joi, 30 septembrie 2010

Flinstone time!







luni, 27 septembrie 2010

E ca o pânză...

Am terminat aseară Pânza de păianjen , de Cella Serghi...
Cred că a fost cartea care mi-a plact cel mai mult din câte am citit până acum.
Biiine, poate e încă pe primul loc Tess D'urberville, de Thomas Hardy, iar asta e pe locul al doilea.
Este cu adevărat uimitoare şi nici nu mă aşteptăm să mă regăsesc atât de mult în personajul principal, Diana.

Diana era fata strălucitoare, dar care în adâncul sufletului ei trăia chinuri groznice din motive sociale şi poate...stupide;
Diana care în clasă a 7-a vroia să îl cucerească pe "Fie AB" (proful de mate);
Diana care se îndrăgosteşte de Petre Barbu şi nu îl uită niciodată;
Diana, copila -desi mare, tot copila- care ar fi putut să privească marea ore în şir;
Diana care vrea să reuşească singură fără să facă vreun compromis;
Diana care se căsătoreşti cu Michi doar pentru că el îi oferea acel sentiment de echilibru pe care acasă nu îl avea;
Diana care renunţă la dreptul ei de a fi fericită ( cu Alex ) gândindu-se cât de mult suferă Michi...;
Diana care îşi găseşte puterea interioară de a se desprinde de tot şi a o luă de la început...dar de data asta singură!
Diana care se credea ca o gâză prinsă într-o pânză de păianjen fără sfârşit...
Pe acea Diana parcă o simt acum atât de aproape de mine şi deodată devin supărată că ea nu se apropie aşa doar de mine...ci de toţi care au citit-o şi o vor mai citi.

"Vezi, aşa îmi închipui viaţa, ca o pânză de păianjen imensă, cenuşie, lipicioasă, în care omul se zbate ca o muscă. Undeva păzeşte carnivorul: păianjenul..."


Ai dreptate, Diana.
E ca o pânză...Dar uneori chiar şi gazele reuşesc să se desprindă de ea!

duminică, 26 septembrie 2010

Forever 16!

Îmi e teamă să cresc, să îmbătrânesc...

Ştiu...e devreme să mă gândesc la asta!
Dar nu vreau, nu îmi place, nu, nu, nu...

Acum câteva zile mi-am dat seamă că timpul se scurge atât de repede, iar un an poate trece ca o zi...
De ce nu pot să am 16 ani pentru totdeauna?

miercuri, 22 septembrie 2010

Sunt frumoasă pentru că sunt fericită!

Poate e un pic ciudat...
Osatura, de exemplu nu se poate schimba de la un moment la altul. Atunci când sunt fericită e într-un fel, apoi e altfel...
Nu!
Dar se pot lumina trăsăturile în cel mai minunat mod...
Iar mie asta mi se întâmplă mereu :) .

Îmi amintesc că eram micuţă şi mi se spune adesea că am sclipirici.
Era o vecină, cu care mai tarziua am fost în aceeaşi clasă, Luiza.
Luiza mi se părea întruchiparea frumuseţii. Aveam doar 5, 6, 7 ani...Iar Luiza era frumoasă!
Era genul fetiţei care se îmbrăca frumos-frumos, iese afară, şi stă pe gărduleţ să nu cumva să îşi murdărească hăinuţele. Şi chiar asta făcea...
Eu nu eram aşa. Eu cu adevărat ieşeam afară la joacă, cu riscul de a veni înapoi acasă cu hainele murdare, şi de a fi certata de toată lumea.

- Bine, măi Alice. Dar se poate să vii aşa mereu? Uite ce curată vine Luiza...
- Mami, eu mă duc afară să mă joc! Nu să stau pe gard...

De atunci Mami nu m-a mai certat niciodată referitor la asta. Şi îi mulţumesc!

Nu regret că eram aşa... Bine, acum nu vă imaginaţi că mă băgam special în fiece băltoacă doar ca să mă murdăresc, pentru că ştiam că Mami nu se va supără pentru asta. Nu eram aşa...

Eram o copilă frumoasă, cu sclipirici, care făcea ce era normal să facă atunci : se juca...
Acum sunt o adolescentă frumoasă, cred că tot cu sclipirici, care se bucură de fiecare zi...

Dar sunt frumoasă pentru că sunt fericită!

marți, 21 septembrie 2010

Busy

Printre capitalele statelor lumii, numere complexe, termodinamica si chimie anorganica, am uitat sa mia scriu vreun post...
Iar acum nu am foarte mult timp, pentru ca trebuie sa recitesc Harap-Alb.
Daaar, promit sa voi scrie ceva mai pe seara! :)

miercuri, 15 septembrie 2010

Fii tu!


Stai închis şi îţi e greu să nu explodezi când doar asta îţi doreşti... Îţi doreşti să-ţi poţi trăi porţia de nebunie şi să o dai mai departe. Să simţi să zblori, că faci ceva ce nimeni nu a mai făcut...să faci ceva nebunesc. Sau să fii tu doar...
Eşti prins într-o societate cu mult prea multe prejudecăţi, în care ambalajul face mai mult decât conţinutul.
Iar tu nu poţi să te manifeşti, nu poţi să te revolti, să sări sau să tipi...să schimbi lumea. În schimb încet, încet ajungi să te schimbi tu... Ei te schimbă pe ţine, nu tu pe ei, aşa cum ţi-ai dori.
Eşti un suflet închis într-un corp de adolescent şi nimic din realitate nu îţi aminteşte de ceea ce vroiai să faci când erai mic. Copilul de atunci credea că el, adolescent fiind, va fi altfel decât eşti tu acum. L-ai dezamăgit!


Râzi până nu mai poţi, învârte-te până ameţeşti, dansează până cazi, plângi pentru că ai căzut, dar ridica-te şi zâmbeşte, cântă până ragusesti, mănâncă îngheţată până simţi că îţi arde gâtul, aleargă până oboseşti, săruta până te saturi, dar nu te sătura niciodată...
Nu te mai teme ca ai putea greşi.
Ei şi?
Sunt anumite greseli care ajung sa ne defineasca ca om mai tarziu...
Greşeşte, pentru că acum e timpul să o dai în bară de nu ştiu câte ori...Acum, că să poţi încă repară şi să ai ce poveşti mai târziu nepoţilor.

Eu asta fac...si ma simt fericita! :)


marți, 14 septembrie 2010

Câte nuanţe are lumina?

Venind astăzi de la liceu, am văzut ceva ce mi-a atras atenţia...
De abia coborâsem din 311 şi mă îndreptam spre Metrou-Universitate.
Lume multă pe stradă...oameni care văd multe, dar nu privesc nimic, cred că tot aceeaşi care aud multe, dar nu asculata cu adevărat nimic...
Mi-am îndreptat ochii spre cer...
Doamne! Era ataaat de frumos...
Cred că avea vreo 10 nuanţe de albastru (cel puţin), de la bleu deschis-deschis până la cel mai închis gri-albăstrui...
Când mi-am întors capul, am văzut mirată o nuanţa care parcă nu era de acolo. Era un roz pal, o culoare deschisă şi luminoasă...
Îmi pare rău că nu am făcut o poză, să vă arăt şi vouă!
Ah, ce roz...
Apoi am intrat în pasaj la metrou şi totul a dispărut.
Mi-a rămas gândul la asta, şi la întrebarea pe care mi-am pus-o de atunci, de acum câteva ore...

A fost o zi frumoasă... şi cum poate fi altfel atunci când cerul îţi ofera atâtea motive de bucurie? Parcă merită sa-i ofer un zâmbet!

Si întrebarea la care mă tot gandesc:
Câte nuanţe are lumina?

luni, 13 septembrie 2010

Prima zi de clasa a 10-a

De cum am intrat în curtea liceului am fost mirată... Waw! dar parcă nu este chiar aşa multă lume cum mi s-a părut mie anul trecut. Poate că numărul a rămas acelaşi, eu m-am schimbat, văd altfel sau m-am obişnuit...nu ştiu care variantă e corectă!
Am păşit astăzi într-o clădire pe care aproape că nu am mai recunoscut-o...
O clădire reconsolidata, fără parchet care să scârţâie la fiecare pas, fără pereţi scrajeliti, fără geamuri vechi... Şi cu toate astea, parcă îmi plăcea mai mult vechea mea clădire (deşi e una şi aceeaşi) aşa cum era...neconsolidata.
Am primit manualele şi orarul, iar pentru prima data mi s-a părut că fac parte din cea mai organizată clasă.
(Dar totuşi nu va spun la ce clasă sunt - A sau H - şi va las pe voi să ghiciţi asta!)

Orarul este relativ OK. Am 29 de ore, nimic prea mult sau prea puţin...
Ba da! e ceva care nu îmi place totuşi... Am 1/2 de oră pe săptămâna de muzică şi desen. Asta înseamnă că într-o săptămâna voi face muzică, iar în următoarea desen.
Păcat!
Sunt 2 dintre cei mai tari profesori... ( profa de muzică şi proful de desen ). Offf, şi promit că anul asta nu voi mai chiuli de la nicio oră de'a lor, mai ales când ştiu că în a 11-a, nu voi mai avea deloc muzică/desen...

Poate e ciudat, dar mă simt mai motivată ca niciodată...
Anul ăsta vreau mai mult de la mine!


P.S. vă las şi o melodie ( desi e veche, e inca pe placul meu ) :



-iar melodia inca nu merge...-

duminică, 12 septembrie 2010

A sau H ?

Azi e ultima zi de vacanţă...
Îmi amintesc că anul trecut, chiar în ultima zi de vacanţă, am primit un mesaj foarte draguţ : "enjoy your last day as a non-highschool student" sau ceva in gen! :)
Nu îmi vine să cred, cand a trecut aşa repede totul?
Sunt a 10-a acum. Dar nu stiu să vă spun chiar la ce clasa de a 10-a...
Iniţial am fost la H -mate-info- , dar în vacanţa de vară, prin iulie, mi-am depus cererea pentru a mă muta la A -ştiinţe ale naturii-. Vacanţa a trecut, iar eu nu am aflat încă daca mi-a fost aprobată cererea sau nu...

Cred ca niciodata nu am fost mai aiurita ca acum...
Deci, la ce clasa sunt?
Habar nu am!
Voi afla de abia mâine...

Dar până atuuunci, mai e!

Enjoy your last day of summer vacantion, even you're highschool student or not! :)

sâmbătă, 11 septembrie 2010

Sâmbata, ora 4 !

Ce fac eu sâmbată?
Sâmbăta merg la cursuri, la cursurile mele de teatru...
"- Una din noi doua trebuie sa moara!
- Sa vedem care!"
Dar să vă spun despre ce este vorba, mai pe larg. :)
Am început acum 3 ani, adică din septembrie 2008, nişte cursuri de teatru la o şcoală pe care mi-o recomandase o colegă.
Îmi amintesc şi acum cum m-am dus în prima zi, (sâmbătă, 6 septembrie) de mânuţă cu Mami, temătoare de ce s-ar putea întâmpla.



De fapt, ce s-ar fi putut întâmpla
aşa rău? Nimic, bineînţeles. Însă era acea teamă de necunoscut, pe care -recunosc!- o aveam şi o am!



D'ale Carnavalului
Am fost atât de încântata încă de la primul curs. Si de atunci, în fiecare sâmbată ma urcam în metrou, coboram la statia Piata Romană, mai mergeam 2 minute pe jos si ajungeam. Nu e chiar un loc extraordinar, cursurile se tin la parterul unui bloc, o cladire obisnuită, pe care dacă ai privi-o de afară ai crede ca nu se întamplă ceva iesit din comun acolo. Nu-i adevarat! Acolo se schimbă oameni... Copii si adolescenti care muncesc si muncesc alaturi de niste profesori cu adevarat profesori.
Cursurile erau tinute de 3 profesori, 3 actori de fapt...în perioada anului scolar -din septembrie pana in iunie-.

"-Eu nu blestem!
Dar sa o îngroape fara fanson pe cap si fara
 papuci in picioare!
-Maica Precista si Sfanta Filoftea! "

În primul an accentul s-a pus mai mult pe exercitiile de improvizatie, dictie si respiratie.
Anul doi...a fost putin mai greu, fiind mereu pusi la munca, pentru pregatirea a doua piese, cate una pe semestru.
Iar astazi am fost la primul curs din anul al 3-lea.
Ne-am întalnit cu totii, si desi eram convinsi ca anul ăsta va fi putin mai greu chiar decat a fost pana acum, ne-am inarmat cu multa ambitie, rabdare si dorinta de munca, gata sa punem pe picioare urmatorul proiect!


Gaitele






 
Am pus si cateva poze de la cele doua piese din anul al 2-lea : D'ale carnavalului si Gaitele!



Asta fac eu...
Tu ce faci sambata, la 4?

vineri, 10 septembrie 2010

Chichiţe?

- Câte chichiţe inutile mai ai în capul ăla
Am răspuns mirată:
- E o întrebare?
- Nu. E o afrimatie...

Asta mi-a spus azi un prieten, pe care, deşi nu îl văd des, îl consider foarte apropiat.
Cum adică "am chichiţe" în cap? La ce s-a referit...nici acum nu ştiu.
Cred în schimb că a vrut să spună că sunt complicată. Dar de ce nu a spus-o aşa... pur şi simplu? Fără să încerce să fie subtil -chiar dacă nu i-a reuşit deloc- spunându-mi că am chichiţe?
Am momente în care mă simţ atât de simplă...
Si nu înteleg, de ce ar trebui să fie ceva complicat în viaţă?
Da, ştiu! Nu totul este plăcut, şi bun, dar nu este nici complicat...

Totul e atât de simplu...important e să vezi frumuseţea lucrurilor, care de multe ori vine din simplitatea lor !

vineri, 3 septembrie 2010

Oh, I wish I was a punk rocker...with flowers in my hair!

pentru ca ma obsedeaza de cateva zile:


miercuri, 1 septembrie 2010

1st day of September!

A trecut vara? Când? Cum? De ce? Offff...
"S-a terminat?
S-a terminat!"

A trecut mult prea repede vacanța asta de vară... și cand ma gândesc ca parcă de abia începuse, de abia terminasem clasa a 9-a, scapasem de a fi bobocică...

Nu am învatat sa înot sau sa merg cu bicicleta, dar totusi...vara asta mi-a fost pe plac.
De acum va începe să miroasă a toamnă...și a frunze uscate aurii; a sunet de ploaie cu stropi mari, a aer răcoros și a zâmbete melancolice...a dragoste profundă consumată în întuneric, a mângâieri uscate...a noi; a parfum simplu și suplu, dar aiurit.
Va mirosi a copii silitori, și a minți chinuite de trigonometrie; a zâmbete timide pe coridoarele lungi... a școală și a clădire renovată. A copaci de abia desfrunziți și a alei goale, prin parcuri.
Va mirosi a chimie și a tot felul de substanțe...a olimpiade si a dans.
A joc nou de teatru, a noi interese și a altfel de noi.
Niște noi care vor mai mult!
Eu toamna asta vreau mai mult!

Tu nu?