Aseara m-a durut stomacul ingrozitor! (din cauza prostiilor pe care le tot mananc...asta, atunci cand mananc ceva).
Stateam in bucatarie pe la 12 si un pic si imi savuram sandwici-ul si canuta cu lapte...
Primul gand a fost acela ca ar trebui sa mai adaug ceva la lista mea de "Pana la 20 de ani" : sa am un program de masa, si sa mananc sanatos!
Intr-o fractiune de secunda insa, am constientizat ca toate lucrurile de acolo, toate chestile pe care le-am planificat sunt doar pentru mine...
Si pentru ceilalti ce faci, Alice? mi-am zis...
" Nu trebuie să reflectezi prea mult pentru a-ţi da seama, din viaţa de zi cu zi, că fiecare existăm unul pentru celălalt." nu?!Asa ca azi iti ofera un zambet larg, o imbratisare calda, un pupic fugitiv si o portie de ras!
Mie imi place tare mult, asa ca :
Se afișează postările cu eticheta gand. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta gand. Afișați toate postările
marți, 11 ianuarie 2011
luni, 27 septembrie 2010
E ca o pânză...
Am terminat aseară Pânza de păianjen , de Cella Serghi...
Cred că a fost cartea care mi-a plact cel mai mult din câte am citit până acum.
Biiine, poate e încă pe primul loc Tess D'urberville, de Thomas Hardy, iar asta e pe locul al doilea.
Diana era fata strălucitoare, dar care în adâncul sufletului ei trăia chinuri groznice din motive sociale şi poate...stupide;
Diana care în clasă a 7-a vroia să îl cucerească pe "Fie AB" (proful de mate);
Diana care se îndrăgosteşte de Petre Barbu şi nu îl uită niciodată;
Diana, copila -desi mare, tot copila- care ar fi putut să privească marea ore în şir;
Diana care vrea să reuşească singură fără să facă vreun compromis;
Diana care se căsătoreşti cu Michi doar pentru că el îi oferea acel sentiment de echilibru pe care acasă nu îl avea;
Pe acea Diana parcă o simt acum atât de aproape de mine şi deodată devin supărată că ea nu se apropie aşa doar de mine...ci de toţi care au citit-o şi o vor mai citi.
"Vezi, aşa îmi închipui viaţa, ca o pânză de păianjen imensă, cenuşie, lipicioasă, în care omul se zbate ca o muscă. Undeva păzeşte carnivorul: păianjenul..."
Ai dreptate, Diana.
E ca o pânză...Dar uneori chiar şi gazele reuşesc să se desprindă de ea!
Cred că a fost cartea care mi-a plact cel mai mult din câte am citit până acum.
Biiine, poate e încă pe primul loc Tess D'urberville, de Thomas Hardy, iar asta e pe locul al doilea.
Este cu adevărat uimitoare şi nici nu mă aşteptăm să mă regăsesc atât de mult în personajul principal, Diana.
Diana era fata strălucitoare, dar care în adâncul sufletului ei trăia chinuri groznice din motive sociale şi poate...stupide;
Diana care în clasă a 7-a vroia să îl cucerească pe "Fie AB" (proful de mate);
Diana care se îndrăgosteşte de Petre Barbu şi nu îl uită niciodată;
Diana, copila -desi mare, tot copila- care ar fi putut să privească marea ore în şir;
Diana care vrea să reuşească singură fără să facă vreun compromis;
Diana care se căsătoreşti cu Michi doar pentru că el îi oferea acel sentiment de echilibru pe care acasă nu îl avea;
Diana care renunţă la dreptul ei de a fi fericită ( cu Alex ) gândindu-se cât de mult suferă Michi...;
Diana care îşi găseşte puterea interioară de a se desprinde de tot şi a o luă de la început...dar de data asta singură!
Diana care se credea ca o gâză prinsă într-o pânză de păianjen fără sfârşit...Pe acea Diana parcă o simt acum atât de aproape de mine şi deodată devin supărată că ea nu se apropie aşa doar de mine...ci de toţi care au citit-o şi o vor mai citi.
"Vezi, aşa îmi închipui viaţa, ca o pânză de păianjen imensă, cenuşie, lipicioasă, în care omul se zbate ca o muscă. Undeva păzeşte carnivorul: păianjenul..."
Ai dreptate, Diana.
E ca o pânză...Dar uneori chiar şi gazele reuşesc să se desprindă de ea!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)