Bradut rasturnat...iar!

Dormeam... Eram linistita si invelita pana la mijloc.
Era genul acela de noapte profunda, in care nimic nu se mai aude pentru ca toti dorm.
Mda... Toti, mai putin Lizzi care alearga noaptea prin casa, se joaca cu globuletele din pomul de Craciun, si mai alearga, si se mai joaca... pana il darama.
Am auzit deodata:
Buf!
Deschid ochiii incet, somnoroasa fiind, si ma uit la pomul pe care m-am straduit sa il aranjez cat mai frumos... Ma intorc pe partea cealalta zambind si spunandu-mi:
Bradut rasturnat! Si anul asta...nu stiu cum reuseste in fiecare an! Sau poate ca asta e distractia ei de Craciun?!
Adorm inapoi. Doar nu era sa ma ridic din patul moale si cald...si maine e o zi!

[o sa revin cu poze]

My dear, Lizzi

Ieri mi-am pierdut pisica...a nu stiu cata oara, de altfel.

De fapt, am pierdut-o in felul meu de a pierde lucruri. Trebuie sa spun ca pierd foarte multe chestii, pentru faptul ca nu mai stiu unde le-am pus... Apoi le gasesc intotdeauna la locul lor.

Dar ieri, mi-am pierdut pisica.

Am cautat-o in balcon, la mine in camera, in baie, in camara, debara si...in sifonier -locul unde ii place ei cel mai mult sa doarma-. Nu era...

Am gasit-o intr-un sfarsit dupa cateva zeci de minute de cautare, cand, suparata ca am trezit-o din somn, s-a dus la bucatarie sa pape putin. Ea dormise in tot timpul in care eu imi faceam griji.

Ah, si nu va spun unde dormea. :))

Cand in sfarsit am vazut-o, imi venea sa o pupicesc si sa o bat in acelasi timp. De ce nu imi raspunsese, cand am strigat-o incontinuu?

Pffffiuh, bine macar ca e bine.

Ma gandeam dupa ca totusi ea e foarte fericita.

Cred ca mi-ar placea cateodata sa fiu in locul ei, dar atunci cand o trag de coada sau o ud [uraste asta] nu!

Totusi, imi iubesc pisicuta...

O am de 7 ani, adica de cand aveam eu...9 ani! Si eram micuta si imi amintesc ca prima data cand am vazut-o, a luat-o sor'mea in brate si nu ii mai dadea drumul; iar eu eram foarte suparata ca nu ma lasa si pe mine sa o tin :( . De abia asteptam sa ajung acasa [pe vremea aceea stateam la un bloc cu 10 eteje] si sa o arunc pe toboganul de la ghena.

Stiu...suna pe atat de ciudat, pe atat de urat/ sadic.
Cum am intrat cu ea in casa, i-am dat laptic, apoi a inceput sa vomite si s-a pitit dupa pat pana a doua zi...
"Dupa ce ca e primul meu anumalut, mai e si bolnav."
Apoi, a trebuit sa-i alegem numele.
Cum sa o cheme? cum sa o cheme?
Intr-un sfarsit a ramas numele de "Lizzi"...dupa multe alte nume.

Stiu ca dupa am rugat-o pe mami sa faca clatite si spre surprinderea mea, i-au placut si ei. :d
Acum nu stiu daca inca ii mai plac sau nu...pentru ca Lizzi e la regim de ceva vreme. Nu are voie sa manance chiar orice, desi, daca as lasa-o, ea ar putea manca 2 pungi de Chipsuri cu smantana, cam vreo 4 cutii de iaurt si muuulta frisca.

momente iubicioase...

112

Astazi am avut onoarea si bineinteles, placerea de a vedea cum e sa fii medic pe ambulanta.

Totul a inceput la sediul central, pe la ora 3 a amiezii. Era cald, urat de cald...pentru ca, dupa parerea mea, poate sa fie cald si frumos - asa cum s-a transformat totul putin mai tarziu - dar si cald si urat.
In fine...
Am completat apoi un formular pe care il mai completasem cu cateva zile inainte, insa fara niciun succes. Initial, voriam sa devin voluntar la Sabif pe o durata mai indelungata, daaar "pentru ca nu esti majora, nu vei putea. Te asteptam peste 2 ani :)"
Insa, nu puteam lipsi de la ziua portilor deschise, cand s-a desfasurat programul "Voluntar pentru o zi"! :d
Dupa cum spuneam, am completat formularul respectiv apoi am avut ceva de asteptat pana sa vina un medic si sa ma ia cu el la 2 cazuri; fiind voluntar pentru o zi, aveam voie doar 2 cazuri din pacate...si cand a inceput sa-mi placa, a trebuit sa plec. :(
Daaar in tot timpul asta nu m-am plictisit. Am vorbit cu ceilalti voluntari de acolo, dintre care foarte multi erau studenti la Medicina, si le-am putut pune 1001 de intrebari cu tot ce vroiam sa stiu. Sper ca nu s-au suparat ca am avut asa multe de intrebat, desi nu cred asta... Se mai afla acolo si un tip, fost voluntar, care in prezent e student la Facultatea de Medicina Veterinara, si care mi-a povestit tot felul de cazuri pe care le-a avut de rezolvat cu diverse animalute. Tipul respectiv m-a facut sa imi fie putin teama pentru Lizzi, tocmai d'aia trebuie sa merg cu ea la un control sa fiu sigura ca totul e in regula. :)
A sosit in sfarsit si medicul meu...iar peste 5 minute deja ne indreptam spre primul caz.
Era vorba de o batranica in jur de 90 si ceva de ani...parca 93, chinuita de o nevralgie ingrozitoare.
La inceput imi era putin teama ca nu voi stii ce sa fac ...si restul.
Ah, am uitat sa mentionez ca asistentul [ pentru ca am fost pe masina de tip C, adica cea mai bine dotata cu tot felul de echipamente ] a fost indeajuns de dragut incat sa-mi dea vesta sa :) , chestie care m-a incantat foarte, foarte mult. Pe masina de tip C, fiind cea care in mod nomal se duce la cazuri mai complicate, merg ambulanierul -asa se numeste soferul masinii- , asistentul, medicul...si in cazul de fata si eu :D.
Let's continue...
Era ciudat. Aveam pe fata un zambet pe care nu mi-l puteam sterge. Apoi, cand am vazut una din rudele batranei, care a venit sa ne intampine, m-am simtit stanjenita. Totul era in acea casa ca atunci cand unui membru al familiei ii este foarte rau...iar eu infatisam cel mai larg zambet posibil -insa fara voia mea-.
Dupa am completat eu foaia cu datele pacientului, la indemnul domnului doctor.
A urmat masurarea tensiunii, ecg, consultare mai amanuntita, injectii si prescrierea unei retete.
Nu va imaginati ca toate astea le-am facut eu, desi mi-as fi dorit. Insa sunt mandra totusi ca am ajutat putin.
Ne-am luat "La revedere!" si am plecat, bineinteles nu inainte de a-i ura "sanatate" primei mele paciente.

In 10 minute am ajund deja la cel de-al doilea caz.
Era vorba despre un agent de paza caruia, cel mai probabil i se facuse rau chiar la locul de munca, din
cauza temperaturilor foarte ridicate-dupa cum am mai spus-. Amuzant a fost insa ca, desi ii era foarte rau,   prezenta febra si stare de greata, atunci cand a auzit de injectii aproape a lesinat. Lucru care i-a facut pe ceilalti colegi ai lui sa faca glume de genul "Dar daca iti face papusa asta injectii, stai, ma?" Pana sa plecam mi s-a cerut si numarul de telefon, cerere bineinteles neindeplinita :) ... whatever.

Ne-am indreptat apoi cu masina, si cu sirena data la maxim -desi fara niciun pacient sau spre niciun pacient-  la sediul central pentru ca se facuse deja 8. Ce repede a trecut timpul !
Dupa am umblat cam peste tot, si am intrebat de toate... Am aflat ce face un pulsoximetru, care sunt pasii de citire a unei analize ecg, diferentele dintre tensiune diastolica si sistolica, cum se foloseste si cand acel aparat cu ajutorul caruia perfuzia picura o anumita cantitata la un anumit interval de timp, si... macar o parte din ce puteau face aparatele din jurul meu.
Ah, si mi-a placut si ca m-am putut uita in geanta aceea unde am gasit tot felul de flacoane injectabile, spre mirarea mea de toate culorile si toate marimile. :)
Le-am multumit si am plecat de acolo gandindu-ma doar la cat de mult abia astept sa treaca astia 2 ani, sa pot fi "voluntar cu acte in regula."



Si ca totul sa fie complet, am facut si o poza, in care, desi nu am iesit bine, se vede ca eram intr-o masina de ambulanta.