First meeting

DA!
Astazi a fost "Firs meeting" pentru mine,pentru ceilalti "the second"!
La inceput nici nu credeam ca voi veni,dar am reusit sa ajung,si mi.a parut super bine.
Vorbeam cu robi [special scriu cu litere mici,sa vada si el cat e de mic in universul asta] la telefon,si era ceva de genu: "ok,am ajuns in herastrau si acum ce fac? Ma duc asa la oameni si ce spun..."Buna-buna.Esti in Viteazu? a..si eu :d" si pana la urma am intalnit.o pe Oana...s.a oprit chiar in fata mea,tragand cu urechea putin,si auzind de "planul meu de atac" s.a oprit imedia facand semne cu mana gen "heeei,sunt in Viteazu" :)). A fost foarte draguta aceasta intamplare,pe care nu o voi uita prea curand.
Apoi ne.am indreptat tematoare spre un grup mai mare...usor speriate,emotionate,tematoare. Eu deja ma gandeam...Doamne peste ce nebunii oi mai da si aici :-s ?!
Am facut imediat cunostiinta cu acel grup din care o cunosteam doar pe Zuzu [cine nu o cunoaste pe Zuzu ?! :x]. Ne.am imprietenit imediat cu alte cateva fete imediat...oarecum.
Prima mea intalnire cu viitorii colegi a fost foarte tare.
Am simtit de la inceput ca fac parte dintr-un "tot"...chiar daca sunt o particica mica mica si eu contez! Sunt din Viteazu' !
Astia da colegi! :x

Scoala generala Federico Garcia Lorca

"Paradoxul vremurilor noastre in istorie este ca avem cladiri mai mari,dar suflete mai mici;

autostrazi mai largi dar minti mai inguste .Cheltuim mai mult dar avem mai putin;cumparam tot mai mult dar ne bucuram tot mai putin.
Avem case mai mari dar familii mai mici,
Avem mai multe accesorii dar mai putin timp;
avem mai multe functii dar mai putina minte,
mai multe cunostinte dar mai putina judecata;
mai multi experti si totusi mai multe probleme,
mai multa medicina dar mai putina sanatate.
Bem prea mult, fumam prea mult,
Cheltuim prea nesabuit,
Râdem prea putin,Conducem prea repede,
Ne enervam prea tare,
Ne culcam prea târziu, ne sculam prea obositi,
Citim prea putin, ne uitam prea mult la televizor si ne rugam prea rar.
Ne-am multiplicat averile dar ne-am redus valorile.
Vorbim prea mult, iubim prea rar si urâm prea des.
Am învatat cum sa ne câstigam existenta dar nu cum sa ne facem o viata,
am adaugat ani vietii si nu viata anilor.
Am ajuns pâna pe luna si înapoi dar avem probleme când trebuie sa traversam
strada sa facem cunostinta cu un vecin.
Am cucerit spatiul cosmic dar nu si pe cel interior.
Am facut lucruri mai mari dar nu si mai bune.
Am curatat aerul dar am poluat solul.Am cucerit atomul dar nu si prejudecatile noastre.Scriem mai mult dar învatam mai putin
Planuim mai multe dar realizam mai putine.
Am învatat sa ne grabim dar nu si sa asteptam.
Am construit mai multe calculatoare sa detina mai multe informatii sa
produca mai multe copii ca niciodata dar comunicam din ce în ce mai putin.
Acestea sunt vremurile fast-food-urilor si digestiei încete;
oamenilor mari si caracterelor meschine;
profiturilor rapide si relatiilor superficiale.
Acestea sunt vremurile în care avem doua venituri dar mai multe divorturi,
Case mai frumoase dar camine destramate.
Acestea sunt vremurile în care avem excursii rapide, scutece de unica
folosinta, moralitate de doi bani, aventuri de-o noapte, corpuri
supraponderale si pastile care îti induc orice stare de la bucurie, la liniste, la moarte.
Sunt niste vremuri în care sunt prea multe în vitrine dar nimic în interior.
Vremuri în care tehnologia îti poate aduce aceasta scrisoare si în care poti
decide fie sa împartasesti acest punct de vedere, fie sa stergi acest mesaj.
Aminteste-ti sa-ti petreci timp cu persoanele iubite,
Pentru ca nu vor fi lânga tine o eternitate.
Aminteste-ti sa spui o vorba buna copilului care te venereaza, pentru ca
acel copil va creste curând si va pleca de lânga tine.
Aminteste-ti sa-l îmbratisezi cu dragoste pe cel de lânga tine pentru ca
aceasta este singura comoara pe care o poti oferi cu inima si nu te costa nimic.
Aminteste-ti sa spui "Te iubesc" prietenului si persoanelor pe care le îndragesti,
dar mai ales sa o spui din inima.
O sarutare si o îmbartisare vor alina durerea atunci când sunt sincere.
Aminteste-ti sa-i tii pe cei dragi de mâna si sa pretuiesti acel moment
pentru ca într-o zi acea persoana nu va mai fi lânga tine.
Fa-ti timp sa iubesti, fa-ti timp sa vorbesti, fa-ti timp sa împartasesti gândurile pretioase pe care le ai."


Daca tot ai avut rabdare, draga cititor, sa citesti aceasta poezie destul de lunga, trebuie sa citesti si completarea mea.
Oh, poi aceasta poezie in afara faptului ca este foarte profunda si absolut adevarata, imi aminteste de ceva foarte special.

In scoala noastra se sarbatoreste in fiecare an "ultimul clopotel", cand pentru clasele a 8a suna clopotnita for the last time. Inca din clasa a 5a am plans dupa fiecare generatie. :))

Imi amintesc ca fiind a 5a placeam un baiat de la a 8a. Cat de tare mi se pare acum! Whatever...si, inca de atunci mi se parea foarte interesanta aceasta serbare, sa-i zic.
Anul acesta, la ultimul clopotel, doamna director ne-a citit aceasta poezie, in timp ce noi boceam de mama focului. Nu a fost doar poezia cauza bocetului de acolo, ci amintirea a 8 ani petrecuti impreuna-amintire care tocmai se finaliza-experienta acumulata, prieteniile legate, faptul ca alaturi de acele persoane ne-am transformat din niste copii capriciosi in niste adolescenti constiinciosi...
Imi veti lipsi...