Se afișează postările cu eticheta aberatii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta aberatii. Afișați toate postările

luni, 18 octombrie 2010

Bucharest City Marathon

Am fost ocupata tot sfarsitul de saptamana.
(Asta ca sa nu mai folosesc weekend sau tot felul de englicisme, pentru ca si limba romana astfel de expresii, ba chiar unele si mai frumoase.)
Cum spuneam...sambata si duminica nu am avut deloc timp pentru mine, si nici macar pentru teme.
Astazi dau test la chimie, si psihologie, maine dau la romana, vineri la geografie, saptamana viitoare la istorie...Dar tot consider ca a meritat sa sacrific 2 zile din viata mea pentru un astfel de evenitment.
Duminica, 17 octombrie a avut loc cea de-a 3-a editie a Maratonul din jurul Bucurestiului...
Ca voluntar al ong-ului Hospice- Casa sperantei, am fost si eu pe acolo si am ajutat cat de mult am putut la organizare.
Sambata am facut inscrierile pentru cursa copiilor, iar duminica am fost la start/finish...
Am dat medalii, am facut curatenie, am carat tot felul de lucruri de colo- dincolo, am facut de toate, intr-un cuvant...
A fost frumos...si a meritat sa pierd 2 zile.
Acum, urati-mi succes la chimie!

joi, 7 octombrie 2010

Ziua aiurelii

Cred ca asta a fost ziua aiurelii, si ce bine ca in sfarsit s-a terminat.
Astazi am suparat 2 persoane foarte dragi mie...
Motivul: sunt prea aiurita, neatenta sau cu capul in nori. Spune-o cum vrei, ideea e aceeasi!
Offff!
Chiar trebuie sa fiu mai responsabila? Imi place sa fac totul pe dos.

joi, 30 septembrie 2010

Flinstone time!







duminică, 26 septembrie 2010

Forever 16!

Îmi e teamă să cresc, să îmbătrânesc...

Ştiu...e devreme să mă gândesc la asta!
Dar nu vreau, nu îmi place, nu, nu, nu...

Acum câteva zile mi-am dat seamă că timpul se scurge atât de repede, iar un an poate trece ca o zi...
De ce nu pot să am 16 ani pentru totdeauna?

miercuri, 22 septembrie 2010

Sunt frumoasă pentru că sunt fericită!

Poate e un pic ciudat...
Osatura, de exemplu nu se poate schimba de la un moment la altul. Atunci când sunt fericită e într-un fel, apoi e altfel...
Nu!
Dar se pot lumina trăsăturile în cel mai minunat mod...
Iar mie asta mi se întâmplă mereu :) .

Îmi amintesc că eram micuţă şi mi se spune adesea că am sclipirici.
Era o vecină, cu care mai tarziua am fost în aceeaşi clasă, Luiza.
Luiza mi se părea întruchiparea frumuseţii. Aveam doar 5, 6, 7 ani...Iar Luiza era frumoasă!
Era genul fetiţei care se îmbrăca frumos-frumos, iese afară, şi stă pe gărduleţ să nu cumva să îşi murdărească hăinuţele. Şi chiar asta făcea...
Eu nu eram aşa. Eu cu adevărat ieşeam afară la joacă, cu riscul de a veni înapoi acasă cu hainele murdare, şi de a fi certata de toată lumea.

- Bine, măi Alice. Dar se poate să vii aşa mereu? Uite ce curată vine Luiza...
- Mami, eu mă duc afară să mă joc! Nu să stau pe gard...

De atunci Mami nu m-a mai certat niciodată referitor la asta. Şi îi mulţumesc!

Nu regret că eram aşa... Bine, acum nu vă imaginaţi că mă băgam special în fiece băltoacă doar ca să mă murdăresc, pentru că ştiam că Mami nu se va supără pentru asta. Nu eram aşa...

Eram o copilă frumoasă, cu sclipirici, care făcea ce era normal să facă atunci : se juca...
Acum sunt o adolescentă frumoasă, cred că tot cu sclipirici, care se bucură de fiecare zi...

Dar sunt frumoasă pentru că sunt fericită!

marți, 14 septembrie 2010

Câte nuanţe are lumina?

Venind astăzi de la liceu, am văzut ceva ce mi-a atras atenţia...
De abia coborâsem din 311 şi mă îndreptam spre Metrou-Universitate.
Lume multă pe stradă...oameni care văd multe, dar nu privesc nimic, cred că tot aceeaşi care aud multe, dar nu asculata cu adevărat nimic...
Mi-am îndreptat ochii spre cer...
Doamne! Era ataaat de frumos...
Cred că avea vreo 10 nuanţe de albastru (cel puţin), de la bleu deschis-deschis până la cel mai închis gri-albăstrui...
Când mi-am întors capul, am văzut mirată o nuanţa care parcă nu era de acolo. Era un roz pal, o culoare deschisă şi luminoasă...
Îmi pare rău că nu am făcut o poză, să vă arăt şi vouă!
Ah, ce roz...
Apoi am intrat în pasaj la metrou şi totul a dispărut.
Mi-a rămas gândul la asta, şi la întrebarea pe care mi-am pus-o de atunci, de acum câteva ore...

A fost o zi frumoasă... şi cum poate fi altfel atunci când cerul îţi ofera atâtea motive de bucurie? Parcă merită sa-i ofer un zâmbet!

Si întrebarea la care mă tot gandesc:
Câte nuanţe are lumina?

duminică, 12 septembrie 2010

A sau H ?

Azi e ultima zi de vacanţă...
Îmi amintesc că anul trecut, chiar în ultima zi de vacanţă, am primit un mesaj foarte draguţ : "enjoy your last day as a non-highschool student" sau ceva in gen! :)
Nu îmi vine să cred, cand a trecut aşa repede totul?
Sunt a 10-a acum. Dar nu stiu să vă spun chiar la ce clasa de a 10-a...
Iniţial am fost la H -mate-info- , dar în vacanţa de vară, prin iulie, mi-am depus cererea pentru a mă muta la A -ştiinţe ale naturii-. Vacanţa a trecut, iar eu nu am aflat încă daca mi-a fost aprobată cererea sau nu...

Cred ca niciodata nu am fost mai aiurita ca acum...
Deci, la ce clasa sunt?
Habar nu am!
Voi afla de abia mâine...

Dar până atuuunci, mai e!

Enjoy your last day of summer vacantion, even you're highschool student or not! :)

vineri, 10 septembrie 2010

Chichiţe?

- Câte chichiţe inutile mai ai în capul ăla
Am răspuns mirată:
- E o întrebare?
- Nu. E o afrimatie...

Asta mi-a spus azi un prieten, pe care, deşi nu îl văd des, îl consider foarte apropiat.
Cum adică "am chichiţe" în cap? La ce s-a referit...nici acum nu ştiu.
Cred în schimb că a vrut să spună că sunt complicată. Dar de ce nu a spus-o aşa... pur şi simplu? Fără să încerce să fie subtil -chiar dacă nu i-a reuşit deloc- spunându-mi că am chichiţe?
Am momente în care mă simţ atât de simplă...
Si nu înteleg, de ce ar trebui să fie ceva complicat în viaţă?
Da, ştiu! Nu totul este plăcut, şi bun, dar nu este nici complicat...

Totul e atât de simplu...important e să vezi frumuseţea lucrurilor, care de multe ori vine din simplitatea lor !

marți, 31 august 2010

Cuvânt

Încercam de curând să mă loghez pe un cont, pe un site -"altă rețea de socializare"-ar zice unii... contul meu pe Twitter, de fapt.
Când, am realizat că mi-am uitat parolă.
Și atunci mi-am dat seama că...trăim într-o societate așa tristă...
Nu mai conștienizăm, dar avem parole pentru orice... Parolă la seif, parolă la computer, la telefon...și câte și mai câte.
De fapt, "parolă" vine din italienescul cu aceeași formă, parola, însemnând "cuvânt".
Adică, avem cuvinte secrete care să ne mențină conturile și tot felul de astfel de tâmpenii, în siguranță? Dar câte cuvinte dulci mai spunem celor dragi? Câte cuvinte de mulțumire mai adresăm mamei care ne dădea ceaiul cu ligurinta când eram răciți? În câte cuvinte mai suntem capabili să descriem sentimentul cel mai scump, dragostea? Sau...oricare alt sentiment.
La câte cuvinte mai știm cel putin 1 sau 2 sinonime?
De ce animalele nu pot vorbi ca noi ? Iar noi - cei care avem cuvantul, sau cel putin asa ar trebui - de ce ne batem joc de el?
Chiar! Oare câti mai au...cuvânt?
Folosim din ce în ce mai rar cuvântul pentru ceea ce a fost el creat...
Și atunci când e folosit, îl folosim degeaba și cel mai probabil că nu îi înțelegem sensul.

--------------------------------------------------

~Mi-am adus aminte de o întâmplare de când eram mică... nu are o legătură directă cu ce am scris până acum, dar îmi mintea mea deja s-au creat conexiunile și... vă spun și vouă despre ce e vorba. :)

Cum am spus...eram micuță. Și vorbeam mult, foarte mult. Poate chiar mai mult decât vorbesc acum.
( Cine mă cunoaște realizează cât înseamnă mult în cazul ăsta. Voi puteți să vă imaginați doar...o fetiță mică, drăguță, slabă, creață, cu ochiii mari, căreia îi turuia gură încontinuu. )

- Mai taci odată! îmi spunea mai tot timpul sor'mea.

Știind că mă iubește, și că niciodată nu mi-ar spune ceva cu răutate sau...doar pentru că nu avea chef să mă asculte, am încercat să găsesc o explicație logică a îndemnului ei. Îndemn care trebuia să mă ajute cumva pe mine, să mă protejeze sau...
Mi-a luat ceva timp până am ajuns la o concluzie. Doamne! ce concluzie ciudată pentru un copil de 4-5 ani...
:
Îmi imaginam că fiecare om are câte un sac de cuvinte, la fel de mare pentru toată lumea. Sacul nu se putea umple niciodată, cuvintele existând acolo pur și simplu... Și, odată ce mai foloseai unul, el dispărea din sac...pentru totdeauna! Cred că îmi dădusem seamă că foloseam unele de mai multe ori. De exemplu, mami cred că spusesem până atunci de cel puțin 100 de ori. Asta însemna că în sunt cam 200 de mami, dar după ce voi spune cuvântul de 200 de ori, nu îl voi mai putea rosti niciodată!
Ideea mă îngrozea cumplit!
Oh, cât de mult mă iubea Dede! Vroia doar să îmi păstrez cuvinte și pentru mai târziu, când voi fi mai mare.

- Dacă eu, vorbind atât de mult acum, voi avea săculețul gol la adolescență? Ce o să mă fac? Îmi spune bine ea că ar trebui să vorbesc mai puțin...Probabil de'asta oamenii mari sunt așa tăcuți. Eu nu voi fi așa; o să-mi păstrez ceva și pentru mai târziu.

Apoooi, apoi am crescut, am realizat că într-adevăr există un săculeț de cuvinte, doar că este unul în care pot să adaug ceva nou în fiecare zi, și nu unul cu un număr limitat de cuvinte care s-ar putea termină.
Am înțeles că uneori trebuie să păstrez liniștea...și asta fac. Dar în marea parte a timpul, pot vorbi încontinuu fără vreo teamă că mi-ar expiră cuvintele.

Hehe...


sâmbătă, 28 august 2010

Cănuţa mea cu fericire...

Cât de simplu e să încerci...cât de simplu e să reuşeşti şi cât e simplu e să ajungi la ce ţi-ai propus mai ales când îţi propui lucruri aşa mici...

Eu îmi propun ceva micuţ...ceva micuţ azi, ceva micuţ mâine şi la un moment dat, ştiu că se va face un tot.

Tot la care încă muncesc, şi parcă

nu îmi doresc să termin vreodată. Vreau să fie o muncă continuă, dar făcută bine. Munca mea, drumul meu spre fericire...

Nu e chiar ce înţeleg alţii prin muncă. Aici trebuie doar să ţii ochii larg deschişi, să vezi dincolo de aparenţe, să te bucure orice banalitate şi...să întinzi mână.

O să atigi cu siguranţă ceva, o să prinzi un strop şi pentru cănuţă ta. :) pentru că se află câte un lucru pentru fiecare.

Eu tot aşa o ţin...

Un strop de fericire azi, şi încă unul, altul şi altul...şi uite aşa o să mi se umple cănuţă. Nu ştii care cănuţă? offf...Cănuţă mea în care îmi păstrez şi îmi pun zilnic câte un strop de fericire; cănuţă mea care, chiar şi în zilele în care nu am nimic să pun în ea, mă bucură oricum. Nu are preferinţe, şi îmi zâmbeşte în fiecare zi pentru câte i-am dat până acum.

Încerc să pun în fiecare zi câte ceva acolo, ieri am văzut un apus minunat...azi am auzit vocea acelui cineva de care am nevoie, mâine...mâine nu ştiu ce o să mai fac. Am auzit că va plouă totuşi, şi mi-aş dori atât de mult să văd un curcubeu frumos, iar dacă nu...o să mă rezum doar la a-mi pune câte o dorinţă pentru fiecare picătură de ploaie care îmi va atinge părul, pielea...

vineri, 20 august 2010

My dear, Lizzi

Ieri mi-am pierdut pisica...a nu stiu cata oara, de altfel.
De fapt, am pierdut-o in felul meu de a pierde lucruri. Trebuie sa spun ca pierd foarte multe chestii, pentru faptul ca nu mai stiu unde le-am pus... Apoi le gasesc intotdeauna la locul lor.
Dar ieri, mi-am pierdut pisica.
Am cautat-o in balcon, la mine in camera, in baie, in camara, debara si...in sifonier -locul unde ii place ei cel mai mult sa doarma-. Nu era...
Am gasit-o intr-un sfarsit dupa cateva zeci de minute de cautare, cand, suparata ca am trezit-o din somn, s-a dus la bucatarie sa pape putin. Ea dormise in tot timpul in care eu imi faceam griji.
Ah, si nu va spun unde dormea. :))
Cand in sfarsit am vazut-o, imi venea sa o pupicesc si sa o bat in acelasi timp. De ce nu imi raspunsese, cand am strigat-o incontinuu?
Pffffiuh, bine macar ca e bine.


Ma gandeam dupa ca totusi ea e foarte fericita.
Cred ca mi-ar placea cateodata sa fiu in locul ei, dar atunci cand o trag de coada sau o ud [uraste asta] nu!
Totusi, imi iubesc pisicuta...
O am de 7 ani, adica de cand aveam eu...9 ani! Si eram micuta si imi amintesc ca prima data cand am vazut-o, a luat-o sor'mea in brate si nu ii mai dadea drumul; iar eu eram foarte suparata ca nu ma lasa si pe mine sa o tin :( . De abia asteptam sa ajung acasa [pe vremea aceea stateam la un bloc cu 10 eteje] si sa o arunc pe toboganul de la ghena.
Stiu...suna pe atat de ciudat, pe atat de urat/ sadic.
Cum am intrat cu ea in casa, i-am dat laptic, apoi a inceput sa vomite si s-a pitit dupa pat pana a doua zi...
"Dupa ce ca e primul meu anumalut, mai e si bolnav."
Apoi, a trebuit sa-i alegem numele.
Cum sa o cheme? cum sa o cheme?
Intr-un sfarsit a ramas numele de "Lizzi"...dupa multe alte nume.

Stiu ca dupa am rugat-o pe mami sa faca clatite si spre surprinderea mea, i-au placut si ei. :d
Acum nu stiu daca inca ii mai plac sau nu...pentru ca Lizzi e la regim de ceva vreme. Nu are voie sa manance chiar orice, desi, daca as lasa-o, ea ar putea manca 2 pungi de Chipsuri cu smantana, cam vreo 4 cutii de iaurt si muuulta frisca.

momente iubicioase...

miercuri, 11 august 2010

stare ciudata...

Uneori mi se pare ca sunt cu mult mai mare decat sunt in realitate...
Ca parca sunt batrana si am ajuns sa ma intorc in timp si sa vad cum s-a intamplat fiecare lucru, fiecare sarut, fiecare cearta -fie ea cat de mica-, fiecare zambet ascuns, idee ciudata sau gand aberant. Parca mi-a fost dat sa pot retrai toate momentele astea ca totusi...acum  macar sa invat ceva din ele.
Bineinteles ca am si doza mea de copilarie, care, banuiesc, ca nu va pieri vreodata. Normal ca ma bucur de chestia asta si totodata incerc sa o prelungesc cat mai mult, cat de mult pot, dar in acelas timp... nu stiu mereu ce se intampla cu mine.
Sunt doar trairi adolescentine?
I wish so...

luni, 2 august 2010

Happy B.

Acum mi-am dat seama ca blogul meu a facut un anisor chiar...luna trecuta.
Am fost egoista si l-am neglijat mult [scuze] , dar se cuvine macar sa-i spun "Happt B.!" la 1 an si...aproape 1 luna de la primul post!
:d

joi, 1 iulie 2010

Oficial nu mai sunt boboaca !

Offf...a fost prea scurt anul asta scolar. A trecut atat de repede incat aproape ca nu mi-am dat seama.
Si da, din seara asta, oficial nu mai sunt boboaca pentru ca astazi s-au afisat listele cu repartizarea in licee a celor de clasa a 8-a, actualii boboci de fapt...
Cand am vazut ca toti fostii mei colegi de generala, mai mici cu un an aveau la status numele liceului in care au intrat, m-a incercat o stare de melancolie, de regret, de invidie. Desi pare putin ciudat, ii invidiez pe cei care acum sunt buimaci, speriati, intr-o totala ceata si care nu sunt pe deplini convinsi ca au facut alegerea potrivita. Cred ca mi-a placut sentimentul ala... sau cel putin a fost interesant, chiar daca atunci abia asteptam sa treaca primul an, "sa fiu si eu mare", sa vina alti bobocii, care sa nu fie in aceeasi generatie cu mine, si pe care sa ii pot speria si teroriza [asa cum cei mai mari cu un an nu mi-au facut mie, si pentru asta le multumesc >:d<]. Si referitor la nesiguranta...am stiut de la inceput de ce aleg liceul asta, iar senzatia ca "nu am venit in locul potrivit" a fost doar o chestie de inceput [ care mi-a trecut dupa primele 3 zile petrecute aici :P ]. Iar daca ar trebui sa mai fac de 100 de ori aceeasi alegere, nu as schimba nimic si as proceda asa cum am si facut-o.
Anul asta au mai crescut putin mediile. Putin, putin, dar important e ca se poate.
Stiinte ale nat.: 9.34
Mate-info: 9.39
Facand o medie a ultimelor medii, anul acesta m.g. a crescut cu 6 sutimi, [adica de la 9.3 , obtinut din 9.33 m-i si 9.27 s.n.] la 9.36.  :d
Trecand peste toate chestiile care tin de cifre, procentaje, elemente chimice, procariote, eucariote, scriitori francezi si spanioli, mari fizicieni si cativa vectori [cum altfel fara mate?], Mishu e si locul in care te distrezi, te imprietenesti si nu in ultimul rand inveti de la oameni sa fii om.

vineri, 18 iunie 2010

Sunt frumoasa, si toata lumea ma iubeste.
Radiez acceptare si sunt profund iubita de ceilalti.
Dragostea ma inconjoara si ma protejeaza.

miercuri, 16 iunie 2010

dang!


CARE E ASEMANAREA DINTRE UN CORB SI O MASA DE SCRIS?


ah, J. Depp.
=p~

Bine ai venit !

Imi place vara... si de obicei imi petrec tot timpul anului asteptand-o.
E ca o imbratisare calda, ca un pupic exact atunci cand ai nevoie de el.
Totul e schimbat.
Am cautat pe internet o poza cu Vara (pentru ca cei care nu au parte nici macar de o intalinre pe an cu ea, sa o poata vedea, cunoaste, aprecia, admira, iubi, adora ). Am gasit multe, poate prea multe, dar nici una potrivita, nici una care sa te faca sa simti ce este ea cu adevarat.
Sau poate nu vrea sa fie cunoscuta? Sa nu vrea ea oare sa fie inteleasa, si placuta de toti pe care ea ii place si mangaie cu cele mai fine atingeri? Eu nu cred... Vara minte, Vara se ascunde, se preface si se minte singura... e ca o fata care vrea sa para ceea ce nu este. Ea se poarta ciudat, se razbuna cu canicula si seceta, cand de fapt, tot ceea ce isi doreste este sa fie descoperita; vrea doar sa aiba cineva curajul sa o cunoasca (constienta fiind ca apoi o va iubi).

Oh, Vara, stapaneste-te. Nici tu nu stii ce vrei ! Afla intai cine esti, descopera-te in fiecare zi, pentru ca nici macar tu nu te cunosti, nu te intelegi... apoi iti poti permite sa ceri asta de la ceilalti.
Da-ti seama ce ai fost, ce esti si ce vrei sa fii.
Crezi ca stii ce ai fost? Ei, bine, nu stii. Stii doar ceea ce au vrut "cei mari" sa-ti spuna...doar ceea ce au considerat ei important. Aminteste-ti de jocurile din copilarie, de cosmarurile de peste noapte, de ceea ce te bucura sau te intrista atunci. Aminteste-ti de tot si incearca sa analizezi...si ai grija: intotdeauna iti va scapa ceva.
Doar asa iti vei da seama de ce ai fost... Iar ce esti...probabil ca iti vei da seama mai tarziu, dar mai bine atunci, decat niciodata.

Cunoaste-te pe tine, incearca sa constientizezi ce vrei (si daca e bine ce vrei), sa nu fie mare diferenta dintre ce vrei si ce faci, si pune-ti ordine odata in gandire !!! ...si ajuta-ma sa fac lafel...pentru la teorie tooata lumea este foarte, foarteee buna, insa in practica cu totii lasa de dorit.

Lumea e altfel vara...e ca si cum, cu totii ne-am schimba in functie de anotim. Si poate chiar o facem ! Dar vara te face sa fii mai activ, si totodata mai lenes, mai frumos, chiar daca ea aproape ca te urateste de caldura... Te face sa zambesti mai mult, te face sa vrei sa fii cel mai bun (indiferent daca la Bac, la mersul pe blicicleta, la depistat diferitele forme de nori pe care le vezi, la datul cu rolele sau pur si simplu... la stat :D).
Si pentru asta iti multumesc !


In concluzie...

Bine ai venit, Vara ! >:d<

sâmbătă, 12 iunie 2010

DA...

DA, sunt nebuna...si da, imi place.

pentru ca suuunt:
  • amuzanta
  • excentrica
  • sceptica (mai tot timpul)
  • frumoasa
  • sacaitoareee (uneori, doar)
  • ciudata
  • bruneta si creataaa :x
  • desteapta. pentru ca pot !
  • ambitioasa
  • nervoasa
  • fata in rochia rosie pe care trebuie sa o observi
  • buna la piatra, foarfece, hartie
  • extraordinara cateodata
  • dar extraordinar de stupida alteori
  • prietenoasa
  • sexi
  • rea
  • buna
  • rautacioasa
  • apoi iar buna...
  • iubitoare de frumos [tot de inseamna "frumos"]
  • incantata atunci cand vad un curcubeu
  • praf la mate :d
  • admiratoare a lui hitler, dar nu in totalitate...
  • obsedata ca arat groaznic
  • profunda... iar in momentele mele de "profunzime" deplina, intotdeauna trebuie sa se gaseasca cineva care sa spuna o tampenie...
  • gospodina. :d si chiar imi place sa gatesc 8->
  • cu accent spaniol :x
  • prostofoba
  • iubitoare de pisici, si alte animalute...
  • o eleva rea, o sora rea, o fiica rea, o iubita rea, dar o prietena buna

pentru ca sunt eu...si imi place.



iar daca nu ma urasti, cu singuranta ma vei iubi :)

vineri, 14 mai 2010

drag Florar...




Iti multumim pentru ciresele de mai. :x

De ce ador ciresele?
Pentru ca intotdeauna sunt prins doua cate doua intr-o codita. Pentru ca nu se despart, si pentru ca sunt loiale. Pentru ca sunt rosii in obrajori si zambesc.
Pentru ca sunt amuzante si dragute.

marți, 13 octombrie 2009

nu mai are acelasi titlu dupa editare !

Si daca tot a vazut postarea asta,macar sa-i fac o descriere mai amanuntita...
O persoana care, cum am mai spus nu doreste sa se ridice si sa spuna "Liniste" pentru a atrage atentia, insa toata lumea inchide gura cand el are ceva de spus, pentru ca aproape intotdeauna are ceva de spus...ceva important pentru care sa merite 2 minute de liniste.
Ochii lui tind spre verde, desi sunt caprui. Chiar daca ii stiu aproape pe de rost, de fiecare data cand ii privesc descopar ceva nou in ei. Noi sentimente...stari si emotii.
E incapatanat, lucru care ma amuza destul de tare. Daca vrea ceva trebuie sa aiba, "urgent". Si...un sfat: nu pune niciun pariu cu el. Il vei pierde, asa cum si eu am pierdut vreo 2 sau 3 pana acum.
Nu ai cum sa te plictisesti langa el...sau cel putin eu, nu.
Si daca stam impreuna o ora si un pic...si mai vorbim la telefon cel putin o jumatate de ora, imediat ce am inchis imi dau seama ca am uitat sa-i spun ceva...ca mai este totusi ceva ce nu i-am zis.
Nu ia lucrurile chiar asa cum ii sunt date...nu vrea sa faca ceva doar pentru ca e "in trend"...vrea doar sa fie el, si este!
E altfel decat toti intalniti pana acum.
E special si nu imi dau seama de ce, pentru ca face lucruri normale...dar totusi, le face in stilul sau care e diferit de al tuturor.
E stresanta usurinta lui de a rezolva anumite probleme si felul sau de a vedea lucrurile.
Inca o chestie "X(" : ...cum are el dreptate in aproape tot ce mi-a spus toata vacanta despre dragul nostru Mishu'.
Emana sigurata si incredere. Increderea ca orice s-ar fi intamplat sau intampla, te poti baza pe el oricand, oriunde. Dar totusi siguranta lui nu este una enervanta sau ironica.
E prietenos, e deschis, dulce, simpatic.
Are scara lui de valori...chestie care mi se pare importanta :)...mai ales ca si aici suntem de aceeasi parere.
E inteligent...matur si cu o personalitate puternica.
Nu fuge de responsabilitate nici cand e vorba sa-i pregateasca lu' frati'su ceva de mancare, cand trebuie sa faca tot felul de chestii, ca "sef al clasei" sau cand trebuie sa-mi "gateasca" mie clatiteee :x.
Nu minte si nu exagereaza doar pentru a iesi in evidenta sau pentru a atrage "ascultatori"...
E amuzant, haios si placut. Iar genele lui impreuna cu ochii aceia superbi dau combinatia perfectaaa.
Miroase a vanilie. Nu stiu de ce, pentru ca, desi petrece ceva timp prin bucatarie, nu face prajituri sau altceva.
Maybe, parfumul lui combinvat cu el imi da mie impresia asta.
M-a invatat mai multe lucruri de cat stie el ca m-a invatat.
De la el am invatat sa invat,sa am incredere mai multa in mine, in el,in noi...de la el stiu ca aparentele pot insela atat de muuult,ca fizica este frumoasa, ca Three days grace a scos un album nou, ca important este ce simti tu, nu ce simt ceilalti referitor la persoana ta, am invatat sa nu imi mai pese de anumite chestii, ca nu trebuie sa ma las doborata de nimic, niciodata, ca peste orice obstacol se poate trece, mai greu sau mai usor...dar cel mai important e ca am invatat sa apreciez...sau mai bine zis sa-l apreciez...si sa-l iubesc.

Multumesc!