Oameni frumoşi- Bunica...

Ieri am văzut în 311 o fetiţă cu bunica ei...

Îmi amintea atât de mult de buni a mea.
Dar unele lucruri odată pierdute, rămân aşa pentru totdeauna...
Mi-au trecut prin minte ca o fulgereare o grămadă de momente importante din viaţă, momente în care bunica a fost lângă mine mereu.
Mi-am amintit din nou cum am învăţat eu ceasul...lucru pe care deşi nu îl uitasem, îl ţineam închis acolo, undeva, într-un colţisor al minţii mele.
Aveam vreo 5 ani jumate, poate 6...

- Alice, să ştii că bunica e bolnavă.

- Off, mamaie! Ce să-ţi fac? Vrei să îţi aduc ceva?
- Nu, nu. Fii atentă aici. Mamaia e bolnavă, şi trebuie să-şi ia medicamentele la o anumită oră, în fiecare zi. Şi dacă mai adorm şi eu, nu are cine să mă trezească să iau pastilele, şi o să mor.
- Văi! Dar nu...
- Eh, pentru asta tu trebuie să înveţi ceasul, şi mă trezeşti mereu să-mi iau pastilele. Da?
- Da, bunico.
- Hai, adu-mi ceasul ala mic, verde, sa te invat.

Am învăţat ceasul mai mult speriată, decât amuzata, dar l-am învăţat.
Nu conta cum... Iar atunci când am intrat la şcoală ştiam ceasul deja.
Cu cititul a fost altfel...Invatasem de la sor'mea sa scriu si sa citesc. Stiu ca se supara asa rau pe mine ca il faceam pe F invers. Imi aminitesc si acum si rad...
Deci, teoretic stiam sa citesc, dar nu exersam asa mult. Si bunica imi spunea:

- Ia citeşte-mi şi mie programul, Alice, că nu vede bunica.
- Bine... şi citeam încet, câte o literă, câte o literă.

După, cum o vedeam că citeşte eu ceva, îi spuneam supărată:

- Dar parcă nu vedeai să citeşti...
- Eh, câteodată văd, câteodată nu văd. Aşa e la bătrâneţe.

Şi schiţa mereu un zâmbet, atenta sa nu il observ eu. Totuşi îl observam, deşi nu prea îl înţelegeam.
Alteori, bunica vroia să joace cărţi...

- Haide, Alice. Vii să joci cărţi cu mamaia?
- Nu vreau... Mă uit la desene.

Dar după ce se terminau desenele nu mai aveam ce să fac, şi vrând-nevrând, jucăm cărţi.

- Ce jucăm? Jucăm macao? spuneam eu încântată, sperând ca o să uite de tabinet.

- Nu. Mie nu îmi place macao, mie îmi place tabinet.

Şi mă lasă mereu să câştig la tabinet.
Aşa a început să îmi placă, şi am învăţat adunarea şi scăderea. Bineînţeles că nu mi-am dat seamă de asta atunci, ci mult mai târziu.

Bunica...bunica care făcea cele mai bune prăjituri, pe care o rugăm de fiecare dată când făcea prăjitură cu foi şi cremă de ciocolată, să nu mai prepare atât de puţină cremă... să ne facă măcar 1 data, o cratiţă plină-plină.

Bunica...care nu stătea locului o clipă. Tot timpul bucatarea, spăla, făcea curăţenie, se jucă cu noi ( cu mine şi cu Dede, sor'mea ), şi când nu mai avea nimic de făcut, stătea şi cosea. Cosea tot pentru noi, pentru în casă...

Bunica...care avea tot timpul părul negru prins într-un coc la spate, care mergea cu umeri drepţi, care avea talia subţire, şi care spunea aproape cele mai frumoase poveşti. (pe primul loc era Mami, apoi ea).

Bunica de care îmi e atât de dor acum...

Cănuţa mea cu fericire...

Cât de simplu e să încerci...cât de simplu e să reuşeşti şi cât e simplu e să ajungi la ce ţi-ai propus mai ales când îţi propui lucruri aşa mici...

Eu îmi propun ceva micuţ...ceva micuţ azi, ceva micuţ mâine şi la un moment dat, ştiu că se va face un tot.

Tot la care încă muncesc, şi parcă

nu îmi doresc să termin vreodată. Vreau să fie o muncă continuă, dar făcută bine. Munca mea, drumul meu spre fericire...

Nu e chiar ce înţeleg alţii prin muncă. Aici trebuie doar să ţii ochii larg deschişi, să vezi dincolo de aparenţe, să te bucure orice banalitate şi...să întinzi mână.

O să atigi cu siguranţă ceva, o să prinzi un strop şi pentru cănuţă ta. :) pentru că se află câte un lucru pentru fiecare.

Eu tot aşa o ţin...

Un strop de fericire azi, şi încă unul, altul şi altul...şi uite aşa o să mi se umple cănuţă. Nu ştii care cănuţă? offf...Cănuţă mea în care îmi păstrez şi îmi pun zilnic câte un strop de fericire; cănuţă mea care, chiar şi în zilele în care nu am nimic să pun în ea, mă bucură oricum. Nu are preferinţe, şi îmi zâmbeşte în fiecare zi pentru câte i-am dat până acum.

Încerc să pun în fiecare zi câte ceva acolo, ieri am văzut un apus minunat...azi am auzit vocea acelui cineva de care am nevoie, mâine...mâine nu ştiu ce o să mai fac. Am auzit că va plouă totuşi, şi mi-aş dori atât de mult să văd un curcubeu frumos, iar dacă nu...o să mă rezum doar la a-mi pune câte o dorinţă pentru fiecare picătură de ploaie care îmi va atinge părul, pielea...

Viseaza.Traieste.Iubeste.

Stiu ca degeaba dau vina pe altii , cand oricum, vina o port doar eu.
Eu aleg sa-mi complic viata si din fiecare lucru negativ, fie el mic-pitic, eu fac ceva imens...
Si totodata uit sa zambesc, uit ce oameni minunati am langa mine si cat de mult ar trebui sa le multumesc...in fiecare zi. Uit cat inseamna o imbratisare, sau un "te iubesc" emotionat. Uit sa ma bucur ca le-am auzit vocea persoanelor dragi, sa afara e senin si frumos, ca sunt sanatoasa, ca exist.



Dar azi: visez, traiesc, iubesc...
Fa-mi o favoare si...adu-mi tu aminte maine.

zece...

pentru tine toate...

Iubeste...

Iubeste-i vocea, iubeste-i ochii, mirosul,mangaierile...
Priveste-l de parca o faci pentru ultima data si saruta-l, mereu, ca prima data.
Bucura-te de fiecare zi in care iti zambeste pentru ca daca a trecut una in care nu a facut-o, a fost aproape o zi goala...doar cu matematica, teme si aceleasi banalitati de zi cu zi-care bineinteles s-au schimbat de la prima voastra intalnaire-.
Pentru ca nimic nu mai e lafel de atunci...pentru ca vezi viata in roz si descoperi ceva frumos in toate lucrurile existente,indiferent daca astea inseamna tipul de la metrou care recita "Luceafarul" pentru ceva marunt, sau cea mai antipatica colega din liceu.
Pentru ca de cand l-ai vazut prima data, viata ta s-a schimbat complet.Pentru ca e minunat...si de multe ori simti ca nu il meriti, ca ar trebui sa primeasca ceva mai bun. Pentru ca zambesti in 311, in drum spre casa fara sa stii daca el e de vina sau nu; ti se intampla doar...pur si simplu. Si, da...el e "vinovat" pentru asta si pentru aproape toate lucrurile extraordinare care ti se petrec.
Pentru ca nu rezisti sa nu te gandesti 5 minute la el...si pentru ca de multe ori nici macar nu iti mai amintesti cum erai pana sa il cunosti. E ca si cum, practic, te-ai fi nascut din nou; diferenta ar fi doar ca acum esti intreg cu adevarat...nu pe jumatate.
E acolo de fiecare data...sa-ti alunge lacrimile, sa te incurajeze, sa-ti redea speranta si increderea in tine...sa-ti stearga ochelarii cu care nici pana acum nu te-ai obisnuit pe deplin :)) .
E acolo sa te faca sa razi, sa-ti spuna un banc bun atunci cand nu esti chiar in cele mai bune momente din viata ta.
E acolo sa-ti reamintesca mereu cat de frumoasa esti si sa-ti sopteasca cat de norocos e pentu ca te are. Iar tu...imbatata -ca de obicei, de altfel- de vocea lui calda, tandra te pierzi iarasi in ochii lui superbi...caprui cu straluciri verziui.
Te simti fericita si simti ca plutesti, ca totul se invarte in jurul tau si nimic altceva nu mai conteaza; ii simti mirosul, prezenta, desi nu e acolo. Sau poate e?!
...dar iti dai seama ca esti la ora de chimie -fizic doar-. Si abia astepti sa se sune, sa ajunga si el la liceu si sa poti fugi in bratele lui mai repede. Locul unde te simti...in wonderland.
Vrei doar sa il tii de mana, sa iti treci degetele prin parul lui si sa zambiti strengareste, amandoi, ca niste copilasi micuuuti. Pentru ca langa el poti fi tu, tu ceea ce insemni cu adevarat, nu doar o imagine. Ii poti spune tot ce faceai la 5 anisor, lucrurile care te speriau sau te fascinau, ceea ce visai si visezi, gandesti, faci sau vrei...tu fara vreo masca. Si tu, caraghioaso, care credeai ca e va considera "nustiucum" daca o sa ii spui toate aberatiile astea sau i te vei arata asa cum esti!
El e indragostit de tine nu de "colega care incearca sa fie draguta" sau "eleva olimpica" sau..."boboaca cu 5 la mate". De tine, cu adevarat, prostuto...
Si nu mai e nevoie sa deschizi ochii, uneori, atunci cand il saruti pentru a te asigura daca el e cu adevarat acolo sau doar visezi.
Si daca e un vis,nu ma trezi, dragul meu...
Si daca e un vis...e un vis superb, de 6 luni incoace . Lasa-ma sa mai visez, robotel.

nu mai are acelasi titlu dupa editare !

Si daca tot a vazut postarea asta,macar sa-i fac o descriere mai amanuntita...
O persoana care, cum am mai spus nu doreste sa se ridice si sa spuna "Liniste" pentru a atrage atentia, insa toata lumea inchide gura cand el are ceva de spus, pentru ca aproape intotdeauna are ceva de spus...ceva important pentru care sa merite 2 minute de liniste.
Ochii lui tind spre verde, desi sunt caprui. Chiar daca ii stiu aproape pe de rost, de fiecare data cand ii privesc descopar ceva nou in ei. Noi sentimente...stari si emotii.
E incapatanat, lucru care ma amuza destul de tare. Daca vrea ceva trebuie sa aiba, "urgent". Si...un sfat: nu pune niciun pariu cu el. Il vei pierde, asa cum si eu am pierdut vreo 2 sau 3 pana acum.
Nu ai cum sa te plictisesti langa el...sau cel putin eu, nu.
Si daca stam impreuna o ora si un pic...si mai vorbim la telefon cel putin o jumatate de ora, imediat ce am inchis imi dau seama ca am uitat sa-i spun ceva...ca mai este totusi ceva ce nu i-am zis.
Nu ia lucrurile chiar asa cum ii sunt date...nu vrea sa faca ceva doar pentru ca e "in trend"...vrea doar sa fie el, si este!
E altfel decat toti intalniti pana acum.
E special si nu imi dau seama de ce, pentru ca face lucruri normale...dar totusi, le face in stilul sau care e diferit de al tuturor.
E stresanta usurinta lui de a rezolva anumite probleme si felul sau de a vedea lucrurile.
Inca o chestie "X(" : ...cum are el dreptate in aproape tot ce mi-a spus toata vacanta despre dragul nostru Mishu'.
Emana sigurata si incredere. Increderea ca orice s-ar fi intamplat sau intampla, te poti baza pe el oricand, oriunde. Dar totusi siguranta lui nu este una enervanta sau ironica.
E prietenos, e deschis, dulce, simpatic.
Are scara lui de valori...chestie care mi se pare importanta :)...mai ales ca si aici suntem de aceeasi parere.
E inteligent...matur si cu o personalitate puternica.
Nu fuge de responsabilitate nici cand e vorba sa-i pregateasca lu' frati'su ceva de mancare, cand trebuie sa faca tot felul de chestii, ca "sef al clasei" sau cand trebuie sa-mi "gateasca" mie clatiteee :x.
Nu minte si nu exagereaza doar pentru a iesi in evidenta sau pentru a atrage "ascultatori"...
E amuzant, haios si placut. Iar genele lui impreuna cu ochii aceia superbi dau combinatia perfectaaa.
Miroase a vanilie. Nu stiu de ce, pentru ca, desi petrece ceva timp prin bucatarie, nu face prajituri sau altceva.
Maybe, parfumul lui combinvat cu el imi da mie impresia asta.
M-a invatat mai multe lucruri de cat stie el ca m-a invatat.
De la el am invatat sa invat,sa am incredere mai multa in mine, in el,in noi...de la el stiu ca aparentele pot insela atat de muuult,ca fizica este frumoasa, ca Three days grace a scos un album nou, ca important este ce simti tu, nu ce simt ceilalti referitor la persoana ta, am invatat sa nu imi mai pese de anumite chestii, ca nu trebuie sa ma las doborata de nimic, niciodata, ca peste orice obstacol se poate trece, mai greu sau mai usor...dar cel mai important e ca am invatat sa apreciez...sau mai bine zis sa-l apreciez...si sa-l iubesc.

Multumesc!