Bradut rasturnat...iar!

Dormeam... Eram linistita si invelita pana la mijloc.
Era genul acela de noapte profunda, in care nimic nu se mai aude pentru ca toti dorm.
Mda... Toti, mai putin Lizzi care alearga noaptea prin casa, se joaca cu globuletele din pomul de Craciun, si mai alearga, si se mai joaca... pana il darama.
Am auzit deodata:
Buf!
Deschid ochiii incet, somnoroasa fiind, si ma uit la pomul pe care m-am straduit sa il aranjez cat mai frumos... Ma intorc pe partea cealalta zambind si spunandu-mi:
Bradut rasturnat! Si anul asta...nu stiu cum reuseste in fiecare an! Sau poate ca asta e distractia ei de Craciun?!
Adorm inapoi. Doar nu era sa ma ridic din patul moale si cald...si maine e o zi!

[o sa revin cu poze]

Sin titulo, solo sentimiento

Ninge incet, cu fulgi mici, dar ninge frumos. Barbia mi-e lipita de geam; privesc in sus cum norii cad usor. Am aburit geamul... Offf! Imi amintesc de o inimioara facuta mai devreme, dar n-o mai gasesc. Incerc sa aburesc toata partea asta din geam, devenind din ce in ce mai trista.

Zaresc un "A" si un "R" incadrate intr-o inimioara... Uite-o!

Aici era!

Si e atat de bine sa te simti scufundat pana la gat in paginile unei carti bune -"O pagina de dragoste" de Emile Zola-, intr-o zi friguroasa in timp ce stai langa caloriferul incins si mai privesti din cand in cand fulgii.

Cred ca ne trebuie atat de putin pentru a fi fericiti! Unii se tem de acel putin, insa eu il primesc bucuroasa.
Sunt fericita!, imi spun in gand...
Ah! si ce frumos se vad copacii.

Urari de iarna...

Stiu ca am intarziat un pic, dar poate, totusi, imi veti primi in casa urarile.

Descreteste-ti fruntea un pic, uita de toate si zambeste! Strange-i la piept pe toti cei dragi, mangaie-ti pisica, mai pune un globulet in bradul gata aranjat de ieri, si canta colinde! Deschide-ti sufletul si lasa caldura sarbatorilor de iarna sa te invaluie ca un vis frumos. Pentru ca-i Craciun...si odata cu el aduce lumina, pace, bucurie, zapada, viata, daruire, iertare, zambet, sarbatoare.
Craciun fericit!
Si colindul meu preferat... doresc a-l imparti cu voi! :)

Let it snow!

Oh...s-au intamplat asa mult in ultima perioada.
Sfarsitul saptamanii care tocmai a trecut s-a incheiat asa frumos... printre aplauze, flori, felicitari si multe imbratisari la piesa "Omul cu o singura apripa".
Apoi, saptamana a inceput dragut de tot : cu multe urari, si multi pupiiiici; de data asta dati, nu primiti.
Marti am dat ultima teza si am putut in sfarsit sa respir linistita... A fost teza la romana (care ma asteptam sa fie ingrozitor de grea) unde cred ca o sa iau o nota bunicica.
Ieri a fost ziua in care toata lumea a fost mai copilaroasa decat de obicei... sau cel putin eu si colegii mei de clasa.
Iar azi...azi absentez la prima ora (fizica) pentru a scrie acest post. In fond, ce-i mai important: ora de fizica sau placerea mea de-a scrie?!


... si desi nu ninge (Offf!), eu cant! :)
"Let it snow! Let it snow! Let it snow!..."

Omul cu o singura aripa

Sambata m-am trezit de dimineata, sau ma rog, nu chiar dis-de-dimineta... Pe la vreo 9 asa. (atunci e dimineata pentru mine).
M-am imbracat repede, mi-am luat ghiozdanelul gata pregatit de seara si-am plecat.
Bineinteles ca am intarziat putin, doar asa imi sta in fire... Stiu, e urat de tot sa intarzii mereu, daaar, voi scrie altadata despre asta.
Cum spuneam, am intarziat cam vreo 10 minute la Nottara. ( Dar mi-a luat cam 7 minute sa gasesc intrarea actorilor, deci nu sunt eu de vina! )
Dar ce legatura asta cu omul cu o singura aripa?

"Omul cu o singura aripa" e o piesa extrem de frumoasa, emotionanta, si universal-adevarata.
E vorba de un copil care se naste diferit de toti ceilalti. Peste tot se vorbea doar de asta, in ziare, la televizor, oriunde...pana si chelnaritele restaurantelor avea ca subiect principal de discutie tot asta.
El se naste cu o aripa in locul bratului drept. Moasa copilului e incapabila de a-si reveni dupa acel soc, de a scoate din pantecele mamei un copil diferit.
Mama sa e disperata si gata sa faca orice; ajunge chiar sa o roage pe doctorita sa ii amputeze bratul copilului. Doctorinta insa, nu face asta, si vine cu o solutie mai buna: aceea de a se muta din oras...
Intr-o noapte, un ord, un cocosat si un lepros vin la casa copilului cu o singura aripa, pentru ca "In Biblie scrie ca se va naste un om inaripat care va vindeca lepra si orice alta boala.". Dar el nu mai era aici, deja plecase...
Copilul cu o singura aripa devine omul cu o singura aripa. El ajunge la un circ, unde toti si-au batut joc de el, apoi la o sala de dans, unde patroana salii se indragostete de el.
Trece prin multe...
Dupa ce el pleaca de la femeia care l-a iubit, motivul plecarii fiind acela ca nu mai era in siguranta acolo, e dat in urmarire de politia secreta a Frantei... De ce?! Pentru simplul fapt ca el era diferit.
In tot timpul asta, apare de mai multe ori o femeie care il cauta disperata pe omul cu o singura aripa... Cine e ea? Poate o sa aflati mai tarziu...
Singur, trist, si fara bani, el isi incearca norocul la o prostituata. Chiar daca era diferit, era tot barbat, nu?!
Cum spunea, el trece prin mult... Astfel, ajunge batranul cu o singura aripa ; sta alaturi de niste vagabonti care, si ei, il privesc tot ca pe o ciudatenie, considerand ca le-a fost trimis de la Dumnezeu. Uita. Uita tot... Devine un batran care nu are nimic, care nici macar nu-si mai aduce aminte cate aripi a avut : "Una sau doua. Nu stiu..."
Povestea se termina atunci cand el, asa: batran si aproape senil, isi intalneste jumatatea. Femeia care il tot cauta pe el...v-o amintiti?! Ei, bine, ea era femeia care se nascuse cu o aripa in locul bratului stang.
Ei formeaza intregul, si impreuna pot zbura...

Multumesc ca mi-a fost dat sa joc in piesa asta! (chiar daca am fost doar prostituata...)

Citatul de azi

Nu-ţi umple viaţa cu vise, ci trăieşte-ţi visele!

Pe tine ce lucruri te fac sa zambesti?

N-am mai scris de mult...

N-am mai scris de mult timp si ma simt rusinata ca nu pot sa-mi fac timp pentru lucrurile care imi plac atat de mult...

Offff!

Dar azi scriu! :) Despre toate lucrurile care ma fac sa zambesc...

Sambata trecuta, veneam de la P.Romana spre casa... Eram in metrou. Cred ca toata lumea a trecut cel putin o data prin starea in care eram eu atunci. Ce?! Nu vi s-a intamplat niciodata sa nu aveti chef de nimic, sa fiti obositi, cu mult bagaje dupa voi, cu sute de chestii de facut si cu prea putin timp? Nu stiu cum fac, ca mie mi se intampla mai mereu. Priveam in gol si nu am observat ce era in fata mea : un baietel de vreo 2 anisori si jumatate care imi zambea atat de larg, incat nu puteam sa nu intru in jocul lui. I-am zambit si eu si mi-am dat seama ca deja ma simt mai bine.

Inca o chestie care ma mai face sa zambesc? Pai, de ceva timp mi se mai spune si fluturas... Cum as putea sa nu ma incante asta, si sa nu-i multumesc printr-un zambet?

Ahh! Si mi-am amintit de Un zambet pentru tine...

Parca mi-e dor...

Bal. Dans. Pian.

Saptamana trecuta a fost Balul bobocilor...
Offf, dar ce mai bal! Nu spun ca ar fi iesit rau, dar nici pe placul meu nu a fost...

Inca am in minte imaginea fetei frumoase, cochete, dar timide, invitata la dans de cel mai bun dansator. Ea imbracata intr-o roche de bal (stil anii 20-30), el, pe cat de prezentabil, pe atat de dulce.
E o sala mare, o atmostfera calda, iar pianul parca suna mai frumos ca niciodata.
El se indreapta cu pasi mici spre ea si o intreaba daca ii acorda un dans. Ea accepta bucuroasa. Danseaza. El ii saruta mana. Ea face o plecaciune.

Ahh! Cred ca o parte din mine va ramane mereu fermecata de povesti, printi si printese. Poate ca nu am crescut inca...sau poate ca asa voi fi mereu. Si in fond, imi lipseste doar rochia! :)

Sunt prea visatoare?

Sau altfel !

Sfarsit de saptamana...sfarsit de gandire incuita: mi se deschid atatea noi orizonturi!
Saptamana asta am invatat ceva, sau si saptamana asta am mai invatat ceva!
Inainte, ma gandeam ca exista doar doua cai: eu aici, el acolo sau el acolo, eu acolo (varianta fosrte putin probabila).
Dar intotdeauna exista inca o cale, o varianta, o optiune! Totul depinde de noi, de cum gandim si, poate, si de cat de mult ne iubim.
Imi e greu sa vorbesc despre subiectul asta... E ceva ce nu pot sa descriu, e ceva ce am simtit si sunt atat de recunoscatoare pentru asta.
Azi nu-mi mai e frica de distanta. Eu o sa-mi vad de Medicina mea in Barcelona, iar tu de Economia ta...oriunde. Ce conteaza?!
Azi sunt dispusa sa renunt la multe pentru ceva, ceva ce ma face un tot.
Multumesc!


UPDATE:
Sfarsit de saptaman plin de optimism!
...chiar daca, recitind, si mie mi se pare cam ciudat.

POT pentru ca VREAU !

Astazi imi spun :

POT pentru ca VREAU !

-------------------------------------------

Asta e un post pe care il incepusem pe 25 octombrie... Nu am vrut sa il postez atunci pentru ca mi se parea ca nu e gata, ca trebuie sa-i mai adaug ceva. Dar poate ca si timpul a avut o influenta...nu mai am timp de nimic. 

Acum o saptamana auzisem la liceu ca se va face inca o piesa, si nu orice piesa, ci un musical! Little Mermaid...

Imediat am dat fuga, mi-am luat de pe internet versurile, si am inceput sa ma regatesc pentru rolul Ursulei, bineinteles!

(Ariel mi se parea cam prea dulce, afectata, si asa mai departe, plus ca e soprana...). Deci, nu!

Imi spuneam ca pot pentru ca vreau...

Am dat auditia, dar nu am luat.

In schimb am ramas cu ceva, am ramas cu POT pentru ca VREAU!

Mi-am dat seama ca nu e cel mai important sa ajungi la obiectivul propus, si drumul pana acolo.

Eu am muncit! Stiu ca am muncit si ca o voi mai face cu orice alta ocazie. Zic ca a meritat sa incerc...

Si mai zic ca m-am simtit implinita ca am dus melodia pana la capat, chiar daca nu am luat rolul. Implinita ca cineva a vazut cat m-am straduit, m-a ascultat, si mi-a spus "Felicitari!".

Azi stiu ca am putut, chiar daca nu a fost la nivelul dorit...

POT! :)

Si cum ar spune ea,

TRUE? YEEES!

Ziua lui Mishu!

Astazi a fost a 10-a editie a "Scolii pe dos" .

CN Mihai Viteazul -sau Mishu- e sarbatorit in fiecare an de elevi, profesori si parinti in ziua de Sfintii Mihail si Gavril.
Stiu, 8 noiembrie! Insa anul asta a fost sarbatorit mai devreme un pic, organizandu-se "Scoala pe dos"...
Motto-ul : " Azi vedem viata altfel, vedem totul pe dos! "
Tema de anul asta a fost clepsidra...
Fiecare clasa a organizat ceva, de la concursuri la piese de teatru, de la fizica la comentat citate despre timp, de la clepsidra la...noi!
Anul asta am si jucat!
Orpheus a facut "Wedding story" si "Un pedagog de scoala noua", eu fiind tocilara cu codite din ce-a de-a doua piesa, bineinteles.
Apoi am ascultat cateva catece mega-cunoscute, si mi-am dat seama ca noi chiar avem in liceu tipi care canta. Cu adevarat canta!
Am fost placut surpinsa sa aflu ca 2 tipi de la 10 F, si 2 de la 11 H, si-au facut o trupa foarte buna, tinand cont ca sunt la inceput. Si ce puteam asculta mai potrivit decat niste AC/DC ?
Dupa, a urmat corul...
Totul s-a incheiat cu un filmulet de prezentare a tututot ativitatiilor de astazi facut de cei din Guvernul Elevilor, si cu afirmatia Ioanei B.:
" Declar Scoala pe dos, pe dos! "


[voi reveni cu mai multe poze]

O alta lista...

Am ajuns cu totii sa ne facem liste este liste. Lucruri pe care vrem sa le facem, dar le ignoram, le uitam...
Azi...azi imi fac o alta lista. O lista care nu va ramane undeva, acolo, uitata intr-un coltisor...
Azi...parca imi e dor de niste teatru. Nu am mai vazut o piesa din stagiunea trecuta.

Dupa ce am citit muuulte cronici, m-am decis la urmatoarele:

• Dragostea dureaza 3 ani  (atat de mediatizata in ultima perioada, incat mi-a starnit putin curiozitatea, chiar daca nu sunt de acord cu afirmatia asta. Dragostea nu dureaza 3 ani...dragostea adevarata dureaza o viata)
• Rinocerii   (cred ca e ceva inedit...)
• Hangita  (nu mi s-a parut un subiect extraordinar, insa in rolul principal joaca profa mea de la actorie, deci trebuie sa vad asta!)
• Te iubesc! Te iubesc? 
• Si caii se impusca, nu-i asa?  (un spectacol cu Maia Morgenstern, e de ajuns sa stiu asta. Plus ca am inteles ca si motivul central al piesei ar avea un subinteles...)
• Profu' (piesa asta mi-a fost povestita, sa zic asa, de o colega acum ceva timp; desi am vazut ca nu se mai joaca, inca sper ca se va face undeva...)
• Don Quijote (dupa cat am studiat opera asta in generala, chiar sunt curioasa de cum ar arata o adaptare teatrala...)
• Egoistul
• Livada de visini
• Lectia
• Sinucigasul

...si mai sunt, si mai sunt!

Secretul ochilor mei?

- Eşti frumoasă...
- Ba nu! Dar ce-ţi place cel mai mult totuşi?
- Ochii, zâmbetul... năsucul. Ah, şi părul! Părul e superb...

Ştii care e secretul ochilor mei?
În mod normal, nu ţi-aş spune asta, dar acum simt că plutesc de'a dreptul pe valul uşor al dragostei...
Am ochii frumoşi pentru că te privesc pe tine!
Lumina din ochii mei, ţi se datorează ţie!
Tu îmi dai lumina aia, lumina aia e a ta...iar tu eşti lumina mea!
Sclipiriciul ochiilor mei ţi se datorează, şi el, tot ţie...
Tooate aceste sentimente pe care le simt pentru tine îmi înfrumuseţează ochii...iar toate sentimentele le trăiesc mulţumită ţie!
Iar atunci când nu te privesc, păstrez în mine ultima poză, ultima imagine a ta care mi-a rămas în minte; şi orice aş face, ea e acolo... Aşa că, la fiecare pas şi clipire, te simt lângă mine, te simt privindu-mă cu ochii-ţi superbi...şi asta îi face şi pe ai mei, aşa frumoşi cum ţi se par ţie.

Zâmbeşte, Micul meu prinţ! :)

Zi ploioasa de octombrie...

 Dragă batrană ploaie,

Îţi scriu acum această scrisoare... Te întrebi de ce? Ei, bine, nici măcar eu nu ştiu...
 Să te întreb ce mai faci?! Nu cred că ar avea sens. Tu...tu face ce faci tu de obicei. Tu rămâi lafel întotdeauna...noi, toţi ceilalţi ne schimbăm.
 Îmi plăceai înainte... Înainte anotimpul meu preferat era toamna, toamna care te-aducea pe tine, ploaie de toamnă. Acum...acum, însă, îmi dau seamă că ceva s-a schimbat.

E ciudat, e diferit, e altfel acum...

Şi nu tu eşti cea care s-a schimbat, ci eu!

Astăzi recunosc: m-am schimbat...

Eu doar aşa îmi dau seamă că ceva se schimbă, comparându-l cu altceva care a rămas lafel..

Tu eşti lafel, ploaie de octombrie... Eu sunt alta.

Acum inumar în fiecare zi cât mai e până la primii ghiocei, până la primele catece ale păsărelelor de primăvară...

Azi...azi nu-mi placi!



Cu tot respectul...

Alice



Bucharest City Marathon

Am fost ocupata tot sfarsitul de saptamana.
(Asta ca sa nu mai folosesc weekend sau tot felul de englicisme, pentru ca si limba romana astfel de expresii, ba chiar unele si mai frumoase.)
Cum spuneam...sambata si duminica nu am avut deloc timp pentru mine, si nici macar pentru teme.
Astazi dau test la chimie, si psihologie, maine dau la romana, vineri la geografie, saptamana viitoare la istorie...Dar tot consider ca a meritat sa sacrific 2 zile din viata mea pentru un astfel de evenitment.
Duminica, 17 octombrie a avut loc cea de-a 3-a editie a Maratonul din jurul Bucurestiului...
Ca voluntar al ong-ului Hospice- Casa sperantei, am fost si eu pe acolo si am ajutat cat de mult am putut la organizare.
Sambata am facut inscrierile pentru cursa copiilor, iar duminica am fost la start/finish...
Am dat medalii, am facut curatenie, am carat tot felul de lucruri de colo- dincolo, am facut de toate, intr-un cuvant...
A fost frumos...si a meritat sa pierd 2 zile.
Acum, urati-mi succes la chimie!

Oameni frumosi- Mama

Mama- persoana aia minunată care îmi spunea cele mai bune poveşti, şi cele mai multe (ce-i drept...)

O poveste la fiecare masă, o poveste înainte de culcare, o poveste de dimineaţă... Toată ziua, poveşti!
Mami îmi dădea, şi dă, încredere... Îmi spunea că pot. Şi, da! Într-adevăr puteam...dar puteam mulţumită ei.
Mama...care mă încuraja, care m-a dus la dansuri sportive, la cor, la gimnastică, la teatru...la de toate. :) Doar, doar să rămân şi eu cu ceva...
La gimnastică mi-a plăcut cel mai puţin. După, au fost dansurile, dar care nu mă încântau aşa mult atunci... Acum de abia aştept să am timp liber şi să merg la nişte cursuri de dans.
La cor am fost ceva mai mult timp.
Iar teatrul încă îmi place...
Mama... pe care am zăpăcit-o de tot la sfârşitul clasei a 8-a :

Vreau în Viteazul.

Nu mai vreau acolo, vreau în Haşdeu, cu toţi colegii mei.

Să mă duc în Viteazu'?

Dar ce-mi trebuie mie Viteazu' mate-info?

Eu vreau la filo. Da, vreau la filo bilingv în Cervantes.

Dar nu ar fi mai bun un liceu economic?

Eu o să întârzii la liceu, că e cât de cât departe de casă. Cel mai bine mi-ar fi în Şincai, că aş ajunge în 10 minute. Nu e bun Şincai? Dar aici nu fac spaniolă...

Bine...să fie Viteazul! :)

Aşa mă gândeam şi mă răzgândeam de 100 de ori pe zi... Iar ea nu se supără, ba chiar avea răbdare să mă şi asculte...
Mamă...căreia îi mulţumesc pentru ce sunt azi!


P.S. La mulţi ani, Mamiiiii!

Un pas mare împreună e ca o sută de paşi mici pe care i-aş face singură...

Un pas împreună e ca o sută de paşi pe care i-aş face singură...
Mulţumesc!





Update:
[porque hoy lo siento de mil veces mas fuerte...] :

Amo lo que veo y lo que ocultas,

amo lo que muestras o insinuas,

amo lo que eres o imagino,

te amo en lo ajeno y lo que es mío.

Amo lo que entregas, lo que escondes,

amo tus preguntas, tus respuestas,

yo amo tus dudas y certezas,

te amo en lo simple y lo compleja...

Y amo lo que dices, lo que callas,

amo tus recuerdos, tus olvidos,

amo tus olores, tus fragancias,

te amo en el beso y la distancia.

Y amo lo que amas, yo te amo...

te amo por amor sin doble filo...

te amo y si pudiera no amarte

sé que te amaría aún lo mismo.

Y amo lo que amas, yo te amo...

te amo por amor al dar lo mío,

te amo con orgullo de quererte

porque para amarte yo he nacido...

Amo lo que seas y lo que puedas,

amo lo que afirmas, lo que niegas,

amo lo que dices, lo que piensas,

te amo en lo que mides y lo que pesas.

Y amo lo que atrapas, lo que dejas,

amo tu alegría y tus tristezas,

te amo en la carne y en el alma,

te amo en tus crisis y en tus calmas...

Amo lo que pides y regalas,

amo tus caricias, tus ofensas,

amo tus instante y lo eterno,

te amo en tu cielo y en tu infierno...

Y amo lo que amas, yo te amo...

te amo por amor sin doble filo...

te amo y si pudiera no amarte

sé que te amaría aún lo mismo.

Y amo lo que amas, yo te amo

te amo por amor al dar lo mío,

te amo con orgullo de quererte

porque para amarte yo he nacido...

Mai bun decât ieri!

Ieşeam ieri din corpul A al liceului nostru...
Acum că se renovează clădirea -după cum am mai spus- totul e haotic. Niciodată nu ştii unde vei face oră următoare, dar clasă mea o duce bine chiar, sunt alţii şi mai şi!
Iar ca să intrii din corpul A în corpul C, unde învăţ eu, trebuie să ieşi afară, şi să intrii din nou pe o altă intrare, în corpul C, deoarece se renovează B-ul, partea de mijloc.
In fine...
Promit că nu o să mă mir/ supăr dacă nu aţi înţeles nimic। E cu adevărat ciudat! Daaar, o să scriu un alt post special pentru asta, acum vroiam doar să va faceţi o idee.
----------------------------------------
Ieşeam din corpul A, unde este şi cancelaria, şi m-a oprit cineva:

- Ştii cumva dacă 10A-ul mai învăţa acolo unde ştiam eu că învăţa? Am văzut la ei în clasă pe cei de la 11 nu ştiu cât...
- Da, domn' profesor. Avem cu dumneavoastră acum. Avem desen.
- Ah, ok!

Am mers împreună până în clasă, vorbind despre diverse lucruri
Îmi spunea că nu vrea să se lase de fumat...
Din vorbă în vorbă, mi-au sărit din gură cuvintele pe care vroiam să i le spun de ceva timp:

- Sunteţi genial, domn' profesor...Sunteţi cu adevărat g-e-n-i-a-l.
- Nu-i adevărat! Eşti tu prea îngăduitoare...

Mi-au rămas în minte cuvintele lui...
Câtă modestie într-un om atât de frumos...
Cum de poate o astefel de persoană, cu adevărat excepţională, să fie aşa, să gândească aşa?! Iar alţii care nu sunt capabili de nimic, să se considere centrul universlui?
Nu ştiu...sunt întrebări la câte nu îmi pot răspunde.
Ştiu doar că modestia se învăţa! lafel că orice alt lucru învăţat în cei 7 ani de acasă.
Cred că te poţi perfecţiona în fiecare secundă, că azi trebuie să fii mai bun decât ai fost ieri, dar mai puţin bun decât vei fi mâine!

Ştiu că de azi vreau să fiu mai bună!

Ziua aiurelii

Cred ca asta a fost ziua aiurelii, si ce bine ca in sfarsit s-a terminat.
Astazi am suparat 2 persoane foarte dragi mie...
Motivul: sunt prea aiurita, neatenta sau cu capul in nori. Spune-o cum vrei, ideea e aceeasi!
Offff!
Chiar trebuie sa fiu mai responsabila? Imi place sa fac totul pe dos.

Oameni frumoşi- Bunica...

Ieri am văzut în 311 o fetiţă cu bunica ei...

Îmi amintea atât de mult de buni a mea.
Dar unele lucruri odată pierdute, rămân aşa pentru totdeauna...
Mi-au trecut prin minte ca o fulgereare o grămadă de momente importante din viaţă, momente în care bunica a fost lângă mine mereu.
Mi-am amintit din nou cum am învăţat eu ceasul...lucru pe care deşi nu îl uitasem, îl ţineam închis acolo, undeva, într-un colţisor al minţii mele.
Aveam vreo 5 ani jumate, poate 6...

- Alice, să ştii că bunica e bolnavă.

- Off, mamaie! Ce să-ţi fac? Vrei să îţi aduc ceva?
- Nu, nu. Fii atentă aici. Mamaia e bolnavă, şi trebuie să-şi ia medicamentele la o anumită oră, în fiecare zi. Şi dacă mai adorm şi eu, nu are cine să mă trezească să iau pastilele, şi o să mor.
- Văi! Dar nu...
- Eh, pentru asta tu trebuie să înveţi ceasul, şi mă trezeşti mereu să-mi iau pastilele. Da?
- Da, bunico.
- Hai, adu-mi ceasul ala mic, verde, sa te invat.

Am învăţat ceasul mai mult speriată, decât amuzata, dar l-am învăţat.
Nu conta cum... Iar atunci când am intrat la şcoală ştiam ceasul deja.
Cu cititul a fost altfel...Invatasem de la sor'mea sa scriu si sa citesc. Stiu ca se supara asa rau pe mine ca il faceam pe F invers. Imi aminitesc si acum si rad...
Deci, teoretic stiam sa citesc, dar nu exersam asa mult. Si bunica imi spunea:

- Ia citeşte-mi şi mie programul, Alice, că nu vede bunica.
- Bine... şi citeam încet, câte o literă, câte o literă.

După, cum o vedeam că citeşte eu ceva, îi spuneam supărată:

- Dar parcă nu vedeai să citeşti...
- Eh, câteodată văd, câteodată nu văd. Aşa e la bătrâneţe.

Şi schiţa mereu un zâmbet, atenta sa nu il observ eu. Totuşi îl observam, deşi nu prea îl înţelegeam.
Alteori, bunica vroia să joace cărţi...

- Haide, Alice. Vii să joci cărţi cu mamaia?
- Nu vreau... Mă uit la desene.

Dar după ce se terminau desenele nu mai aveam ce să fac, şi vrând-nevrând, jucăm cărţi.

- Ce jucăm? Jucăm macao? spuneam eu încântată, sperând ca o să uite de tabinet.

- Nu. Mie nu îmi place macao, mie îmi place tabinet.

Şi mă lasă mereu să câştig la tabinet.
Aşa a început să îmi placă, şi am învăţat adunarea şi scăderea. Bineînţeles că nu mi-am dat seamă de asta atunci, ci mult mai târziu.

Bunica...bunica care făcea cele mai bune prăjituri, pe care o rugăm de fiecare dată când făcea prăjitură cu foi şi cremă de ciocolată, să nu mai prepare atât de puţină cremă... să ne facă măcar 1 data, o cratiţă plină-plină.

Bunica...care nu stătea locului o clipă. Tot timpul bucatarea, spăla, făcea curăţenie, se jucă cu noi ( cu mine şi cu Dede, sor'mea ), şi când nu mai avea nimic de făcut, stătea şi cosea. Cosea tot pentru noi, pentru în casă...

Bunica...care avea tot timpul părul negru prins într-un coc la spate, care mergea cu umeri drepţi, care avea talia subţire, şi care spunea aproape cele mai frumoase poveşti. (pe primul loc era Mami, apoi ea).

Bunica de care îmi e atât de dor acum...