza intregul, si impreuna pot zbura...
Multumesc ca mi-a fost dat sa joc in piesa asta! (chiar daca am fost doar prostituata...)
M-am imbracat repede, mi-am luat ghiozdanelul gata pregatit de seara si-am plecat.
Bineinteles ca am intarziat putin, doar asa imi sta in fire... Stiu, e urat de tot sa intarzii mereu, daaar, voi scrie altadata despre asta.
Cum spuneam, am intarziat cam vreo 10 minute la Nottara. ( Dar mi-a luat cam 7 minute sa gasesc intrarea actorilor, deci nu sunt eu de vina! )
Dar ce legatura asta cu omul cu o singura aripa?
"Omul cu o singura aripa" e o piesa extrem de frumoasa, emotionanta, si universal-adevarata.
E vorba de un copil care se naste diferit de toti ceilalti. Peste tot se vorbea doar de asta, in ziare, la televizor, oriunde...pana si chelnaritele restaurantelor avea ca subiect principal de discutie tot asta.
El se naste cu o aripa in locul bratului drept. Moasa copilului e incapabila de a-si reveni dupa acel soc, de a scoate din pantecele mamei un copil diferit.
Mama sa e disperata si gata sa faca orice; ajunge chiar sa o roage pe doctorita sa ii amputeze bratul copilului. Doctorinta insa, nu face asta, si vine cu o solutie mai buna: aceea de a se muta din oras...
Intr-o noapte, un ord, un cocosat si un lepros vin la casa copilului cu o singura aripa, pentru ca "In Biblie scrie ca se va naste un om inaripat care va vindeca lepra si orice alta boala.". Dar el nu mai era aici, deja plecase...
Copilul cu o singura aripa devine omul cu o singura aripa. El ajunge la un circ, unde toti si-au batut joc de el, apoi la o sala de dans, unde patroana salii se indragostete de el.
Trece prin multe...
Dupa ce el pleaca de la femeia care l-a iubit, motivul plecarii fiind acela ca nu mai era in siguranta acolo, e dat in urmarire de politia secreta a Frantei... De ce?! Pentru simplul fapt ca el era diferit.
In tot timpul asta, apare de mai multe ori o femeie care il cauta disperata pe omul cu o singura aripa... Cine e ea? Poate o sa aflati mai tarziu...
Singur, trist, si fara bani, el isi incearca norocul la o prostituata. Chiar daca era diferit, era tot barbat, nu?!
Cum spunea, el trece prin mult... Astfel, ajunge batranul cu o singura aripa ; sta alaturi de niste vagabonti care, si ei, il privesc tot ca pe o ciudatenie, considerand ca le-a fost trimis de la Dumnezeu. Uita. Uita tot... Devine un batran care nu are nimic, care nici macar nu-si mai aduce aminte cate aripi a avut : "Una sau doua. Nu stiu..."
Povestea se termina atunci cand el, asa: batran si aproape senil, isi intalneste jumatatea. Femeia care il tot cauta pe el...v-o amintiti?! Ei, bine, ea era femeia care se nascuse cu o aripa in locul bratului stang.
Ei formeaza intregul, si impreuna pot zbura...
Multumesc ca mi-a fost dat sa joc in piesa asta! (chiar daca am fost doar prostituata...)
joi, 2 decembrie 2010
luni, 29 noiembrie 2010
Pe tine ce lucruri te fac sa zambesti?
N-am mai scris de mult...N-am mai scris de mult timp si ma simt rusinata ca nu pot sa-mi fac timp pentru lucrurile care imi plac atat de mult...
Offff!
Dar azi scriu! :) Despre toate lucrurile care ma fac sa zambesc...
Sambata trecuta, veneam de la P.Romana spre casa... Eram in metrou. Cred ca toata lumea a trecut cel putin o data prin starea in care eram eu atunci. Ce?! Nu vi s-a intamplat niciodata sa nu aveti chef de nimic, sa fiti obositi, cu mult bagaje dupa voi, cu sute de chestii de facut si cu prea putin timp? Nu stiu cum fac, ca mie mi se intampla mai mereu. Priveam in gol si nu am observat ce era in fata mea : un baietel de vreo 2 anisori si jumatate care imi zambea atat de larg, incat nu puteam sa nu intru in jocul lui. I-am zambit si eu si mi-am dat seama ca deja ma simt mai bine.
Inca o chestie care ma mai face sa zambesc? Pai, de ceva timp mi se mai spune si fluturas... Cum as putea sa nu ma incante asta, si sa nu-i multumesc printr-un zambet?
Ahh! Si mi-am amintit de Un zambet pentru tine...
Parca mi-e dor...
duminică, 14 noiembrie 2010
Bal. Dans. Pian.
Saptamana trecuta a fost Balul bobocilor...
Offf, dar ce mai bal! Nu spun ca ar fi iesit rau, dar nici pe placul meu nu a fost...
Inca am in minte imaginea fetei frumoase, cochete, dar timide, invitata la dans de cel mai bun dansator. Ea imbracata intr-o roche de bal (stil anii 20-30), el, pe cat de prezentabil, pe atat de dulce.
E o sala mare, o atmostfera calda, iar pianul parca suna mai frumos ca niciodata.
El se indreapta cu pasi mici spre ea si o intreaba daca ii acorda un dans. Ea accepta bucuroasa. Danseaza. El ii saruta mana. Ea face o plecaciune.
Ahh! Cred ca o parte din mine va ramane mereu fermecata de povesti, printi si printese. Poate ca nu am crescut inca...sau poate ca asa voi fi mereu. Si in fond, imi lipseste doar rochia! :)
Sunt prea visatoare?
Offf, dar ce mai bal! Nu spun ca ar fi iesit rau, dar nici pe placul meu nu a fost...
Inca am in minte imaginea fetei frumoase, cochete, dar timide, invitata la dans de cel mai bun dansator. Ea imbracata intr-o roche de bal (stil anii 20-30), el, pe cat de prezentabil, pe atat de dulce.
E o sala mare, o atmostfera calda, iar pianul parca suna mai frumos ca niciodata.
El se indreapta cu pasi mici spre ea si o intreaba daca ii acorda un dans. Ea accepta bucuroasa. Danseaza. El ii saruta mana. Ea face o plecaciune.
Ahh! Cred ca o parte din mine va ramane mereu fermecata de povesti, printi si printese. Poate ca nu am crescut inca...sau poate ca asa voi fi mereu. Si in fond, imi lipseste doar rochia! :)
Sunt prea visatoare?
Sau altfel !
Sfarsit de saptamana...sfarsit de gandire incuita: mi se deschid atatea noi orizonturi!
Saptamana asta am invatat ceva, sau si saptamana asta am mai invatat ceva!
Inainte, ma gandeam ca exista doar doua cai: eu aici, el acolo sau el acolo, eu acolo (varianta fosrte putin probabila).
Dar intotdeauna exista inca o cale, o varianta, o optiune! Totul depinde de noi, de cum gandim si, poate, si de cat de mult ne iubim.
Imi e greu sa vorbesc despre subiectul asta... E ceva ce nu pot sa descriu, e ceva ce am simtit si sunt atat de recunoscatoare pentru asta.
Azi nu-mi mai e frica de distanta. Eu o sa-mi vad de Medicina mea in Barcelona, iar tu de Economia ta...oriunde. Ce conteaza?!
Azi sunt dispusa sa renunt la multe pentru ceva, ceva ce ma face un tot.
Multumesc!
UPDATE:
Sfarsit de saptaman plin de optimism!
...chiar daca, recitind, si mie mi se pare cam ciudat.
Saptamana asta am invatat ceva, sau si saptamana asta am mai invatat ceva!
Inainte, ma gandeam ca exista doar doua cai: eu aici, el acolo sau el acolo, eu acolo (varianta fosrte putin probabila).
Dar intotdeauna exista inca o cale, o varianta, o optiune! Totul depinde de noi, de cum gandim si, poate, si de cat de mult ne iubim.
Imi e greu sa vorbesc despre subiectul asta... E ceva ce nu pot sa descriu, e ceva ce am simtit si sunt atat de recunoscatoare pentru asta.
Azi nu-mi mai e frica de distanta. Eu o sa-mi vad de Medicina mea in Barcelona, iar tu de Economia ta...oriunde. Ce conteaza?!
Azi sunt dispusa sa renunt la multe pentru ceva, ceva ce ma face un tot.
Multumesc!
UPDATE:
Sfarsit de saptaman plin de optimism!
...chiar daca, recitind, si mie mi se pare cam ciudat.
vineri, 5 noiembrie 2010
POT pentru ca VREAU !
Astazi imi spun :
POT pentru ca VREAU !
-------------------------------------------
Asta e un post pe care il incepusem pe 25 octombrie... Nu am vrut sa il postez atunci pentru ca mi se parea ca nu e gata, ca trebuie sa-i mai adaug ceva. Dar poate ca si timpul a avut o influenta...nu mai am timp de nimic.
Acum o saptamana auzisem la liceu ca se va face inca o piesa, si nu orice piesa, ci un musical! Little Mermaid...
Imediat am dat fuga, mi-am luat de pe internet versurile, si am inceput sa ma regatesc pentru rolul Ursulei, bineinteles!
(Ariel mi se parea cam prea dulce, afectata, si asa mai departe, plus ca e soprana...). Deci, nu!
Imi spuneam ca pot pentru ca vreau...
Am dat auditia, dar nu am luat.
In schimb am ramas cu ceva, am ramas cu POT pentru ca VREAU!
Mi-am dat seama ca nu e cel mai important sa ajungi la obiectivul propus, si drumul pana acolo.
Eu am muncit! Stiu ca am muncit si ca o voi mai face cu orice alta ocazie. Zic ca a meritat sa incerc...
Si mai zic ca m-am simtit implinita ca am dus melodia pana la capat, chiar daca nu am luat rolul. Implinita ca cineva a vazut cat m-am straduit, m-a ascultat, si mi-a spus "Felicitari!".
Azi stiu ca am putut, chiar daca nu a fost la nivelul dorit...
POT! :)
Si cum ar spune ea,
TRUE? YEEES!
Ziua lui Mishu!
Astazi a fost a 10-a editie a "Scolii pe dos" .Stiu, 8 noiembrie! Insa anul asta a fost sarbatorit mai devreme un pic, organizandu-se "Scoala pe dos"...
Motto-ul : " Azi vedem viata altfel, vedem totul pe dos! "
Tema de anul asta a fost clepsidra...
Fiecare clasa a organizat ceva, de la concursuri la piese de teatru, de la fizica la comentat citate despre timp, de la clepsidra la...noi!
Anul asta am si jucat!
Orpheus a facut "Wedding story" si "Un pedagog de scoala noua", eu fiind tocilara cu codite din ce-a de-a doua piesa, bineinteles.
Apoi am ascultat cateva catece mega-cunoscute, si mi-am dat seama ca noi chiar avem in liceu tipi care canta. Cu adevarat canta!
Am fost placut surpinsa sa aflu ca 2 tipi de la 10 F, si 2 de la 11 H, si-au facut o trupa foarte buna, tinand cont ca sunt la inceput. Si ce puteam asculta mai potrivit decat niste AC/DC ?
Dupa, a urmat corul...
Totul s-a incheiat cu un filmulet de prezentare a tututot ativitatiilor de astazi facut de cei din Guvernul Elevilor, si cu afirmatia Ioanei B.:
" Declar Scoala pe dos, pe dos! "
[voi reveni cu mai multe poze]
luni, 25 octombrie 2010
O alta lista...
Am ajuns cu totii sa ne facem liste este liste. Lucruri pe care vrem sa le facem, dar le ignoram, le uitam...
Azi...azi imi fac o alta lista. O lista care nu va ramane undeva, acolo, uitata intr-un coltisor...
Azi...parca imi e dor de niste teatru. Nu am mai vazut o piesa din stagiunea trecuta.
Dupa ce am citit muuulte cronici, m-am decis la urmatoarele:
Azi...azi imi fac o alta lista. O lista care nu va ramane undeva, acolo, uitata intr-un coltisor...
Azi...parca imi e dor de niste teatru. Nu am mai vazut o piesa din stagiunea trecuta.
Dupa ce am citit muuulte cronici, m-am decis la urmatoarele:
- Dragostea dureaza 3 ani (atat de mediatizata in ultima perioada, incat mi-a starnit putin curiozitatea, chiar daca nu sunt de acord cu afirmatia asta. Dragostea nu dureaza 3 ani...dragostea adevarata dureaza o viata)
- Rinocerii (cred ca e ceva inedit...)
- Hangita (nu mi s-a parut un subiect extraordinar, insa in rolul principal joaca profa mea de la actorie, deci trebuie sa vad asta!)
- Te iubesc! Te iubesc?
- Si caii se impusca, nu-i asa? (un spectacol cu Maia Morgenstern, e de ajuns sa stiu asta. Plus ca am inteles ca si motivul central al piesei ar avea un subinteles...)
- Profu' (piesa asta mi-a fost povestita, sa zic asa, de o colega acum ceva timp; desi am vazut ca nu se mai joaca, inca sper ca se va face undeva...)
- Don Quijote (dupa cat am studiat opera asta in generala, chiar sunt curioasa de cum ar arata o adaptare teatrala...)
- Egoistul
- Livada de visini
- Lectia
- Sinucigasul
duminică, 24 octombrie 2010
Secretul ochilor mei?
- Ba nu! Dar ce-ţi place cel mai mult totuşi?
- Ochii, zâmbetul... năsucul. Ah, şi părul! Părul e superb...
Ştii care e secretul ochilor mei?
În mod normal, nu ţi-aş spune asta, dar acum simt că plutesc de'a dreptul pe valul uşor al dragostei...
Am ochii frumoşi pentru că te privesc pe tine!
Lumina din ochii mei, ţi se datorează ţie!
Tu îmi dai lumina aia, lumina aia e a ta...iar tu eşti lumina mea!
Sclipiriciul ochiilor mei ţi se datorează, şi el, tot ţie...
Tooate aceste sentimente pe care le simt pentru tine îmi înfrumuseţează ochii...iar toate sentimentele le trăiesc mulţumită ţie!
Iar atunci când nu te privesc, păstrez în mine ultima poză, ultima imagine a ta care mi-a rămas în minte; şi orice aş face, ea e acolo... Aşa că, la fiecare pas şi clipire, te simt lângă mine, te simt privindu-mă cu ochii-ţi superbi...şi asta îi face şi pe ai mei, aşa frumoşi cum ţi se par ţie.
Zâmbeşte, Micul meu prinţ! :)
marți, 19 octombrie 2010
Zi ploioasa de octombrie...
Dragă batrană ploaie,
Să te întreb ce mai faci?! Nu cred că ar avea sens. Tu...tu face ce faci tu de obicei. Tu rămâi lafel întotdeauna...noi, toţi ceilalţi ne schimbăm.
Îmi plăceai înainte... Înainte anotimpul meu preferat era toamna, toamna care te-aducea pe tine, ploaie de toamnă. Acum...acum, însă, îmi dau seamă că ceva s-a schimbat.
Eu doar aşa îmi dau seamă că ceva se schimbă, comparându-l cu altceva care a rămas lafel..
Cu tot respectul...
Îţi scriu acum această scrisoare... Te întrebi de ce? Ei, bine, nici măcar eu nu ştiu...
Să te întreb ce mai faci?! Nu cred că ar avea sens. Tu...tu face ce faci tu de obicei. Tu rămâi lafel întotdeauna...noi, toţi ceilalţi ne schimbăm.
Îmi plăceai înainte... Înainte anotimpul meu preferat era toamna, toamna care te-aducea pe tine, ploaie de toamnă. Acum...acum, însă, îmi dau seamă că ceva s-a schimbat.
E ciudat, e diferit, e altfel acum...
Şi nu tu eşti cea care s-a schimbat, ci eu! Astăzi recunosc: m-am schimbat...
Eu doar aşa îmi dau seamă că ceva se schimbă, comparându-l cu altceva care a rămas lafel.. Tu eşti lafel, ploaie de octombrie... Eu sunt alta.
Acum inumar în fiecare zi cât mai e până la primii ghiocei, până la primele catece ale păsărelelor de primăvară...
Azi...azi nu-mi placi!
Cu tot respectul...
Alice
luni, 18 octombrie 2010
Bucharest City Marathon
Am fost ocupata tot sfarsitul de saptamana.
(Asta ca sa nu mai folosesc weekend sau tot felul de englicisme, pentru ca si limba romana astfel de expresii, ba chiar unele si mai frumoase.)
Cum spuneam...sambata si duminica nu am avut deloc timp pentru mine, si nici macar pentru teme.
Astazi dau test la chimie, si psihologie, maine dau la romana, vineri la geografie, saptamana viitoare la istorie...Dar tot consider ca a meritat sa sacrific 2 zile din viata mea pentru un astfel de evenitment.
Duminica, 17 octombrie a avut loc cea de-a 3-a editie a Maratonul din jurul Bucurestiului...
Ca voluntar al ong-ului Hospice- Casa sperantei, am fost si eu pe acolo si am ajutat cat de mult am putut la organizare.
Sambata am facut inscrierile pentru cursa copiilor, iar duminica am fost la start/finish...
Am dat medalii, am facut curatenie, am carat tot felul de lucruri de colo- dincolo, am facut de toate, intr-un cuvant...
A fost frumos...si a meritat sa pierd 2 zile.
Acum, urati-mi succes la chimie!
(Asta ca sa nu mai folosesc weekend sau tot felul de englicisme, pentru ca si limba romana astfel de expresii, ba chiar unele si mai frumoase.)
Cum spuneam...sambata si duminica nu am avut deloc timp pentru mine, si nici macar pentru teme.
Astazi dau test la chimie, si psihologie, maine dau la romana, vineri la geografie, saptamana viitoare la istorie...Dar tot consider ca a meritat sa sacrific 2 zile din viata mea pentru un astfel de evenitment.
Duminica, 17 octombrie a avut loc cea de-a 3-a editie a Maratonul din jurul Bucurestiului...
Ca voluntar al ong-ului Hospice- Casa sperantei, am fost si eu pe acolo si am ajutat cat de mult am putut la organizare.
Sambata am facut inscrierile pentru cursa copiilor, iar duminica am fost la start/finish...
Am dat medalii, am facut curatenie, am carat tot felul de lucruri de colo- dincolo, am facut de toate, intr-un cuvant...
A fost frumos...si a meritat sa pierd 2 zile.
Acum, urati-mi succes la chimie!
sâmbătă, 16 octombrie 2010
Oameni frumosi- Mama
Mama- persoana aia minunată care îmi spunea cele mai bune poveşti, şi cele mai multe (ce-i drept...)
O poveste la fiecare masă, o poveste înainte de culcare, o poveste de dimineaţă... Toată ziua, poveşti!
Mami îmi dădea, şi dă, încredere... Îmi spunea că pot. Şi, da! Într-adevăr puteam...dar puteam mulţumită ei.
Mama...care mă încuraja, care m-a dus la dansuri sportive, la cor, la gimnastică, la teatru...la de toate. :) Doar, doar să rămân şi eu cu ceva...
La gimnastică mi-a plăcut cel mai puţin. După, au fost dansurile, dar care nu mă încântau aşa mult atunci... Acum de abia aştept să am timp liber şi să merg la nişte cursuri de dans.
La cor am fost ceva mai mult timp.
Iar teatrul încă îmi place...
Mama... pe care am zăpăcit-o de tot la sfârşitul clasei a 8-a :
Aşa mă gândeam şi mă răzgândeam de 100 de ori pe zi... Iar ea nu se supără, ba chiar avea răbdare să mă şi asculte...
Mamă...căreia îi mulţumesc pentru ce sunt azi!
P.S. La mulţi ani, Mamiiiii!
O poveste la fiecare masă, o poveste înainte de culcare, o poveste de dimineaţă... Toată ziua, poveşti!
Mami îmi dădea, şi dă, încredere... Îmi spunea că pot. Şi, da! Într-adevăr puteam...dar puteam mulţumită ei.
Mama...care mă încuraja, care m-a dus la dansuri sportive, la cor, la gimnastică, la teatru...la de toate. :) Doar, doar să rămân şi eu cu ceva...
La gimnastică mi-a plăcut cel mai puţin. După, au fost dansurile, dar care nu mă încântau aşa mult atunci... Acum de abia aştept să am timp liber şi să merg la nişte cursuri de dans.
La cor am fost ceva mai mult timp.
Iar teatrul încă îmi place...
Mama... pe care am zăpăcit-o de tot la sfârşitul clasei a 8-a :
Vreau în Viteazul.
Nu mai vreau acolo, vreau în Haşdeu, cu toţi colegii mei.
Să mă duc în Viteazu'?
Dar ce-mi trebuie mie Viteazu' mate-info?
Eu vreau la filo. Da, vreau la filo bilingv în Cervantes.
Dar nu ar fi mai bun un liceu economic?
Eu o să întârzii la liceu, că e cât de cât departe de casă. Cel mai bine mi-ar fi în Şincai, că aş ajunge în 10 minute. Nu e bun Şincai? Dar aici nu fac spaniolă...
Bine...să fie Viteazul! :)
Aşa mă gândeam şi mă răzgândeam de 100 de ori pe zi... Iar ea nu se supără, ba chiar avea răbdare să mă şi asculte...
Mamă...căreia îi mulţumesc pentru ce sunt azi!
P.S. La mulţi ani, Mamiiiii!
miercuri, 13 octombrie 2010
Un pas mare împreună e ca o sută de paşi mici pe care i-aş face singură...
Un pas împreună e ca o sută de paşi pe care i-aş face singură...
Mulţumesc!
Update:
[porque hoy lo siento de mil veces mas fuerte...] :
Mulţumesc!
Update:
[porque hoy lo siento de mil veces mas fuerte...] :
Amo lo que veo y lo que ocultas,
amo lo que muestras o insinuas,
amo lo que eres o imagino,
te amo en lo ajeno y lo que es mío.
Amo lo que entregas, lo que escondes,
amo tus preguntas, tus respuestas,
yo amo tus dudas y certezas,
te amo en lo simple y lo compleja...
Y amo lo que dices, lo que callas,
amo tus recuerdos, tus olvidos,
amo tus olores, tus fragancias,
te amo en el beso y la distancia.
Y amo lo que amas, yo te amo...
te amo por amor sin doble filo...
te amo y si pudiera no amarte
sé que te amaría aún lo mismo.
Y amo lo que amas, yo te amo...
te amo por amor al dar lo mío,
te amo con orgullo de quererte
porque para amarte yo he nacido...
Amo lo que seas y lo que puedas,
amo lo que afirmas, lo que niegas,
amo lo que dices, lo que piensas,
te amo en lo que mides y lo que pesas.
Y amo lo que atrapas, lo que dejas,
amo tu alegría y tus tristezas,
te amo en la carne y en el alma,
te amo en tus crisis y en tus calmas...
Amo lo que pides y regalas,
amo tus caricias, tus ofensas,
amo tus instante y lo eterno,
te amo en tu cielo y en tu infierno...
Y amo lo que amas, yo te amo...
te amo por amor sin doble filo...
te amo y si pudiera no amarte
sé que te amaría aún lo mismo.
Y amo lo que amas, yo te amo
te amo por amor al dar lo mío,
te amo con orgullo de quererte
porque para amarte yo he nacido...
marți, 12 octombrie 2010
Mai bun decât ieri!
Ieşeam ieri din corpul A al liceului nostru...
Acum că se renovează clădirea -după cum am mai spus- totul e haotic. Niciodată nu ştii unde vei face oră următoare, dar clasă mea o duce bine chiar, sunt alţii şi mai şi!
Iar ca să intrii din corpul A în corpul C, unde învăţ eu, trebuie să ieşi afară, şi să intrii din nou pe o altă intrare, în corpul C, deoarece se renovează B-ul, partea de mijloc.
In fine...
Promit că nu o să mă mir/ supăr dacă nu aţi înţeles nimic। E cu adevărat ciudat! Daaar, o să scriu un alt post special pentru asta, acum vroiam doar să va faceţi o idee.
----------------------------------------
Ieşeam din corpul A, unde este şi cancelaria, şi m-a oprit cineva:
- Ştii cumva dacă 10A-ul mai învăţa acolo unde ştiam eu că învăţa? Am văzut la ei în clasă pe cei de la 11 nu ştiu cât...
- Da, domn' profesor. Avem cu dumneavoastră acum. Avem desen.
- Ah, ok!
Am mers împreună până în clasă, vorbind despre diverse lucruri
Îmi spunea că nu vrea să se lase de fumat...
Din vorbă în vorbă, mi-au sărit din gură cuvintele pe care vroiam să i le spun de ceva timp:
- Sunteţi genial, domn' profesor...Sunteţi cu adevărat g-e-n-i-a-l.
- Nu-i adevărat! Eşti tu prea îngăduitoare...
Mi-au rămas în minte cuvintele lui...
Câtă modestie într-un om atât de frumos...
Cum de poate o astefel de persoană, cu adevărat excepţională, să fie aşa, să gândească aşa?! Iar alţii care nu sunt capabili de nimic, să se considere centrul universlui?
Nu ştiu...sunt întrebări la câte nu îmi pot răspunde.
Ştiu doar că modestia se învăţa! lafel că orice alt lucru învăţat în cei 7 ani de acasă.
Cred că te poţi perfecţiona în fiecare secundă, că azi trebuie să fii mai bun decât ai fost ieri, dar mai puţin bun decât vei fi mâine!
Ştiu că de azi vreau să fiu mai bună!
Acum că se renovează clădirea -după cum am mai spus- totul e haotic. Niciodată nu ştii unde vei face oră următoare, dar clasă mea o duce bine chiar, sunt alţii şi mai şi!
Iar ca să intrii din corpul A în corpul C, unde învăţ eu, trebuie să ieşi afară, şi să intrii din nou pe o altă intrare, în corpul C, deoarece se renovează B-ul, partea de mijloc.
In fine...
Promit că nu o să mă mir/ supăr dacă nu aţi înţeles nimic। E cu adevărat ciudat! Daaar, o să scriu un alt post special pentru asta, acum vroiam doar să va faceţi o idee.
----------------------------------------
Ieşeam din corpul A, unde este şi cancelaria, şi m-a oprit cineva:
- Ştii cumva dacă 10A-ul mai învăţa acolo unde ştiam eu că învăţa? Am văzut la ei în clasă pe cei de la 11 nu ştiu cât...
- Da, domn' profesor. Avem cu dumneavoastră acum. Avem desen.
- Ah, ok!
Am mers împreună până în clasă, vorbind despre diverse lucruri
Îmi spunea că nu vrea să se lase de fumat...
Din vorbă în vorbă, mi-au sărit din gură cuvintele pe care vroiam să i le spun de ceva timp:
- Sunteţi genial, domn' profesor...Sunteţi cu adevărat g-e-n-i-a-l.
- Nu-i adevărat! Eşti tu prea îngăduitoare...
Mi-au rămas în minte cuvintele lui...
Câtă modestie într-un om atât de frumos...
Cum de poate o astefel de persoană, cu adevărat excepţională, să fie aşa, să gândească aşa?! Iar alţii care nu sunt capabili de nimic, să se considere centrul universlui?
Nu ştiu...sunt întrebări la câte nu îmi pot răspunde.
Ştiu doar că modestia se învăţa! lafel că orice alt lucru învăţat în cei 7 ani de acasă.
Cred că te poţi perfecţiona în fiecare secundă, că azi trebuie să fii mai bun decât ai fost ieri, dar mai puţin bun decât vei fi mâine!
Ştiu că de azi vreau să fiu mai bună!
joi, 7 octombrie 2010
Ziua aiurelii
Cred ca asta a fost ziua aiurelii, si ce bine ca in sfarsit s-a terminat.
Astazi am suparat 2 persoane foarte dragi mie...
Motivul: sunt prea aiurita, neatenta sau cu capul in nori. Spune-o cum vrei, ideea e aceeasi!
Offff!
Chiar trebuie sa fiu mai responsabila? Imi place sa fac totul pe dos.
Astazi am suparat 2 persoane foarte dragi mie...
Motivul: sunt prea aiurita, neatenta sau cu capul in nori. Spune-o cum vrei, ideea e aceeasi!
Offff!
Chiar trebuie sa fiu mai responsabila? Imi place sa fac totul pe dos.
miercuri, 6 octombrie 2010
Oameni frumoşi- Bunica...
Ieri am văzut în 311 o fetiţă cu bunica ei...
Îmi amintea atât de mult de buni a mea.
Dar unele lucruri odată pierdute, rămân aşa pentru totdeauna...
Mi-au trecut prin minte ca o fulgereare o grămadă de momente importante din viaţă, momente în care bunica a fost lângă mine mereu.
Mi-am amintit din nou cum am învăţat eu ceasul...lucru pe care deşi nu îl uitasem, îl ţineam închis acolo, undeva, într-un colţisor al minţii mele.
Aveam vreo 5 ani jumate, poate 6...
- Nu, nu. Fii atentă aici. Mamaia e bolnavă, şi trebuie să-şi ia medicamentele la o anumită oră, în fiecare zi. Şi dacă mai adorm şi eu, nu are cine să mă trezească să iau pastilele, şi o să mor.
- Văi! Dar nu...
- Eh, pentru asta tu trebuie să înveţi ceasul, şi mă trezeşti mereu să-mi iau pastilele. Da?
- Da, bunico.
- Hai, adu-mi ceasul ala mic, verde, sa te invat.
Am învăţat ceasul mai mult speriată, decât amuzata, dar l-am învăţat.
Nu conta cum... Iar atunci când am intrat la şcoală ştiam ceasul deja.
Cu cititul a fost altfel...Invatasem de la sor'mea sa scriu si sa citesc. Stiu ca se supara asa rau pe mine ca il faceam pe F invers. Imi aminitesc si acum si rad...
Deci, teoretic stiam sa citesc, dar nu exersam asa mult. Si bunica imi spunea:
- Ia citeşte-mi şi mie programul, Alice, că nu vede bunica.
- Bine... şi citeam încet, câte o literă, câte o literă.
După, cum o vedeam că citeşte eu ceva, îi spuneam supărată:
- Dar parcă nu vedeai să citeşti...
- Eh, câteodată văd, câteodată nu văd. Aşa e la bătrâneţe.
Şi schiţa mereu un zâmbet, atenta sa nu il observ eu. Totuşi îl observam, deşi nu prea îl înţelegeam.
Alteori, bunica vroia să joace cărţi...
- Haide, Alice. Vii să joci cărţi cu mamaia?
- Nu vreau... Mă uit la desene.
Dar după ce se terminau desenele nu mai aveam ce să fac, şi vrând-nevrând, jucăm cărţi.
Şi mă lasă mereu să câştig la tabinet.
Aşa a început să îmi placă, şi am învăţat adunarea şi scăderea. Bineînţeles că nu mi-am dat seamă de asta atunci, ci mult mai târziu.
Îmi amintea atât de mult de buni a mea.
Dar unele lucruri odată pierdute, rămân aşa pentru totdeauna...
Mi-au trecut prin minte ca o fulgereare o grămadă de momente importante din viaţă, momente în care bunica a fost lângă mine mereu.
Mi-am amintit din nou cum am învăţat eu ceasul...lucru pe care deşi nu îl uitasem, îl ţineam închis acolo, undeva, într-un colţisor al minţii mele.
Aveam vreo 5 ani jumate, poate 6...
- Alice, să ştii că bunica e bolnavă.
- Off, mamaie! Ce să-ţi fac? Vrei să îţi aduc ceva? - Nu, nu. Fii atentă aici. Mamaia e bolnavă, şi trebuie să-şi ia medicamentele la o anumită oră, în fiecare zi. Şi dacă mai adorm şi eu, nu are cine să mă trezească să iau pastilele, şi o să mor.
- Văi! Dar nu...
- Eh, pentru asta tu trebuie să înveţi ceasul, şi mă trezeşti mereu să-mi iau pastilele. Da?
- Da, bunico.
- Hai, adu-mi ceasul ala mic, verde, sa te invat.
Am învăţat ceasul mai mult speriată, decât amuzata, dar l-am învăţat.
Nu conta cum... Iar atunci când am intrat la şcoală ştiam ceasul deja.
Cu cititul a fost altfel...Invatasem de la sor'mea sa scriu si sa citesc. Stiu ca se supara asa rau pe mine ca il faceam pe F invers. Imi aminitesc si acum si rad...
Deci, teoretic stiam sa citesc, dar nu exersam asa mult. Si bunica imi spunea:
- Ia citeşte-mi şi mie programul, Alice, că nu vede bunica.
- Bine... şi citeam încet, câte o literă, câte o literă.
După, cum o vedeam că citeşte eu ceva, îi spuneam supărată:
- Dar parcă nu vedeai să citeşti...
- Eh, câteodată văd, câteodată nu văd. Aşa e la bătrâneţe.
Şi schiţa mereu un zâmbet, atenta sa nu il observ eu. Totuşi îl observam, deşi nu prea îl înţelegeam.
Alteori, bunica vroia să joace cărţi...
- Haide, Alice. Vii să joci cărţi cu mamaia?
- Nu vreau... Mă uit la desene.
Dar după ce se terminau desenele nu mai aveam ce să fac, şi vrând-nevrând, jucăm cărţi.
- Ce jucăm? Jucăm macao? spuneam eu încântată, sperând ca o să uite de tabinet.
- Nu. Mie nu îmi place macao, mie îmi place tabinet.Aşa a început să îmi placă, şi am învăţat adunarea şi scăderea. Bineînţeles că nu mi-am dat seamă de asta atunci, ci mult mai târziu.
Bunica...bunica care făcea cele mai bune prăjituri, pe care o rugăm de fiecare dată când făcea prăjitură cu foi şi cremă de ciocolată, să nu mai prepare atât de puţină cremă... să ne facă măcar 1 data, o cratiţă plină-plină.
Bunica...care nu stătea locului o clipă. Tot timpul bucatarea, spăla, făcea curăţenie, se jucă cu noi ( cu mine şi cu Dede, sor'mea ), şi când nu mai avea nimic de făcut, stătea şi cosea. Cosea tot pentru noi, pentru în casă...Bunica...care avea tot timpul părul negru prins într-un coc la spate, care mergea cu umeri drepţi, care avea talia subţire, şi care spunea aproape cele mai frumoase poveşti. (pe primul loc era Mami, apoi ea).
Bunica de care îmi e atât de dor acum...
marți, 5 octombrie 2010
Preselecţii
După cum bine ştiţi, sau poate nu, liceul nostru are o trupă foarte bună de teatru, Orpheus.
Astăzi au avut loc preselecţiile şi a fost atât de draguuut!
Eram aproape toţi din trupa veche, câţiva de a 10-a care doreau să intre în trupă şi în rest boboci.
Ştiu...sună destul de răutăcios din partea mea. Adică, sunt doar cu 1 an mai mare decât ei.
Dar ei sunt boboci, şi trebuie să fie "torturaţi" , deşi cei care sunt acum a 11-a, s-au purtat foarte frumos cu mine în anul de bobocie.
Primul lucru, sau prima probă a constat în citirea şi interpretarea unor aşa-zise înjurături din câteva opere ale lui Shakespeare.
[Ah, trebuie să caut şi eu toate cuvintele urâte ale lui Cervantes! Bună idee...]
Apoi, fiecare participant a recitat câte o poezie, a spus un monolog şi, în funcţie de cât de bună i-a fost vocea, ne-a şi cântat.
Am avut de învăţat ceva de la un tip: nu trebuie să ai o voce minunată că să încerci.
Nu putem spune că nu ne-a plăcut tipul...dincontra. Din punctul meu de vedere a dat dovadă de curaj.
Bineînţeles că mi-am amintit cum eram eu exact acum fix un an!
Sau nu... anul trecut preselecţiile au fost pe 1-2 octombrie.
Aveam super multe emoţii.
Trebuie să recunosc că m-am recunoscut puţin în imaginea bobocilor de anul ăsta, care nu înghiţeau, nu respirau, aveau privirea fixată într-un anume punct imaginar şi spuneau textul tremurând.
Ce mi-a plăcut foarte mult a fost că la final am rămas toţi cei vechi - şi profa bineînţeles - şi am hotărât cine intră şi cine nu. Fiecare dintre noi a acordat (sau nu) câte un vot tuturor celor care şi-au luat inima în dinţi şi au încercat.
Aşa ne-am îmbogăţit trupă cu vreo 9-10 noi talente!
Astăzi au avut loc preselecţiile şi a fost atât de draguuut!
Eram aproape toţi din trupa veche, câţiva de a 10-a care doreau să intre în trupă şi în rest boboci.
Ştiu...sună destul de răutăcios din partea mea. Adică, sunt doar cu 1 an mai mare decât ei.
Dar ei sunt boboci, şi trebuie să fie "torturaţi" , deşi cei care sunt acum a 11-a, s-au purtat foarte frumos cu mine în anul de bobocie.
Primul lucru, sau prima probă a constat în citirea şi interpretarea unor aşa-zise înjurături din câteva opere ale lui Shakespeare.
[Ah, trebuie să caut şi eu toate cuvintele urâte ale lui Cervantes! Bună idee...]
Apoi, fiecare participant a recitat câte o poezie, a spus un monolog şi, în funcţie de cât de bună i-a fost vocea, ne-a şi cântat.
Am avut de învăţat ceva de la un tip: nu trebuie să ai o voce minunată că să încerci.
Nu putem spune că nu ne-a plăcut tipul...dincontra. Din punctul meu de vedere a dat dovadă de curaj.
Bineînţeles că mi-am amintit cum eram eu exact acum fix un an!
Sau nu... anul trecut preselecţiile au fost pe 1-2 octombrie.
Aveam super multe emoţii.
Trebuie să recunosc că m-am recunoscut puţin în imaginea bobocilor de anul ăsta, care nu înghiţeau, nu respirau, aveau privirea fixată într-un anume punct imaginar şi spuneau textul tremurând.
Ce mi-a plăcut foarte mult a fost că la final am rămas toţi cei vechi - şi profa bineînţeles - şi am hotărât cine intră şi cine nu. Fiecare dintre noi a acordat (sau nu) câte un vot tuturor celor care şi-au luat inima în dinţi şi au încercat.
Aşa ne-am îmbogăţit trupă cu vreo 9-10 noi talente!
vineri, 1 octombrie 2010
Colţisor al minţii mele...
Astăzi mi-am amintit ceva...
Am văzut odată ceva care mi-a atras atenţia atunci, pe moment, iar după s-a transfornat într-o amintire pe care am păstrat-o mereu într-un colţişor al minţii mele...colţişor de care mi-am amintit azi!
Am văzut un copil...o fetiţă care nu cred că avea mai mult de 10 ani!
Scriu şi aproape că îmi dau lacrimile...
Era vară, o căldură înăbuşitoare. Erau nişte străzi prost asfaltate...de fapt, nici măcar nu mai ştiu dacă erau sau nu asfaltate. A coborât din scara blocul ei, o scară drăguţă cu boltă de vie.
Privea mereu în sus, a întins mână şi a luat o boabă din aia verde, de strugure necopt. A aruncat-o imediat după, amuzată.
Era aşa micuţă, slabă dar cât de cât înăltuţă. Era frumoasă şi zâmbea larg, iar ochii...ochii îi erau jucăuşi, nespus de optimişti, raportat la situaţia ei.
Nu m-am putut abţine şi am urmărit-o cu privire. Nu ştiu de ce dar eram curioasă să văd ce e cu ea, ce face, unde se duce.
A mers tot înainte pe strada blocului ei, cu picioarele micuţe pe toate pietrele alea, apoi a făcut la dreapta.
Peste tot numai case, case, o cişmea, un magazin, nişte pietre, bidoane pentru apa, şi o fetiţă...
S-a întors imediat câţiva paşi înapoi, şi s-a îndreptat spre magazinul de acolo.
- Aş vrea nişte gumita, la pachet din acela, roz.
- 5.000 lei.
Se îndreptă spre cişmeaua aia plină de rugină, dar nu înainte de a-şi da ochiii peste cap.
Jos era un canal, robinetul se afla cu o treaptă mai sus astfel încât, oricât ai fi evitat, tot te-ai fi udat încercând să iei apa de acolo.
Lăsă un bidon jos, îl luă pe celalat şi îi potriveşte bine gura.
Offf!
S-a udat...
Termină de umplut primul bidon, apoi facu lafel cu al doilea.
Supărată că s-a udat pe păpucei, se îndreaptă uşor spre casă...dar nu uşor plutind, ci uşor fiind împovărată de greutatea ţinută în mâini : 10 l la doar 10 ani... Atât cred că avea.
Călca încet pe pietrele incomode la mers, papuceii aproape că îi alunecau din picoarele micute şi facea încântată baloane de gumă.
Nu a mers mult că s-a şi oprit. A lăsat bidoanele jos puţin, şi-a freacat mâinile înroşite de la mânerul lor, şi-a masat puţin gâtul, ceafa... şi şi-a continuă drumul spre casă.
Am urmărit-o cu privirea până ce a intrat înapoi în bloc.
Ştiu că nu va uita asta vreaodata! aşa cum nici eu nu o voi uita pe ea...
Nu va uita, nu pentru că a facut in ziua aia ceva ieşit din comun : a fost şi a cărat apa o data, de placere, sau de amuzament.
Nu! ...ea nu va uita pentru că făcea asta de câteva ori pe zi.
Imaginea ei imi va ramane in minte mereu, probabil...
Oare ce s-a mai întamplat cu ea de atunci?
Cred, de fapt, ca şi voi stiți...
Am văzut odată ceva care mi-a atras atenţia atunci, pe moment, iar după s-a transfornat într-o amintire pe care am păstrat-o mereu într-un colţişor al minţii mele...colţişor de care mi-am amintit azi!
Am văzut un copil...o fetiţă care nu cred că avea mai mult de 10 ani!
Scriu şi aproape că îmi dau lacrimile...
Era vară, o căldură înăbuşitoare. Erau nişte străzi prost asfaltate...de fapt, nici măcar nu mai ştiu dacă erau sau nu asfaltate. A coborât din scara blocul ei, o scară drăguţă cu boltă de vie.
Privea mereu în sus, a întins mână şi a luat o boabă din aia verde, de strugure necopt. A aruncat-o imediat după, amuzată.
Era aşa micuţă, slabă dar cât de cât înăltuţă. Era frumoasă şi zâmbea larg, iar ochii...ochii îi erau jucăuşi, nespus de optimişti, raportat la situaţia ei.
Mergea jucandu-se şi alergând, dând din mâini mereu. În fiecare mână ţinea cu degeţelele-i micuţe câte un bidon de apa de 5 L, gol.
S-a oprit să mângâie o pisică.Nu m-am putut abţine şi am urmărit-o cu privire. Nu ştiu de ce dar eram curioasă să văd ce e cu ea, ce face, unde se duce.
A mers tot înainte pe strada blocului ei, cu picioarele micuţe pe toate pietrele alea, apoi a făcut la dreapta.
Peste tot numai case, case, o cişmea, un magazin, nişte pietre, bidoane pentru apa, şi o fetiţă...
S-a întors imediat câţiva paşi înapoi, şi s-a îndreptat spre magazinul de acolo.
- Aş vrea nişte gumita, la pachet din acela, roz.
- 5.000 lei.
Fetiţa îi dă doamnei monedă, iar această îi întinde pachetul de gumă. Ea îl luă fericită, lăsă bidoanele jos şi îl deschise imediat.
Era clar că nu mai avea răbdare. Pe chipul ei se vedea acea fericire de copil care tocmai a primit ceva bun...care abia aşteaptă să guste din nou ceva dulce.
Desfăcu repede pacheţelul de 5 gumite, scoase una şi o băgă în gură, fericită.
A pus restul gumelor în buzunar, a ridicat bidoanele şi şi-a continuat drumul....Era clar că nu mai avea răbdare. Pe chipul ei se vedea acea fericire de copil care tocmai a primit ceva bun...care abia aşteaptă să guste din nou ceva dulce.
Desfăcu repede pacheţelul de 5 gumite, scoase una şi o băgă în gură, fericită.
Se îndreptă spre cişmeaua aia plină de rugină, dar nu înainte de a-şi da ochiii peste cap.
Jos era un canal, robinetul se afla cu o treaptă mai sus astfel încât, oricât ai fi evitat, tot te-ai fi udat încercând să iei apa de acolo.
Lăsă un bidon jos, îl luă pe celalat şi îi potriveşte bine gura.
Offf!
S-a udat...
Termină de umplut primul bidon, apoi facu lafel cu al doilea.
Supărată că s-a udat pe păpucei, se îndreaptă uşor spre casă...dar nu uşor plutind, ci uşor fiind împovărată de greutatea ţinută în mâini : 10 l la doar 10 ani... Atât cred că avea.
Călca încet pe pietrele incomode la mers, papuceii aproape că îi alunecau din picoarele micute şi facea încântată baloane de gumă.
Nu a mers mult că s-a şi oprit. A lăsat bidoanele jos puţin, şi-a freacat mâinile înroşite de la mânerul lor, şi-a masat puţin gâtul, ceafa... şi şi-a continuă drumul spre casă.
Am urmărit-o cu privirea până ce a intrat înapoi în bloc.
Ştiu că nu va uita asta vreaodata! aşa cum nici eu nu o voi uita pe ea...
Nu va uita, nu pentru că a facut in ziua aia ceva ieşit din comun : a fost şi a cărat apa o data, de placere, sau de amuzament.
Nu! ...ea nu va uita pentru că făcea asta de câteva ori pe zi.
Imaginea ei imi va ramane in minte mereu, probabil...
Oare ce s-a mai întamplat cu ea de atunci?
Cred, de fapt, ca şi voi stiți...
joi, 30 septembrie 2010
luni, 27 septembrie 2010
E ca o pânză...
Am terminat aseară Pânza de păianjen , de Cella Serghi...
Cred că a fost cartea care mi-a plact cel mai mult din câte am citit până acum.
Biiine, poate e încă pe primul loc Tess D'urberville, de Thomas Hardy, iar asta e pe locul al doilea.
Diana era fata strălucitoare, dar care în adâncul sufletului ei trăia chinuri groznice din motive sociale şi poate...stupide;
Diana care în clasă a 7-a vroia să îl cucerească pe "Fie AB" (proful de mate);
Diana care se îndrăgosteşte de Petre Barbu şi nu îl uită niciodată;
Diana, copila -desi mare, tot copila- care ar fi putut să privească marea ore în şir;
Diana care vrea să reuşească singură fără să facă vreun compromis;
Diana care se căsătoreşti cu Michi doar pentru că el îi oferea acel sentiment de echilibru pe care acasă nu îl avea;
Pe acea Diana parcă o simt acum atât de aproape de mine şi deodată devin supărată că ea nu se apropie aşa doar de mine...ci de toţi care au citit-o şi o vor mai citi.
"Vezi, aşa îmi închipui viaţa, ca o pânză de păianjen imensă, cenuşie, lipicioasă, în care omul se zbate ca o muscă. Undeva păzeşte carnivorul: păianjenul..."
Ai dreptate, Diana.
E ca o pânză...Dar uneori chiar şi gazele reuşesc să se desprindă de ea!
Cred că a fost cartea care mi-a plact cel mai mult din câte am citit până acum.
Biiine, poate e încă pe primul loc Tess D'urberville, de Thomas Hardy, iar asta e pe locul al doilea.
Este cu adevărat uimitoare şi nici nu mă aşteptăm să mă regăsesc atât de mult în personajul principal, Diana.
Diana era fata strălucitoare, dar care în adâncul sufletului ei trăia chinuri groznice din motive sociale şi poate...stupide;
Diana care în clasă a 7-a vroia să îl cucerească pe "Fie AB" (proful de mate);
Diana care se îndrăgosteşte de Petre Barbu şi nu îl uită niciodată;
Diana, copila -desi mare, tot copila- care ar fi putut să privească marea ore în şir;
Diana care vrea să reuşească singură fără să facă vreun compromis;
Diana care se căsătoreşti cu Michi doar pentru că el îi oferea acel sentiment de echilibru pe care acasă nu îl avea;
Diana care renunţă la dreptul ei de a fi fericită ( cu Alex ) gândindu-se cât de mult suferă Michi...;
Diana care îşi găseşte puterea interioară de a se desprinde de tot şi a o luă de la început...dar de data asta singură!
Diana care se credea ca o gâză prinsă într-o pânză de păianjen fără sfârşit...Pe acea Diana parcă o simt acum atât de aproape de mine şi deodată devin supărată că ea nu se apropie aşa doar de mine...ci de toţi care au citit-o şi o vor mai citi.
"Vezi, aşa îmi închipui viaţa, ca o pânză de păianjen imensă, cenuşie, lipicioasă, în care omul se zbate ca o muscă. Undeva păzeşte carnivorul: păianjenul..."
Ai dreptate, Diana.
E ca o pânză...Dar uneori chiar şi gazele reuşesc să se desprindă de ea!
duminică, 26 septembrie 2010
Forever 16!
Îmi e teamă să cresc, să îmbătrânesc...
Ştiu...e devreme să mă gândesc la asta!
Dar nu vreau, nu îmi place, nu, nu, nu...
Acum câteva zile mi-am dat seamă că timpul se scurge atât de repede, iar un an poate trece ca o zi...
De ce nu pot să am 16 ani pentru totdeauna?
Ştiu...e devreme să mă gândesc la asta!
Dar nu vreau, nu îmi place, nu, nu, nu...
Acum câteva zile mi-am dat seamă că timpul se scurge atât de repede, iar un an poate trece ca o zi...
De ce nu pot să am 16 ani pentru totdeauna?
miercuri, 22 septembrie 2010
Sunt frumoasă pentru că sunt fericită!
Poate e un pic ciudat...
Osatura, de exemplu nu se poate schimba de la un moment la altul. Atunci când sunt fericită e într-un fel, apoi e altfel...
Nu!
Dar se pot lumina trăsăturile în cel mai minunat mod...
Iar mie asta mi se întâmplă mereu :) .
Îmi amintesc că eram micuţă şi mi se spune adesea că am sclipirici.
Era o vecină, cu care mai tarziua am fost în aceeaşi clasă, Luiza.
Luiza mi se părea întruchiparea frumuseţii. Aveam doar 5, 6, 7 ani...Iar Luiza era frumoasă!
Era genul fetiţei care se îmbrăca frumos-frumos, iese afară, şi stă pe gărduleţ să nu cumva să îşi murdărească hăinuţele. Şi chiar asta făcea...
Eu nu eram aşa. Eu cu adevărat ieşeam afară la joacă, cu riscul de a veni înapoi acasă cu hainele murdare, şi de a fi certata de toată lumea.
- Bine, măi Alice. Dar se poate să vii aşa mereu? Uite ce curată vine Luiza...
- Mami, eu mă duc afară să mă joc! Nu să stau pe gard...
De atunci Mami nu m-a mai certat niciodată referitor la asta. Şi îi mulţumesc!
Nu regret că eram aşa... Bine, acum nu vă imaginaţi că mă băgam special în fiece băltoacă doar ca să mă murdăresc, pentru că ştiam că Mami nu se va supără pentru asta. Nu eram aşa...
Eram o copilă frumoasă, cu sclipirici, care făcea ce era normal să facă atunci : se juca...
Acum sunt o adolescentă frumoasă, cred că tot cu sclipirici, care se bucură de fiecare zi...
Dar sunt frumoasă pentru că sunt fericită!
Nu!
Dar se pot lumina trăsăturile în cel mai minunat mod...
Iar mie asta mi se întâmplă mereu :) .
Îmi amintesc că eram micuţă şi mi se spune adesea că am sclipirici.
Era o vecină, cu care mai tarziua am fost în aceeaşi clasă, Luiza.
Luiza mi se părea întruchiparea frumuseţii. Aveam doar 5, 6, 7 ani...Iar Luiza era frumoasă!
Era genul fetiţei care se îmbrăca frumos-frumos, iese afară, şi stă pe gărduleţ să nu cumva să îşi murdărească hăinuţele. Şi chiar asta făcea...
Eu nu eram aşa. Eu cu adevărat ieşeam afară la joacă, cu riscul de a veni înapoi acasă cu hainele murdare, şi de a fi certata de toată lumea.
- Bine, măi Alice. Dar se poate să vii aşa mereu? Uite ce curată vine Luiza...
- Mami, eu mă duc afară să mă joc! Nu să stau pe gard...
De atunci Mami nu m-a mai certat niciodată referitor la asta. Şi îi mulţumesc!
Nu regret că eram aşa... Bine, acum nu vă imaginaţi că mă băgam special în fiece băltoacă doar ca să mă murdăresc, pentru că ştiam că Mami nu se va supără pentru asta. Nu eram aşa...
Eram o copilă frumoasă, cu sclipirici, care făcea ce era normal să facă atunci : se juca...
Acum sunt o adolescentă frumoasă, cred că tot cu sclipirici, care se bucură de fiecare zi...
Dar sunt frumoasă pentru că sunt fericită!
marți, 21 septembrie 2010
Busy
Printre capitalele statelor lumii, numere complexe, termodinamica si chimie anorganica, am uitat sa mia scriu vreun post...
Iar acum nu am foarte mult timp, pentru ca trebuie sa recitesc Harap-Alb.
Daaar, promit sa voi scrie ceva mai pe seara! :)
Iar acum nu am foarte mult timp, pentru ca trebuie sa recitesc Harap-Alb.
Daaar, promit sa voi scrie ceva mai pe seara! :)
miercuri, 15 septembrie 2010
Fii tu!
Stai închis şi îţi e greu să nu explodezi când doar asta îţi doreşti... Îţi doreşti să-ţi poţi trăi porţia de nebunie şi să o dai mai departe. Să simţi să zblori, că faci ceva ce nimeni nu a mai făcut...să faci ceva nebunesc. Sau să fii tu doar...
Eşti prins într-o societate cu mult prea multe prejudecăţi, în care ambalajul face mai mult decât conţinutul.
Iar tu nu poţi să te manifeşti, nu poţi să te revolti, să sări sau să tipi...să schimbi lumea. În schimb încet, încet ajungi să te schimbi tu... Ei te schimbă pe ţine, nu tu pe ei, aşa cum ţi-ai dori.
Eşti un suflet închis într-un corp de adolescent şi nimic din realitate nu îţi aminteşte de ceea ce vroiai să faci când erai mic. Copilul de atunci credea că el, adolescent fiind, va fi altfel decât eşti tu acum. L-ai dezamăgit!
Râzi până nu mai poţi, învârte-te până ameţeşti, dansează până cazi, plângi pentru că ai căzut, dar ridica-te şi zâmbeşte, cântă până ragusesti, mănâncă îngheţată până simţi că îţi arde gâtul, aleargă până oboseşti, săruta până te saturi, dar nu te sătura niciodată...
Nu te mai teme ca ai putea greşi.
Ei şi?
Sunt anumite greseli care ajung sa ne defineasca ca om mai tarziu...
Greşeşte, pentru că acum e timpul să o dai în bară de nu ştiu câte ori...Acum, că să poţi încă repară şi să ai ce poveşti mai târziu nepoţilor.
Eu asta fac...si ma simt fericita! :)
marți, 14 septembrie 2010
Câte nuanţe are lumina?
Venind astăzi de la liceu, am văzut ceva ce mi-a atras atenţia...
De abia coborâsem din 311 şi mă îndreptam spre Metrou-Universitate.
Lume multă pe stradă...oameni care văd multe, dar nu privesc nimic, cred că tot aceeaşi care aud multe, dar nu asculata cu adevărat nimic...
Mi-am îndreptat ochii spre cer...
Doamne! Era ataaat de frumos...
Cred că avea vreo 10 nuanţe de albastru (cel puţin), de la bleu deschis-deschis până la cel mai închis gri-albăstrui...
Când mi-am întors capul, am văzut mirată o nuanţa care parcă nu era de acolo. Era un roz pal, o culoare deschisă şi luminoasă...
Îmi pare rău că nu am făcut o poză, să vă arăt şi vouă!
Ah, ce roz...
Apoi am intrat în pasaj la metrou şi totul a dispărut.
Mi-a rămas gândul la asta, şi la întrebarea pe care mi-am pus-o de atunci, de acum câteva ore...
A fost o zi frumoasă... şi cum poate fi altfel atunci când cerul îţi ofera atâtea motive de bucurie? Parcă merită sa-i ofer un zâmbet!
Si întrebarea la care mă tot gandesc:
Câte nuanţe are lumina?
De abia coborâsem din 311 şi mă îndreptam spre Metrou-Universitate.
Lume multă pe stradă...oameni care văd multe, dar nu privesc nimic, cred că tot aceeaşi care aud multe, dar nu asculata cu adevărat nimic...
Mi-am îndreptat ochii spre cer...
Doamne! Era ataaat de frumos...
Cred că avea vreo 10 nuanţe de albastru (cel puţin), de la bleu deschis-deschis până la cel mai închis gri-albăstrui...
Când mi-am întors capul, am văzut mirată o nuanţa care parcă nu era de acolo. Era un roz pal, o culoare deschisă şi luminoasă...
Îmi pare rău că nu am făcut o poză, să vă arăt şi vouă!
Ah, ce roz...
Apoi am intrat în pasaj la metrou şi totul a dispărut.
Mi-a rămas gândul la asta, şi la întrebarea pe care mi-am pus-o de atunci, de acum câteva ore...
A fost o zi frumoasă... şi cum poate fi altfel atunci când cerul îţi ofera atâtea motive de bucurie? Parcă merită sa-i ofer un zâmbet!
Si întrebarea la care mă tot gandesc:
Câte nuanţe are lumina?
luni, 13 septembrie 2010
Prima zi de clasa a 10-a
De cum am intrat în curtea liceului am fost mirată... Waw! dar parcă nu este chiar aşa multă lume cum mi s-a părut mie anul trecut. Poate că numărul a rămas acelaşi, eu m-am schimbat, văd altfel sau m-am obişnuit...nu ştiu care variantă e corectă!
Am păşit astăzi într-o clădire pe care aproape că nu am mai recunoscut-o...
O clădire reconsolidata, fără parchet care să scârţâie la fiecare pas, fără pereţi scrajeliti, fără geamuri vechi... Şi cu toate astea, parcă îmi plăcea mai mult vechea mea clădire (deşi e una şi aceeaşi) aşa cum era...neconsolidata.
Am primit manualele şi orarul, iar pentru prima data mi s-a părut că fac parte din cea mai organizată clasă.
(Dar totuşi nu va spun la ce clasă sunt - A sau H - şi va las pe voi să ghiciţi asta!)
Orarul este relativ OK. Am 29 de ore, nimic prea mult sau prea puţin...
Ba da! e ceva care nu îmi place totuşi... Am 1/2 de oră pe săptămâna de muzică şi desen. Asta înseamnă că într-o săptămâna voi face muzică, iar în următoarea desen.
Păcat!
Sunt 2 dintre cei mai tari profesori... ( profa de muzică şi proful de desen ). Offf, şi promit că anul asta nu voi mai chiuli de la nicio oră de'a lor, mai ales când ştiu că în a 11-a, nu voi mai avea deloc muzică/desen...
Poate e ciudat, dar mă simt mai motivată ca niciodată...
Anul ăsta vreau mai mult de la mine!
P.S. vă las şi o melodie ( desi e veche, e inca pe placul meu ) :
-iar melodia inca nu merge...-
Am păşit astăzi într-o clădire pe care aproape că nu am mai recunoscut-o...
O clădire reconsolidata, fără parchet care să scârţâie la fiecare pas, fără pereţi scrajeliti, fără geamuri vechi... Şi cu toate astea, parcă îmi plăcea mai mult vechea mea clădire (deşi e una şi aceeaşi) aşa cum era...neconsolidata.
Am primit manualele şi orarul, iar pentru prima data mi s-a părut că fac parte din cea mai organizată clasă.
(Dar totuşi nu va spun la ce clasă sunt - A sau H - şi va las pe voi să ghiciţi asta!)
Orarul este relativ OK. Am 29 de ore, nimic prea mult sau prea puţin...
Ba da! e ceva care nu îmi place totuşi... Am 1/2 de oră pe săptămâna de muzică şi desen. Asta înseamnă că într-o săptămâna voi face muzică, iar în următoarea desen.
Păcat!
Sunt 2 dintre cei mai tari profesori... ( profa de muzică şi proful de desen ). Offf, şi promit că anul asta nu voi mai chiuli de la nicio oră de'a lor, mai ales când ştiu că în a 11-a, nu voi mai avea deloc muzică/desen...
Poate e ciudat, dar mă simt mai motivată ca niciodată...
Anul ăsta vreau mai mult de la mine!
P.S. vă las şi o melodie ( desi e veche, e inca pe placul meu ) :
-iar melodia inca nu merge...-
duminică, 12 septembrie 2010
A sau H ?
Azi e ultima zi de vacanţă...
Îmi amintesc că anul trecut, chiar în ultima zi de vacanţă, am primit un mesaj foarte draguţ : "enjoy your last day as a non-highschool student" sau ceva in gen! :)
Nu îmi vine să cred, cand a trecut aşa repede totul?
Sunt a 10-a acum. Dar nu stiu să vă spun chiar la ce clasa de a 10-a...
Iniţial am fost la H -mate-info- , dar în vacanţa de vară, prin iulie, mi-am depus cererea pentru a mă muta la A -ştiinţe ale naturii-. Vacanţa a trecut, iar eu nu am aflat încă daca mi-a fost aprobată cererea sau nu...
Cred ca niciodata nu am fost mai aiurita ca acum...
Deci, la ce clasa sunt?
Habar nu am!
Voi afla de abia mâine...
Dar până atuuunci, mai e!
Enjoy your last day of summer vacantion, even you're highschool student or not! :)
Îmi amintesc că anul trecut, chiar în ultima zi de vacanţă, am primit un mesaj foarte draguţ : "enjoy your last day as a non-highschool student" sau ceva in gen! :)
Nu îmi vine să cred, cand a trecut aşa repede totul?
Sunt a 10-a acum. Dar nu stiu să vă spun chiar la ce clasa de a 10-a...
Iniţial am fost la H -mate-info- , dar în vacanţa de vară, prin iulie, mi-am depus cererea pentru a mă muta la A -ştiinţe ale naturii-. Vacanţa a trecut, iar eu nu am aflat încă daca mi-a fost aprobată cererea sau nu...
Cred ca niciodata nu am fost mai aiurita ca acum...
Deci, la ce clasa sunt?
Habar nu am!
Voi afla de abia mâine...
Dar până atuuunci, mai e!
Enjoy your last day of summer vacantion, even you're highschool student or not! :)
sâmbătă, 11 septembrie 2010
Sâmbata, ora 4 !
Ce fac eu sâmbată?
Sâmbăta merg la cursuri, la cursurile mele de teatru...
 |
| "- Una din noi doua trebuie sa moara! - Sa vedem care!" |
Dar să vă spun despre ce este vorba, mai pe larg. :)
Am început acum 3 ani, adică din septembrie 2008, nişte cursuri de teatru la o şcoală pe care mi-o recomandase o colegă.
Îmi amintesc şi acum cum m-am dus în prima zi, (sâmbătă, 6 septembrie) de mânuţă cu Mami, temătoare de ce s-ar putea întâmpla. |
De fapt, ce s-ar fi putut întâmpla
aşa rău? Nimic, bineînţeles. Însă era acea teamă de necunoscut, pe care -recunosc!- o aveam şi o am!
 |
| D'ale Carnavalului |
Am fost atât de încântata încă de la primul curs. Si de atunci, în fiecare sâmbată ma urcam în metrou, coboram la statia Piata Romană, mai mergeam 2 minute pe jos si ajungeam. Nu e chiar un loc extraordinar, cursurile se tin la parterul unui bloc, o cladire obisnuită, pe care dacă ai privi-o de afară ai crede ca nu se întamplă ceva iesit din comun acolo. Nu-i adevarat! Acolo se schimbă oameni... Copii si adolescenti care muncesc si muncesc alaturi de niste profesori cu adevarat profesori.
Cursurile erau tinute de 3 profesori, 3 actori de fapt...în perioada anului scolar -din septembrie pana in iunie-.
 |
| "-Eu nu blestem! Dar sa o îngroape fara fanson pe cap si fara papuci in picioare! -Maica Precista si Sfanta Filoftea! " |
În primul an accentul s-a pus mai mult pe exercitiile de improvizatie, dictie si respiratie.
Anul doi...a fost putin mai greu, fiind mereu pusi la munca, pentru pregatirea a doua piese, cate una pe semestru.
Iar astazi am fost la primul curs din anul al 3-lea.
Ne-am întalnit cu totii, si desi eram convinsi ca anul ăsta va fi putin mai greu chiar decat a fost pana acum, ne-am inarmat cu multa ambitie, rabdare si dorinta de munca, gata sa punem pe picioare urmatorul proiect!
 |
| Gaitele |
Asta fac eu...
Tu ce faci sambata, la 4?
vineri, 10 septembrie 2010
Chichiţe?
- Câte chichiţe inutile mai ai în capul ăla
Am răspuns mirată:
- E o întrebare?
- Nu. E o afrimatie...
Asta mi-a spus azi un prieten, pe care, deşi nu îl văd des, îl consider foarte apropiat.
Cum adică "am chichiţe" în cap? La ce s-a referit...nici acum nu ştiu.
Cred în schimb că a vrut să spună că sunt complicată. Dar de ce nu a spus-o aşa... pur şi simplu? Fără să încerce să fie subtil -chiar dacă nu i-a reuşit deloc- spunându-mi că am chichiţe?
Am momente în care mă simţ atât de simplă...
Si nu înteleg, de ce ar trebui să fie ceva complicat în viaţă?
Da, ştiu! Nu totul este plăcut, şi bun, dar nu este nici complicat...
Totul e atât de simplu...important e să vezi frumuseţea lucrurilor, care de multe ori vine din simplitatea lor !
Am răspuns mirată:
- E o întrebare?
- Nu. E o afrimatie...
Asta mi-a spus azi un prieten, pe care, deşi nu îl văd des, îl consider foarte apropiat.
Cum adică "am chichiţe" în cap? La ce s-a referit...nici acum nu ştiu.
Cred în schimb că a vrut să spună că sunt complicată. Dar de ce nu a spus-o aşa... pur şi simplu? Fără să încerce să fie subtil -chiar dacă nu i-a reuşit deloc- spunându-mi că am chichiţe?
Am momente în care mă simţ atât de simplă...
Si nu înteleg, de ce ar trebui să fie ceva complicat în viaţă?
Da, ştiu! Nu totul este plăcut, şi bun, dar nu este nici complicat...
Totul e atât de simplu...important e să vezi frumuseţea lucrurilor, care de multe ori vine din simplitatea lor !
vineri, 3 septembrie 2010
miercuri, 1 septembrie 2010
1st day of September!
A trecut vara? Când? Cum? De ce? Offff...
"S-a terminat?
S-a terminat!"A trecut mult prea repede vacanța asta de vară... și cand ma gândesc ca parcă de abia începuse, de abia terminasem clasa a 9-a, scapasem de a fi bobocică...
Nu am învatat sa înot sau sa merg cu bicicleta, dar totusi...vara asta mi-a fost pe plac.
De acum va începe să miroasă a toamnă...și a frunze uscate aurii; a sunet de ploaie cu stropi mari, a aer răcoros și a zâmbete melancolice...a dragoste profundă consumată în întuneric, a mângâieri uscate...a noi; a parfum simplu și suplu, dar aiurit.
Va mirosi a copii silitori, și a minți chinuite de trigonometrie; a zâmbete timide pe coridoarele lungi... a școală și a clădire renovată. A copaci de abia desfrunziți și a alei goale, prin parcuri.
Va mirosi a chimie și a tot felul de substanțe...a olimpiade si a dans.
A joc nou de teatru, a noi interese și a altfel de noi.
Niște noi care vor mai mult!
Eu toamna asta vreau mai mult!
Tu nu?
marți, 31 august 2010
Cuvânt
Încercam de curând să mă loghez pe un cont, pe un site -"altă rețea de socializare"-ar zice unii... contul meu pe Twitter, de fapt.Când, am realizat că mi-am uitat parolă.
Și atunci mi-am dat seama că...trăim într-o societate așa tristă...
Nu mai conștienizăm, dar avem parole pentru orice... Parolă la seif, parolă la computer, la telefon...și câte și mai câte.
De fapt, "parolă" vine din italienescul cu aceeași formă, parola, însemnând "cuvânt".Adică, avem cuvinte secrete care să ne mențină conturile și tot felul de astfel de tâmpenii, în siguranță? Dar câte cuvinte dulci mai spunem celor dragi? Câte cuvinte de mulțumire mai adresăm mamei care ne dădea ceaiul cu ligurinta când eram răciți? În câte cuvinte mai suntem capabili să descriem sentimentul cel mai scump, dragostea? Sau...oricare alt sentiment.
La câte cuvinte mai știm cel putin 1 sau 2 sinonime?
De ce animalele nu pot vorbi ca noi ? Iar noi - cei care avem cuvantul, sau cel putin asa ar trebui - de ce ne batem joc de el?Chiar! Oare câti mai au...cuvânt?
Folosim din ce în ce mai rar cuvântul pentru ceea ce a fost el creat...
Și atunci când e folosit, îl folosim degeaba și cel mai probabil că nu îi înțelegem sensul.
--------------------------------------------------
~Mi-am adus aminte de o întâmplare de când eram mică... nu are o legătură directă cu ce am scris până acum, dar îmi mintea mea deja s-au creat conexiunile și... vă spun și vouă despre ce e vorba. :)
Cum am spus...eram micuță. Și vorbeam mult, foarte mult. Poate chiar mai mult decât vorbesc acum.
( Cine mă cunoaște realizează cât înseamnă mult în cazul ăsta. Voi puteți să vă imaginați doar...o fetiță mică, drăguță, slabă, creață, cu ochiii mari, căreia îi turuia gură încontinuu. )
- Mai taci odată! îmi spunea mai tot timpul sor'mea.
Știind că mă iubește, și că niciodată nu mi-ar spune ceva cu răutate sau...doar pentru că nu avea chef să mă asculte, am încercat să găsesc o explicație logică a îndemnului ei. Îndemn care trebuia să mă ajute cumva pe mine, să mă protejeze sau...
Mi-a luat ceva timp până am ajuns la o concluzie. Doamne! ce concluzie ciudată pentru un copil de 4-5 ani...
:
Îmi imaginam că fiecare om are câte un sac de cuvinte, la fel de mare pentru toată lumea. Sacul nu se putea umple niciodată, cuvintele existând acolo pur și simplu... Și, odată ce mai foloseai unul, el dispărea din sac...pentru totdeauna! Cred că îmi dădusem seamă că foloseam unele de mai multe ori. De exemplu, mami cred că spusesem până atunci de cel puțin 100 de ori. Asta însemna că în sunt cam 200 de mami, dar după ce voi spune cuvântul de 200 de ori, nu îl voi mai putea rosti niciodată!
Ideea mă îngrozea cumplit!
Oh, cât de mult mă iubea Dede! Vroia doar să îmi păstrez cuvinte și pentru mai târziu, când voi fi mai mare.
- Dacă eu, vorbind atât de mult acum, voi avea săculețul gol la adolescență? Ce o să mă fac? Îmi spune bine ea că ar trebui să vorbesc mai puțin...Probabil de'asta oamenii mari sunt așa tăcuți. Eu nu voi fi așa; o să-mi păstrez ceva și pentru mai târziu.
Apoooi, apoi am crescut, am realizat că într-adevăr există un săculeț de cuvinte, doar că este unul în care pot să adaug ceva nou în fiecare zi, și nu unul cu un număr limitat de cuvinte care s-ar putea termină.
Am înțeles că uneori trebuie să păstrez liniștea...și asta fac. Dar în marea parte a timpul, pot vorbi încontinuu fără vreo teamă că mi-ar expiră cuvintele.
Hehe...
luni, 30 august 2010
Offf...
A stat langa mine toata noaptea...
M-a privit, m-a atins si m-a intors pe toate partile prin pat, pana am spus ca o sa mor.
M-a incalzit si m-a facut sa respir mai repede...
A naibii raceala. Nu m-a lasat un minut !
Nu stiu ce-i cu mine, dar intotdeauna racesc vara.
Si...am racit si vara asta. Nasul imi curge, stranut incontinuu, ma ustura gatul si cred ca am si un pic de febra. :(
Offf, ma duc sa imi mai fac un ceai.
M-a privit, m-a atins si m-a intors pe toate partile prin pat, pana am spus ca o sa mor.
M-a incalzit si m-a facut sa respir mai repede...
A naibii raceala. Nu m-a lasat un minut !
Nu stiu ce-i cu mine, dar intotdeauna racesc vara.
Si...am racit si vara asta. Nasul imi curge, stranut incontinuu, ma ustura gatul si cred ca am si un pic de febra. :(
Offf, ma duc sa imi mai fac un ceai.
sâmbătă, 28 august 2010
Cănuţa mea cu fericire...
Cât de simplu e să încerci...cât de simplu e să reuşeşti şi cât e simplu e să ajungi la ce ţi-ai propus mai ales când îţi propui lucruri aşa mici...
Eu îmi propun ceva micuţ...ceva micuţ azi, ceva micuţ mâine şi la un moment dat, ştiu că se va face un tot.
Tot la care încă muncesc, şi parcă
nu îmi doresc să termin vreodată. Vreau să fie o muncă continuă, dar făcută bine. Munca mea, drumul meu spre fericire...
Nu e chiar ce înţeleg alţii prin muncă. Aici trebuie doar să ţii ochii larg deschişi, să vezi dincolo de aparenţe, să te bucure orice banalitate şi...să întinzi mână.
O să atigi cu siguranţă ceva, o să prinzi un strop şi pentru cănuţă ta. :) pentru că se află câte un lucru pentru fiecare.
Eu tot aşa o ţin...
Un strop de fericire azi, şi încă unul, altul şi altul...şi uite aşa o să mi se umple cănuţă. Nu ştii care cănuţă? offf...Cănuţă mea în care îmi păstrez şi îmi pun zilnic câte un strop de fericire; cănuţă mea care, chiar şi în zilele în care nu am nimic să pun în ea, mă bucură oricum. Nu are preferinţe, şi îmi zâmbeşte în fiecare zi pentru câte i-am dat până acum.
Încerc să pun în fiecare zi câte ceva acolo, ieri am văzut un apus minunat...azi am auzit vocea acelui cineva de care am nevoie, mâine...mâine nu ştiu ce o să mai fac. Am auzit că va plouă totuşi, şi mi-aş dori atât de mult să văd un curcubeu frumos, iar dacă nu...o să mă rezum doar la a-mi pune câte o dorinţă pentru fiecare picătură de ploaie care îmi va atinge părul, pielea...
vineri, 27 august 2010
~escapadă 2~
Am fugit din nou... În curând o să înceapă iar şcoală, aşa că am spus să profit acum, cât încă sunt în vacanţă şi am fugiiiit! La mare, de data asta. :)
Trebuie să recunosc că niciodată nu mi-a plăcut atât de mult că acum, ţinând cont că nu mă dau în vânt după "mare", ci prefer muntele.
Litoralul românesc a fost că de obicei primitor, găzduind o grămadă de turişti.
Soarele a fost generos, oferindu-mi un bronz intens, iar vremea a fost foarte drăguţă cu noi.
Marea a fost aşa calmă...că doar stând pe faleză îţi doreai să intri în apa care se vedea uimitor.
Am mers cu vaporaşul, am intrat la acvariu, şi m-am plimbat pe faleză...
Nu am apucat să întru la Delfinariu, dar măcar m-am bălăcit în apa mării cât am vrut eu. :)
Cu totul a fost drăguţ şi mi-a plăcut, dar mi-a fost atît de dor de casă...
--------------------------------------------------------------------------------
Home, sweet home!
Trebuie să recunosc că niciodată nu mi-a plăcut atât de mult că acum, ţinând cont că nu mă dau în vânt după "mare", ci prefer muntele.
Litoralul românesc a fost că de obicei primitor, găzduind o grămadă de turişti.
Soarele a fost generos, oferindu-mi un bronz intens, iar vremea a fost foarte drăguţă cu noi.
Marea a fost aşa calmă...că doar stând pe faleză îţi doreai să intri în apa care se vedea uimitor.
Am mers cu vaporaşul, am intrat la acvariu, şi m-am plimbat pe faleză...
Nu am apucat să întru la Delfinariu, dar măcar m-am bălăcit în apa mării cât am vrut eu. :)
Cu totul a fost drăguţ şi mi-a plăcut, dar mi-a fost atît de dor de casă...
--------------------------------------------------------------------------------
Home, sweet home!
vineri, 20 august 2010
My dear, Lizzi
Ieri mi-am pierdut pisica...a nu stiu cata oara, de altfel.
De fapt, am pierdut-o in felul meu de a pierde lucruri. Trebuie sa spun ca pierd foarte multe chestii, pentru faptul ca nu mai stiu unde le-am pus... Apoi le gasesc intotdeauna la locul lor.
Dar ieri, mi-am pierdut pisica.
Am cautat-o in balcon, la mine in camera, in baie, in camara, debara si...in sifonier -locul unde ii place ei cel mai mult sa doarma-. Nu era...
Am gasit-o intr-un sfarsit dupa cateva zeci de minute de cautare, cand, suparata ca am trezit-o din somn, s-a dus la bucatarie sa pape putin. Ea dormise in tot timpul in care eu imi faceam griji.
Ah, si nu va spun unde dormea. :))
Cand in sfarsit am vazut-o, imi venea sa o pupicesc si sa o bat in acelasi timp. De ce nu imi raspunsese, cand am strigat-o incontinuu?
Pffffiuh, bine macar ca e bine.
Ma gandeam dupa ca totusi ea e foarte fericita.
Cred ca mi-ar placea cateodata sa fiu in locul ei, dar atunci cand o trag de coada sau o ud [uraste asta] nu!
Totusi, imi iubesc pisicuta...
O am de 7 ani, adica de cand aveam eu...9 ani! Si eram micuta si imi amintesc ca prima data cand am vazut-o, a luat-o sor'mea in brate si nu ii mai dadea drumul; iar eu eram foarte suparata ca nu ma lasa si pe mine sa o tin :( . De abia asteptam sa ajung acasa [pe vremea aceea stateam la un bloc cu 10 eteje] si sa o arunc pe toboganul de la ghena.
Stiu...suna pe atat de ciudat, pe atat de urat/ sadic.Cum am intrat cu ea in casa, i-am dat laptic, apoi a inceput sa vomite si s-a pitit dupa pat pana a doua zi...
"Dupa ce ca e primul meu anumalut, mai e si bolnav."
Apoi, a trebuit sa-i alegem numele.
Cum sa o cheme? cum sa o cheme?
Intr-un sfarsit a ramas numele de "Lizzi"...dupa multe alte nume.
Stiu ca dupa am rugat-o pe mami sa faca clatite si spre surprinderea mea, i-au placut si ei. :d
Acum nu stiu daca inca ii mai plac sau nu...pentru ca Lizzi e la regim de ceva vreme. Nu are voie sa manance chiar orice, desi, daca as lasa-o, ea ar putea manca 2 pungi de Chipsuri cu smantana, cam vreo 4 cutii de iaurt si muuulta frisca.
-002.jpg) |
| momente iubicioase... |
-001.jpg)
joi, 19 august 2010
Viseaza.Traieste.Iubeste.
Stiu ca degeaba dau vina pe altii , cand oricum, vina o port doar eu.
Eu aleg sa-mi complic viata si din fiecare lucru negativ, fie el mic-pitic, eu fac ceva imens...
Si totodata uit sa zambesc, uit ce oameni minunati am langa mine si cat de mult ar trebui sa le multumesc...in fiecare zi. Uit cat inseamna o imbratisare, sau un "te iubesc" emotionat. Uit sa ma bucur ca le-am auzit vocea persoanelor dragi, sa afara e senin si frumos, ca sunt sanatoasa, ca exist.
Dar azi: visez, traiesc, iubesc...
Fa-mi o favoare si...adu-mi tu aminte maine.
Eu aleg sa-mi complic viata si din fiecare lucru negativ, fie el mic-pitic, eu fac ceva imens...
Si totodata uit sa zambesc, uit ce oameni minunati am langa mine si cat de mult ar trebui sa le multumesc...in fiecare zi. Uit cat inseamna o imbratisare, sau un "te iubesc" emotionat. Uit sa ma bucur ca le-am auzit vocea persoanelor dragi, sa afara e senin si frumos, ca sunt sanatoasa, ca exist.
Dar azi: visez, traiesc, iubesc...
Fa-mi o favoare si...adu-mi tu aminte maine.
miercuri, 18 august 2010
~escapada~
Ce-i mai placut in plina vara, cand temperaturile depasesc 37 grade C. la noi in oras - oras plin de poluare de altfel - decat o escapada la munte?
Bineinteles ca asta am facut si eu...am fugit la munte. Pentru cateva zile ce-i drept, dar bune si alea.
Imi place muntele, poate chiar de 10 ori mai mult decat marea...
Muntele te face sa te simti mic, dar totodata iti da si aceea stare de bine de care, eu cel putin, am nevoie.
Bineinteles ca asta am facut si eu...am fugit la munte. Pentru cateva zile ce-i drept, dar bune si alea.
Imi place muntele, poate chiar de 10 ori mai mult decat marea...
Muntele te face sa te simti mic, dar totodata iti da si aceea stare de bine de care, eu cel putin, am nevoie.
sâmbătă, 14 august 2010
de ce?
Azi am aflat ca totul trece...
Absolut totul e trecator... nimic nu ramane [lafel].
De ce? De ce timpul ia cu el atat de multe? De ce are el chestia de care eu am nevoie? De ce?
De ce noi nu putem ramane in timp neschimbati? De ce exista dezamagire? De ce trebuie sa-mi pese? De ce chiar daca vreau sa nu-mi pese, nu pot?
"O sa ma gandesc la asta maine..." zicea O'hara, si asa o sa si fac.
Acum imi e somn... e 1.15
Noapte buna!
Absolut totul e trecator... nimic nu ramane [lafel].
De ce? De ce timpul ia cu el atat de multe? De ce are el chestia de care eu am nevoie? De ce?
De ce noi nu putem ramane in timp neschimbati? De ce exista dezamagire? De ce trebuie sa-mi pese? De ce chiar daca vreau sa nu-mi pese, nu pot?
"O sa ma gandesc la asta maine..." zicea O'hara, si asa o sa si fac.
Acum imi e somn... e 1.15
Noapte buna!
joi, 12 august 2010
...
Azi e ziua cuiva drag mie, foarte, foarte drag...
Nu stiu daca merita sau nu un post special, dar stiu ca tocmai l-a primit.
La multi ani, Bichy...
[editat pe 13 august seara, de fapt nu, e 14 deja]
Nu stiu daca merita sau nu un post special, dar stiu ca tocmai l-a primit.
La multi ani, Bichy...
[editat pe 13 august seara, de fapt nu, e 14 deja]
miercuri, 11 august 2010
stare ciudata...
Uneori mi se pare ca sunt cu mult mai mare decat sunt in realitate...
Ca parca sunt batrana si am ajuns sa ma intorc in timp si sa vad cum s-a intamplat fiecare lucru, fiecare sarut, fiecare cearta -fie ea cat de mica-, fiecare zambet ascuns, idee ciudata sau gand aberant. Parca mi-a fost dat sa pot retrai toate momentele astea ca totusi...acum macar sa invat ceva din ele.
Bineinteles ca am si doza mea de copilarie, care, banuiesc, ca nu va pieri vreodata. Normal ca ma bucur de chestia asta si totodata incerc sa o prelungesc cat mai mult, cat de mult pot, dar in acelas timp... nu stiu mereu ce se intampla cu mine.
Sunt doar trairi adolescentine?
I wish so...
Ca parca sunt batrana si am ajuns sa ma intorc in timp si sa vad cum s-a intamplat fiecare lucru, fiecare sarut, fiecare cearta -fie ea cat de mica-, fiecare zambet ascuns, idee ciudata sau gand aberant. Parca mi-a fost dat sa pot retrai toate momentele astea ca totusi...acum macar sa invat ceva din ele.
Bineinteles ca am si doza mea de copilarie, care, banuiesc, ca nu va pieri vreodata. Normal ca ma bucur de chestia asta si totodata incerc sa o prelungesc cat mai mult, cat de mult pot, dar in acelas timp... nu stiu mereu ce se intampla cu mine.
Sunt doar trairi adolescentine?
I wish so...
luni, 2 august 2010
Happy B.
Acum mi-am dat seama ca blogul meu a facut un anisor chiar...luna trecuta.
Am fost egoista si l-am neglijat mult [scuze] , dar se cuvine macar sa-i spun "Happt B.!" la 1 an si...aproape 1 luna de la primul post!
:d
Am fost egoista si l-am neglijat mult [scuze] , dar se cuvine macar sa-i spun "Happt B.!" la 1 an si...aproape 1 luna de la primul post!
:d
sâmbătă, 24 iulie 2010
miercuri, 21 iulie 2010
112
Astazi am avut onoarea si bineinteles, placerea de a vedea cum e sa fii medic pe ambulanta.
Totul a inceput la sediul central, pe la ora 3 a amiezii. Era cald, urat de cald...pentru ca, dupa parerea mea, poate sa fie cald si frumos - asa cum s-a transformat totul putin mai tarziu - dar si cald si urat.
In fine...
Am completat apoi un formular pe care il mai completasem cu cateva zile inainte, insa fara niciun succes. Initial, voriam sa devin voluntar la Sabif pe o durata mai indelungata, daaar "pentru ca nu esti majora, nu vei putea. Te asteptam peste 2 ani :)"
Insa, nu puteam lipsi de la ziua portilor deschise, cand s-a desfasurat programul "Voluntar pentru o zi"! :d
Dupa cum spuneam, am completat formularul respectiv apoi am avut ceva de asteptat pana sa vina un medic si sa ma ia cu el la 2 cazuri; fiind voluntar pentru o zi, aveam voie doar 2 cazuri din pacate...si cand a inceput sa-mi placa, a trebuit sa plec. :(
Daaar in tot timpul asta nu m-am plictisit. Am vorbit cu ceilalti voluntari de acolo, dintre care foarte multi erau studenti la Medicina, si le-am putut pune 1001 de intrebari cu tot ce vroiam sa stiu. Sper ca nu s-au suparat ca am avut asa multe de intrebat, desi nu cred asta... Se mai afla acolo si un tip, fost voluntar, care in prezent e student la Facultatea de Medicina Veterinara, si care mi-a povestit tot felul de cazuri pe care le-a avut de rezolvat cu diverse animalute. Tipul respectiv m-a facut sa imi fie putin teama pentru Lizzi, tocmai d'aia trebuie sa merg cu ea la un control sa fiu sigura ca totul e in regula. :)
A sosit in sfarsit si medicul meu...iar peste 5 minute deja ne indreptam spre primul caz.
Era vorba de o batranica in jur de 90 si ceva de ani...parca 93, chinuita de o nevralgie ingrozitoare.
La inceput imi era putin teama ca nu voi stii ce sa fac ...si restul.
Ah, am uitat sa mentionez ca asistentul [ pentru ca am fost pe masina de tip C, adica cea mai bine dotata cu tot felul de echipamente ] a fost indeajuns de dragut incat sa-mi dea vesta sa :) , chestie care m-a incantat foarte, foarte mult. Pe masina de tip C, fiind cea care in mod nomal se duce la cazuri mai complicate, merg ambulanierul -asa se numeste soferul masinii- , asistentul, medicul...si in cazul de fata si eu :D.
Let's continue...
Era ciudat. Aveam pe fata un zambet pe care nu mi-l puteam sterge. Apoi, cand am vazut una din rudele batranei, care a venit sa ne intampine, m-am simtit stanjenita. Totul era in acea casa ca atunci cand unui membru al familiei ii este foarte rau...iar eu infatisam cel mai larg zambet posibil -insa fara voia mea-.
Dupa am completat eu foaia cu datele pacientului, la indemnul domnului doctor.
A urmat masurarea tensiunii, ecg, consultare mai amanuntita, injectii si prescrierea unei retete.
Nu va imaginati ca toate astea le-am facut eu, desi mi-as fi dorit. Insa sunt mandra totusi ca am ajutat putin.
Ne-am luat "La revedere!" si am plecat, bineinteles nu inainte de a-i ura "sanatate" primei mele paciente.
In 10 minute am ajund deja la cel de-al doilea caz.
Era vorba despre un agent de paza caruia, cel mai probabil i se facuse rau chiar la locul de munca, din
cauza temperaturilor foarte ridicate-dupa cum am mai spus-. Amuzant a fost insa ca, desi ii era foarte rau, prezenta febra si stare de greata, atunci cand a auzit de injectii aproape a lesinat. Lucru care i-a facut pe ceilalti colegi ai lui sa faca glume de genul "Dar daca iti face papusa asta injectii, stai, ma?" Pana sa plecam mi s-a cerut si numarul de telefon, cerere bineinteles neindeplinita :) ... whatever.
Ne-am indreptat apoi cu masina, si cu sirena data la maxim -desi fara niciun pacient sau spre niciun pacient- la sediul central pentru ca se facuse deja 8. Ce repede a trecut timpul !
Dupa am umblat cam peste tot, si am intrebat de toate... Am aflat ce face un pulsoximetru, care sunt pasii de citire a unei analize ecg, diferentele dintre tensiune diastolica si sistolica, cum se foloseste si cand acel aparat cu ajutorul caruia perfuzia picura o anumita cantitata la un anumit interval de timp, si... macar o parte din ce puteau face aparatele din jurul meu.
Ah, si mi-a placut si ca m-am putut uita in geanta aceea unde am gasit tot felul de flacoane injectabile, spre mirarea mea de toate culorile si toate marimile. :)
Le-am multumit si am plecat de acolo gandindu-ma doar la cat de mult abia astept sa treaca astia 2 ani, sa pot fi "voluntar cu acte in regula."
Si ca totul sa fie complet, am facut si o poza, in care, desi nu am iesit bine, se vede ca eram intr-o masina de ambulanta.
Totul a inceput la sediul central, pe la ora 3 a amiezii. Era cald, urat de cald...pentru ca, dupa parerea mea, poate sa fie cald si frumos - asa cum s-a transformat totul putin mai tarziu - dar si cald si urat.
In fine...
Am completat apoi un formular pe care il mai completasem cu cateva zile inainte, insa fara niciun succes. Initial, voriam sa devin voluntar la Sabif pe o durata mai indelungata, daaar "pentru ca nu esti majora, nu vei putea. Te asteptam peste 2 ani :)"
Insa, nu puteam lipsi de la ziua portilor deschise, cand s-a desfasurat programul "Voluntar pentru o zi"! :d
Dupa cum spuneam, am completat formularul respectiv apoi am avut ceva de asteptat pana sa vina un medic si sa ma ia cu el la 2 cazuri; fiind voluntar pentru o zi, aveam voie doar 2 cazuri din pacate...si cand a inceput sa-mi placa, a trebuit sa plec. :(
Daaar in tot timpul asta nu m-am plictisit. Am vorbit cu ceilalti voluntari de acolo, dintre care foarte multi erau studenti la Medicina, si le-am putut pune 1001 de intrebari cu tot ce vroiam sa stiu. Sper ca nu s-au suparat ca am avut asa multe de intrebat, desi nu cred asta... Se mai afla acolo si un tip, fost voluntar, care in prezent e student la Facultatea de Medicina Veterinara, si care mi-a povestit tot felul de cazuri pe care le-a avut de rezolvat cu diverse animalute. Tipul respectiv m-a facut sa imi fie putin teama pentru Lizzi, tocmai d'aia trebuie sa merg cu ea la un control sa fiu sigura ca totul e in regula. :)
A sosit in sfarsit si medicul meu...iar peste 5 minute deja ne indreptam spre primul caz.
Era vorba de o batranica in jur de 90 si ceva de ani...parca 93, chinuita de o nevralgie ingrozitoare.
La inceput imi era putin teama ca nu voi stii ce sa fac ...si restul.
Ah, am uitat sa mentionez ca asistentul [ pentru ca am fost pe masina de tip C, adica cea mai bine dotata cu tot felul de echipamente ] a fost indeajuns de dragut incat sa-mi dea vesta sa :) , chestie care m-a incantat foarte, foarte mult. Pe masina de tip C, fiind cea care in mod nomal se duce la cazuri mai complicate, merg ambulanierul -asa se numeste soferul masinii- , asistentul, medicul...si in cazul de fata si eu :D.
Let's continue...
Era ciudat. Aveam pe fata un zambet pe care nu mi-l puteam sterge. Apoi, cand am vazut una din rudele batranei, care a venit sa ne intampine, m-am simtit stanjenita. Totul era in acea casa ca atunci cand unui membru al familiei ii este foarte rau...iar eu infatisam cel mai larg zambet posibil -insa fara voia mea-.
Dupa am completat eu foaia cu datele pacientului, la indemnul domnului doctor.
A urmat masurarea tensiunii, ecg, consultare mai amanuntita, injectii si prescrierea unei retete.
Nu va imaginati ca toate astea le-am facut eu, desi mi-as fi dorit. Insa sunt mandra totusi ca am ajutat putin.
Ne-am luat "La revedere!" si am plecat, bineinteles nu inainte de a-i ura "sanatate" primei mele paciente.
In 10 minute am ajund deja la cel de-al doilea caz.
Era vorba despre un agent de paza caruia, cel mai probabil i se facuse rau chiar la locul de munca, din
cauza temperaturilor foarte ridicate-dupa cum am mai spus-. Amuzant a fost insa ca, desi ii era foarte rau, prezenta febra si stare de greata, atunci cand a auzit de injectii aproape a lesinat. Lucru care i-a facut pe ceilalti colegi ai lui sa faca glume de genul "Dar daca iti face papusa asta injectii, stai, ma?" Pana sa plecam mi s-a cerut si numarul de telefon, cerere bineinteles neindeplinita :) ... whatever.
Ne-am indreptat apoi cu masina, si cu sirena data la maxim -desi fara niciun pacient sau spre niciun pacient- la sediul central pentru ca se facuse deja 8. Ce repede a trecut timpul !
Dupa am umblat cam peste tot, si am intrebat de toate... Am aflat ce face un pulsoximetru, care sunt pasii de citire a unei analize ecg, diferentele dintre tensiune diastolica si sistolica, cum se foloseste si cand acel aparat cu ajutorul caruia perfuzia picura o anumita cantitata la un anumit interval de timp, si... macar o parte din ce puteau face aparatele din jurul meu.
Ah, si mi-a placut si ca m-am putut uita in geanta aceea unde am gasit tot felul de flacoane injectabile, spre mirarea mea de toate culorile si toate marimile. :)
Le-am multumit si am plecat de acolo gandindu-ma doar la cat de mult abia astept sa treaca astia 2 ani, sa pot fi "voluntar cu acte in regula."
Si ca totul sa fie complet, am facut si o poza, in care, desi nu am iesit bine, se vede ca eram intr-o masina de ambulanta.
.jpg) |
duminică, 4 iulie 2010
Imi place...
Imi place sa traiesc, sa vorbesc mult si sa citesc...
Imi place sa iubesc si sa cant, cu toate ca nu sunt prea priceputa la niciuna din astea doua.
Imi place toamna; e cel mai frumos anotimp.
Imi place ploaia... oricand, oriunde, si bineinteles curcubeul de dupa ea.
Imi place ceaiul bun si mancarea facuta de mami.
Imi plac diminetile de insorite de vara si cele in care ma trezesc, privesc pe geam si vad totul acoperit de zapadaaa. am uitat sa spun : imi plac si oamenii de nea :x.
Imi place sa stiu ca pot face atat de multe, dar totodata sunt muuulte pe care nu le pot face, si nu le voi face...oricat de mult as fi tentata. Promit!
Imi place muzica data la maxim si plaja goala...
Imi place rasaritul dupa o noapte nedormita si apusul dupa o plimbare luuunga.
Imi place sa iubesc si sa cant, cu toate ca nu sunt prea priceputa la niciuna din astea doua.
Imi place toamna; e cel mai frumos anotimp.
Imi place ploaia... oricand, oriunde, si bineinteles curcubeul de dupa ea.
Imi place ceaiul bun si mancarea facuta de mami.
Imi plac diminetile de insorite de vara si cele in care ma trezesc, privesc pe geam si vad totul acoperit de zapadaaa. am uitat sa spun : imi plac si oamenii de nea :x.
Imi place sa stiu ca pot face atat de multe, dar totodata sunt muuulte pe care nu le pot face, si nu le voi face...oricat de mult as fi tentata. Promit!
Imi place muzica data la maxim si plaja goala...
Imi place rasaritul dupa o noapte nedormita si apusul dupa o plimbare luuunga.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)